Duminica Floriilor, sau Floriile, este o sarbatoare cu data mobila, care deschide pentru toţi crestinii ciclul sarbatorilor Pascale, ce se încheie a 40-a zi dupa Paste, la Înalţarea Domnului. Ea este stabilita în funcţie de data cand cade Pastele, este premergatoare duminicii Pastelui (în a sasea saptamana a Postului Mare), din punct de vedere religios semnificand intrarea lui Iisus Christos în Jerusalem si începutul Saptamanii Patimilor. Cum în Saptamana Patimilor, postul este si mai sever, de Florii se face „dezlegare la peste” adica se poate manca o proteina usoara. Ca toate sarbatorile crestine, iniţial a fost o sarbatoare pagana, a vegetaţiei si fertilitaţii, dedicata Florei, peste care crestinismul a suprapus o sarbatoare religioasa, schimbandu-se denumirea si semnificaţia, dar pastrandu-se în buna parte tradiţiile iniţiale. Flora era la vechii romani zeiţa florilor si a înfloririi, dar în acelasi timp si patroana prostituatelor. În onoarea ei, odata cu venirea primaverii, avea loc sarbatoarea Floralia, care iniţial dura numai o zi, pe 29 aprilie – data cand a fost fondat templul ei, langa Circus Maxim, în Roma.
Dupa încheierea primului razboi punic, edilii publici au instituit Ludi Florales, care dura de la 18 aprilie pana la 3 mai iar ultima zi se desfasura în Circus Maxim.În centrul acestei sarbatori era cinstirea corpului femeii, de fapt aveau loc adevarate orgii, cu femei complet dezbracate, aceasta pana în sec. 3 î.e.n. cand Cato cel Virtuos - Marcus Porcius Cato, a fost atat de dezgustat de spectacol, încat a interzis ca femeile sa-si mai expuna trupurile goale.
De fapt sarbatoarea Floralia, nu era doar placere frivola, ci simboliza fertilitatea: asa cum din floare se naste fructul, tot asa din dragoste se nasc copiii – lucru deosebit de apreciat de romani, care au ales-o în secret pe Flora drept protectoarea Romei. (Patricia Monaghan – Lexicon der Göttinnen) Flora a fost venerata ca si Flora Mater, mama primaverii si a nasterii vegetaţiei. La poporul sabin, a avut o luna proprie denumita Flusare, aceasta era primavara, perioada corespunzatoare înfloririi. În Roma, avea doua temple si chiar un preot propriu, numit Flamen Floralis. De fapt, cultul Florei a fost în parte determinat de faptul ca bruma sau îngheţul ar fi putut distruge florile, deci recolta fructelor, pentru aceasta i se aduceau ofrande, pentru a preîntampina acest lucru. În timpul sarbatorii Floralia, oamenii purtau pe cap cununi de flori, îsi împodobeau porţile cu ramuri de dafin (laur – planta cu care erau încununaţi eroii), si usile cu flori, care, de asemenea erau raspandite pe masa unde se manca. (At.M. Marienescu - Cultul pagan si crestin).
[ Intrarea lui Iisus in Jerusalem - detaliu fresca - Capela Scrovegni-Padua Giotto di Bondone (1266 -1337) ]
În scrierile religioase, Iisus a fost întampinat la intrarea în Jerusalem cu ramuri de palmier si maslin. Palmierul majestuos, cu frunzele sale desfasurate ca niste evantaie uriase, a fost considerat un simbol al soarelui si al victoriei. Pentru egipteni cat si pentru arabi el era „Pomul vieţii”, fructele sale – curmalele, erau în vestul Asiei si în China un simbol al fertilitaţii. Motivele frunzelor de palmier le gasim asociate la romani cu ceremoniile legate de cultul lui Apollo dar si al zeiţei Astarte (identificata si cu Atargatis – zeiţa pestilor, ce era reprezentata ca o sirena cu trup de femeie si coada de peste). Tradiţia folosirii frunzelor de palmier în diferite procesiuni precum si la încununare victoriei gladiatorilor, a fost preluata de catre adepţii tinerei religii crestine, care au serbat în felul acesta intrarea victorioasa a lui Iisus în Jerusalem. Tot în acest sens, pelerinii care mergeau la Sfantul Mormant, erau denumiţi „Palmer” în ţarile germanice. Curand frunzele de palmier au devenit un atribut firesc al unor sfinţi sau martirii ai credinţei, simbolismul lor capatand dimensiuni noi, ele reprezenta nu numai victoria dar si faima si nemurirea.
