Luna fără direcție – câteva reflecții
Pentru mine, Luna fără direcție este ca respirația dintre două fraze. Nu este tăcerea. Este spațiul în care sensul se așază. Imaginează-ți că citești o poezie. Dacă ai elimina toate pauzele dintre versuri, ai pierde jumătate din frumusețe. Luna fără direcție este acea pauză. Mi-a venit imaginea unei bărci. Luna este o barcă pe un râu. De obicei are un mal către care se îndreaptă (următorul aspect aplicant). Dar când este fără direcție… nu mai vâslește. Doar plutește. Curentul încă există. Dar nu mai există intenția. Mi se pare extraordinar




