„Orice pom care nu face rod bun se taie şi în foc se aruncă”
„Şi acest Ioan avea îmbrăcămintea lui din peri de cămilă şi cingătoarea de piele împrejurul mijlocului său” ( Matei 3, 4).Ioan n-a arat nici pământ, n-a tăiat nici brazdă, n-a mâncat nici pâinea în sudoarea feţei, ci masa îi era improvizată, îmbrăcămintea mai simplă decât masa, iar locuinţa mai uşor de găsit decât îmbrăcămintea. N-avea nevoie de acoperiş, de pat, de masă, de nimic din toate acestea, ci arăta în trupul lui viaţă îngerească. De aceea şi haina lui era de păr, pentru ca prin îmbrăcămintea lui să ne înveţe să ne depărtăm de cele omeneşti, să nu avem nimic cu pământul, ci să ne întoarcem la nobleţea de la început, în care era Adam înainte de a avea nevoie de haine şi de îmbrăcăminte. Astfel îmbrăcămintea lui era simbol al pocăinţei şi împărăţiei.Ioan nu se uita nici la cei ce-i stăteau în faţă, nici la cele ce se petreceau, ci la ascunzişurile inimilor lor, descoperite lui de Dumnezeu. Pentru că se lăudau cu strămoşii şi pentru că aceasta era pricina pieirii lor şi-i făcea să trăiască nepăsători, Ioan Botezătorul taie rădăcina îngâmfării lor.Ioan Botezătorul le măreşte totdeauna frica, pentru a-i trezi din amorţeala lor şi a-i împinge spre pocăinţă. „Nu te teme, le grăieşte Ioan Botezătorul; dar, mai bine spus, teme-te, dar nu deznădăjdui! Mai ai încă nădejde de schimbare; nu-i dată sentinţa şi nici securea n-a venit să taie – pentru că ce-ar opri-o să taie când stă lângă rădăcină? -, ci ca prin frica de secure să te facă mai bun şi să te pregătească să aduci rod!” De asta a şi adăugat: „Orice pom care nu face rod bun se taie şi în foc se aruncă”
Sfântul Ioan Botezătorul se mai numeşte şi Antemergătorul, pentru că, aşa cum spunea: „I-am convins să se mărturisească şi să se pocăiască de păcate, nu ca să fie pedepsiţi, ci ca să primească mai uşor mai târziu iertarea”.Că dacă nu şi-ar fi recunoscut păcatele, n-ar fi cerut nici harul; şi necerându-l, n-ar fi dobândit iertare. Deci Ioan, prin botezul lui, deschidea cale celuilalt botez.
De aceea şi Sfântul Pavel spunea: „Ca să creadă poporul în Cel ce vine după el” (Fapte 19, 4), punând cu cele spuse şi o altă pricină botezului lui Ioan. Că nu era cu putinţă ca Ioan, luându-L pe Hristos de mână, să meargă din casă în casă şi să le spună: „în Acesta credeţi!”, ci ca în faţa şi în văzul tuturora să se pogoare acel glas fericit şi să se săvârşească toate celelalte.
Din pricina asta a venit Iisus la botez. Faima Botezătorului şi noutatea faptei atrăgeau şi chemau la Iordan tot Ierusalimul. Malurile Iordanului ajunseseră un mare teatru. Pe cei veniţi acolo Ioan îi făcea să se smerească, convingându-i să nu se mai creadă grozavi; le arăta că sunt vinovaţi de cele mai mari păcate şi că vor putea primi pe Cel ce vine, dacă se vor pocăi, lăsând pe strămoşi în pace, ne mai lăudându-se cu ei.
Viaţa lui Hristos era umbrită deocamdată şi se credea că ar fi fost ucis odată cu pruncii din Betleem. Chiar dacă S-a mai arătat în lume la doisprezece ani, totuşi îndată a trecut iarăşi în umbră. De aceea trebuia ca ieşirea Sa în lume să se facă în chip strălucit, să aibă început măreţ. Aceasta e pricina că atunci, pe malurile Iordanului, au auzit iudeii ce nu auziseră nici de la profeţi, nici de la alţii. Ioan le propovăduia cu strălucită voce, amintindu-le de ceruri şi de împărăţia cea de sus, nespunându-le nimic de pământ. Iar prin Împărăţia cerurilor Ioan Botezătorul înţelege întâia şi a doua venire a lui Hristos. De aceea şi Pavel spunea: „Ca să creadă poporul în Cel ce vine după el” (Fapte 19, 4), punând cu cele spuse şi o altă pricină botezului lui Ioan. Că nu era cu putinţă ca Ioan, luîndu-L pe Hristos de mână, să meargă din casă în casă şi să le spună: „în Acesta credeţi!”, ci ca în faţa şi în văzul tuturora să se pogoare acel glas fericit şi să se săvârşească toate celelalte.