Simbolul salciei
Locul frunzelor de palmier (în ţarile unde nu exista), a fost luat însa de salcie, în buna parte datorita simbolismului ei, cat si prin faptul ca este primul copac care înverzeste primavara. În ţarile germanice Duminica Floriilor se numeste Palmsonntag (Palm - mladiţa de salcie cu maţisori; Sonntag - duminica) În unele ţari din Occident, salcia plangatoare este legata de moarte, astfel în Rusia exista credinţa ca „cine planteaza o salcie îsi pregateste cazmaua cu care-si va sapa mormantul”. În Extremul Orient, era simbol al Nemuririi, asemanator cu salcamul masonic – probabil, datorita faptului ca o ramura de salcie, pusa în pamant si udata, prinde radacini si în scurt timp devine arbore. La vechii indienii din preeriile Americii, salcia era un arbore sacru, reprezentand simbolul renasterilor ciclice (J. Chevalier – A. Gheerbrant). Filozoful chinez Laozi (Lao-Tse sau Lao-tzu) – întemeietorul Daoismului (cunoscut si sub denumirea Taoism), medita sub o salcie.
[ Palmsonntag in familie Ferdinand Georg Waldmüller (1793 - 1865) ]
În afara de aceste consideraţii speculative, cred ca de mare importanţa este faptul ca din antichitate au fost descoperite calitaţile ei curative. În Sec. V î.e.n. parintele medicinei – Hipocrate, a scris despre pudra extrasa din coaja de salcie, care usura durerile. De asemenea în Sumeria, Egipt, Asiria si la Amerindieni, se folosea coaja de salcie, în acelasi scop. Mult mai tarziu, în 1763, preotul englez Edmund Stone, popularizeaza în Europa eficienţa acestui medicament natural, ca în 1828 farmacistul francez Henri Leroux si chimistul italian Raffaele Piria, sa sintetizeze extractul salicilina, numit astfel dupa numele latin al salciei albe – Salix Alba. Acesta este punctul de plecare a unui lung drum pentru descoperirea Aspirinei, în forma cunoscuta astazi, patentul invenţiei fiind foarte controversat. Folosirea frecventa a ramurilor si maţisorilor de salcie în tradiţiile populare, pot fi si rezultatul faptului ca se cunostea eficienţa lor terapeutica.
Ca toate marile sarbatori crestine si Foriile sunt legate de cultul mosilor si stramosilor. În sambata dinnaintea Floriilor femeile curaţa mormintele, le împodobesc crucile cu ramuri înflorite de salcii si dau de pomana placinte si colaci. Tot acum are loc celebrarea Sambetei lui Lazar – „ se desfasoara scenariul morţii si renasterii zeului vegetaţional Lazar”, tradiţiile sunt consemnate cu numeroase variante locale, precum Lazarelul sau Lazariţa, dupa regiune.(Ion Ghinoiu).
Lazarelul
[ Trezirea lui Lazarus - Juan de Flandes(1490-1519) ]
Lazarelul are doua aspecte: dansul ritual executat de copii în Sambata Floriilor, precum si ceremonialul executat de un grup feminin, în genul colindelor, dedicat zeului vegetatiei Lazar (Lazarica), referindu-se la moartea si renasterea lui anuala, odata cu venirea primaverii. Se crede ca radacinile acestei traditii ar fi ceremonialurile dedicate zeilor vegetatiei – Dionysos, Adonis, Afrodita, Attis, Osiris (I. Ghinoiu).
Dupa legendele populare Lazar a fost frate cu Cucul. Cucul s-a ratacit de Lazar si se striga unul pe altul. Cine nu serbeaza ziua lui Lazar se umple de pistrui.
Din punct de vedere religios, Lazar cel sarac, fratele Martei si Mariei, ar fi murit si a fost reînviat din morti de catre Iisus (Evanghelia dupa Matei).Datorita acestei minuni, Iisus a fost întampinat de catre locuitorii Jerusalimului, cu ramuri de palmieri., în entuziasm general, ca pe un învingator al mortii: Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine întru numele Domnului!…
Lazarita
În Moldova si Bucovina, acelasi ceremonial, executat tot de un grup de femei, se desfasoara sub forma unei nunti, în care Lazarita – personajul principal, este îmbracata în mireasa, cu cununa de flori pe cap si se misca în interiorul cercului de „Surate”, care povestesc cantand – ca o colinda, legenda lui Lazar, care relateaza moartea lui Lazar, gasirea lui, ducerea acasa, spalarea cu lapte, aruncarea laptelui sub nuci si renasterea lui sub forma de flori si vegetatie – moment consemnat cu bucuria „suratelor” care transforma tanguirea într-o hora vesela.
Se crede ca Lazar a fost gasit de catre sora lui mai mare, care era nevasta lui Dragobete si nora Babei Dochia, si de atunci s-a format obiceiul jelitului la mort. (Dobrogea, sudul Munteniei) (I. Ghinoiu).Tot acum, de Florii, (data difera în functie de asezarea geografica, poate fi si la Buna Vestire sau Joimari – Joia Mare) are loc asa zisa Nunta Urzicilor – cand înfloresc urzicile si nu mai sunt comestibile.
Traditii si superstitii
In Banat si Transilvania, în sambata Floriilor, fetele mari puneau o camasa curata împreuna cu o oglinda, sub un par altoit, unde ramaneau pana a doua zi de dimineata la rasaritul soarelui. Oglinda era apoi folosita la farmecele de dragoste si sanatate.
La miezul noptii spre duminica Floriilor, fetele fierbeau în apa, salcia cu busuioc si canafii prapurilor folositi la înmormantarea unei fete mari, apoi se spalau cu ea pe cap, ca sa aiba parul frumos si stralucitor si sa fie placute de flacai, ca busuiocul. Apa se arunca la radacina unui par si se spunea: “Cat de frumos e parul înflorit, asa de frumoasa sa fiu si eu; cum se uita oamenii la un par înflorit, asa sa se uite si la mine”. (Marian).
În unele regiuni, din contra nu se spala pe cap si nu se rade în ziua de Florii, ca sa nu albeasca precum pomii. (Marian).Se numeste asa (Floriile) pentru ca în aceasta zi se sfintesc la biserica salcii. Si pentru ca din aceasta zi pomii si florile încep a înmuguri si a înflori. (Marian) Mutisorii de salcii, daca sunt pusi în stupi, fac sa fie miere multa; daca sunt pusi în rasaduri viermii nu mananca legumele. Fumul mutisorilor arsi împrastie grindina, tunetul si fulgerul. Cum va fi ziua de Florii, asa va fi si ziua de Pasti. (Marian).
Maica Domnului vrand sa vada pe Hristos rastignit, a avut în cale o apa. S-a rugat de toate buruienile ca sa o treaca, si nici una n-a voit, numai salcia a întins o craca si a trecut-o dincolo. Maica Domnului a binecuvantat-o, ca sa o duca la biserica, s-o slujeasca preotii si sa se încinga oamenii cu ea, ca sa nu-i doara mijlocul la seceratul graului. (Fochi)
Salcia se pune la feresti în ziua de Blagovistenie si în ziua de Florii. Salcia pe care ai pus-o sa n-o arunci, ci s-o pui la icoana, ca-i buna pentru spor la albine. (Gorovei)Daca fetele mari dau cu salcie în ziua de Florii li creste parul. Cand vii de la biserica în ziua de Florii, sa ungi toti pomii cu coliva. ca sa tie florile.Din salcia de Florii se fac cercuri si se pun pe pomi, ca sa dea roade mai multe. (Gorovei) De Florii, se scot afara din casa la aerisit vesmintele, sau zestrea fetei de maritat. Ramul de salca adus din biserica la Florii este bun de dragoste si cei batrani ating cu ei pruncii si pruncele spre a creste. (Mangiuca) Ramuri de salcii se pun si în nutretul vitelor, pentru a fi sanatoase si fertile. De asemenea se împodobesc cu salcie pomii fructiferi si butucii de vie, pentru a da rod bogat.