Astfel Ioan a dat bune nădejdi celor ce veneau la el, încât mulţi vameşi şi ostaşi îl întrebau ce trebuie să facă şi cum să-şi rânduiască viaţa.Era un semn că se desprind de lucrurile pământeşti, că-şi ridică ochii spre lucruri mai mari şi că visau la cele viitoare. Tot ce vedeau, tot ce auzeau le ridica la înălţime gândul.
Ce privelişte minunată era să vezi un om de treizeci de ani pogorându-se din pustie, fiu de arhiereu, neavând nevoie de vreun lucru omenesc, prin toate arătând sfinţenia şi având cu el pe proorocul Isaia. Alături de el era şi Isaia, propovăduind şi zicând: „Acesta este despre care am spus că va veni strigând şi propovăduind totul cu strălucită voce în pustie!” Atâta râvnă puneau profeţii pentru aceste lucruri, încât au vestit cu mult înainte nu numai pe Stăpânul lor, ci şi pe cel ce avea să-I slujească. Isaia n-a vorbit numai de Ioan, ci şi de locul în care avea să locuiască, de felul propovăduirii sale, de Cel pe Care avea să-L propovăduiască şi de marea faptă ce acesta avea s-o săvârşească. Iată că şi profetul şi Botezătorul exprimă aceleaşi idei, deşi nu cu aceleaşi cuvinte. Profetul spune că Botezătorul va veni spunând: „Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (Matei 3, 3).
Botezătorul când a venit a spus: „faceţi roade vrednice de, pocăinţă”, cuvinte la fel cu ale profetului: „Gătiţi calea Domnului”. Vezi că spusele profetului şi predica lui Ioan arată unul şi acelaşi lucru, că Ioan a venit să deschidă şi să gătească calea Domnului?
N-a venit să dăruiască un dar, adică iertarea păcatelor, ci să pregătească mai dinainte sufletele celor ce aveau să primească pe Dumnezeul tuturora. Când Botezătorul a spus: „Toată valea se va umple şi tot muntele şi dealul se vor smeri şi cele colţuroase căi netede vor fi“, arată că cei smeriţi se vor înălţa, cei mândri se vor smeri şi că greutatea legii se va schimba în uşurinţa credinţei.
Ioan Botezătorul aduce dovada deosebirii dintre ei întemeiat pe fapte, spunând: „Acela vă va boteza cu Duh Sfânt si cu foc”. Cât de mare este înţelepciunea Botezătorului. Când predică, înfricoşătoare-i sunt cuvintele, insuflă neliniştea în sufletele celor ce-l ascultau; dar când îi trimite la Hristos, cuvintele-i sunt potolite, în stare să câştige suflete. Nu mai vorbeşte de secure, nici de pom tăiat, ars şi aruncat în foc, nici de mânia viitoare, ci de iertare de păcate, de înlăturarea pedepsei, de dreptate, de sfinţenie, de răscumpărare, de înfiere, de frăţietate, de participarea la moştenire, de dăruirea cu îmbelşugare a Duhului Sfânt. Că pe toate acestea le-a lăsat să se înţeleagă prin cuvintele: „Vă va boteza cu Duh Sfânt“, arătând prin însăşi metafora cuvântului bogăţia harului; că n-a spus: „vă va da Duh Sfânt”, ci: „ vă va boteza cu Duh Sfânt“; iar prin cuvântul următor: „şi cu foc” scoate la iveală tot puterea şi belşugul harului”.
Citatele sunt luate din cartea TÂLCUIRE LA EVANGHELIA DUPĂ LUCA – scrisă Fericitul Eftimie Zigabenul de pe situl http://www.razbointrucuvant.ro