(Mangiuca) - scoaterea si punerea cautatoarei (oglinzii), împreuna cu camasa curata. De îmbracat la Florii, sub un par oltoit, ca dimineata sa rasara soarele peste ea, cu care apoi se fac fermecatori pentru dragoste si sanatate.(Mangiuca) În sambata Floriilor seara, cum trage clopotul la biserica, ducem salcia la morti. Aducem salcia la progade îndarat si o ducem la biserica. S-apoi o slujeste popa. Duminica, în ziua Floriilor, aduc boresele (femeile) salcia acasa, c-apoai cica se face canepa înalta si subtirea ca salcia.Cum este salcia adusa de la biserica, asa va fi si canepa: daca aduci salcie multa, se face canepa multa, daca e subtire, se face si canepa subtire, daca este noduroasa, asa va fi si canepa. (Bot)
Femeile si fetele pun dimineata pe trandafiri sau maciesi martul(martisorul) purtat la gat, spre a vedea daca au noroc, prin roua ce se prinde sau nu. Cu o saptamana înainte nu se planteaza pomi si nu se seamana, deoarece ar face numai flori, nu si fructe. Pomii saditi la florii se prind mai usor. (Fochi)Daca pana la Florii canta broastele, are sa fie vara frumoasa. (Candrea).În toate casele se coc atate paini de grau cati membrii are familia, dar painile nu sunt de-o forma si marime, variaza conform etatei membrilor de familie.
Aceste paini se împletesc din aluat de grau si pe deasupra se înfrumuseteaza cu cununi, cruci ori alte figuri, tot din aluatul acela. (Mangiuca).
Floriile constituie sarbatoarea onomastica a tuturor acelor care au nume de flori cum ar fi: Anemona, Brandusa, Camelia, Craita, Crina, Crizantema, Delia, Floarea, Florica, Florina, Florentina, Garofita, Gherghina, Iris, Lacramioara Luminita, Margareta, Micsunica, Narcisa, Panseluta, Romanita, Rozalia, Trandafira Viorica, Violeta, sau barbati cu nume de flori ca: Brandus, Brebenel, Crin, Florentin, Florian, Florin, Ghiocel, Mugurel, Narcis, Trandafir, Viorel. etc.
Traditii si superstitii austriece si germane
La locuitorii „Tarii alpilor” – adica la austrieci, exista la fel traditii si superstitii legate de aceasta zi. De fapt, nu numai în Austria, dar în principiu superstitiile sunt asemanatoare în toata Europa..Se ia un saculet cu grau, se leaga de buchetul de salcii ce se sfinteste la biserica, apoi graul se da la pasarile de curte. Ele vor fi aparate sa fie rapite de ulii sau de vulpi.Cu buchetul de salcii sfintit la biserica, se înconjoara de trei ori casa, pentru a fi ferita de hoti si catastrofe. Mai mult chiar, lucrurile furate îti sunt restituite. Pentru ca sa nu te doara gatul, trebuie sa înghiti trei matisori de salcie sfintita (traditie identica si la romani).
La germani si austrieci exista „regulile taranului”, care, nu sunt superstitii, ci confirma o îndelunga observare a naturii - în cea mai mare parte se adeveresc. Schneit's am Palmsonntag in die Palmen/Schneit's später in die Garben (ninge de Florii pe salcii, ninge mai tarziu si pe snopi – grau) sau: Wenn's schneit in die Palm'/ Schneit's die Küh' von der Alm (daca ninge pe salcii, va ninge si vaca sus la pasune – adica vara).
Si seria superstitiilor si traditiilor nu se încheie aici, fapt ce confirma înca odata ca sarbatoarea religioasa, a fost grefata pe cultul pagan al renasterii naturii la viata si al fertilitatii. Ele sunt legate de fertilitatea pamantului, animalelor si oamenilor, de bunul mers al gospodariei, de sanatate, de frumusete, si mai ales de acea cumplita teama de necunoscutul din viata asta si cel de dincolo de ea, de acea notiune aleatorica pe care o numim soarta, destin, noroc sau pur si simplu Voia Cerului, pe care încercam sa-l înduplecam, prin orice mijloace, prin practicile stramosilor nostrii si prin rugi, sa fie mai conciliant, mai bland cu noi – oamenii, cea mai fantastica creatie a lui... si cea mai fragila.
Julia Maria CRISTEA
Viena
