Intrăm în luna lui Brumărel, așa cum spune calendarul popular, deci vremea se răcește, dar în schimb primim de la Mama Natură cele mai frumoase peisaje și roade pe care le oferă Pământul. Despre Brumărel se povestește că ar fi un fecior frumos cu inima de gheață și că, atunci când trece călare, iarba îngălbenește în urma lui, copacii își leapădă frunzele, florile mor… Este vremea în care se pregătesc livezile și grădinile pentru iarnă: se curăță pomii de uscături, se sapă de jur împrejurul lor iar la rădăcina lor se pune pământ negru, hrănitor. În unele sate, încă din prima zi a lunii se scot icoanele la câmp și se face agheasma, apoi se încep semănăturile de toamnă. În Calendarul Popular, prima săptămână a lunii se cheamă „Săptămâna lui Procoavă”, după numele divinității meteorologice care acoperă pământul cu zăpadă, celei de-a doua i se spune „Săptămâna Satului” și stă sub semnul lucrului din gospodărie, cea de-a treia e cunoscută ca „Săptămână a Lucinului”, în amintirea zeului protector al lupilor. Ultima săptămână a lunii e „a lu’ Sân-medru”, zeitate însemnată a Panteonului Românesc, peste care s-a suprapus praznicul Sf. Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Se spune din bătrâni că dacă este multă brumă sau zăpadă, frig sau ger, ianuarie va fi moale şi călduţ; dacă este ploaie multă, în decembrie vor fi vânturi mari; dacă tună, iarna va fi uşoară; dacă este ceaţă multă, va fi zăpadă multă în decembrie; dacă frunzele arborilor cad curând, anul următor va fi roditor; dacă nu, iarna va fi târzie dar grea şi la anul vor fi multe omizi; dacă şoarecii de câmp se retrag spre sat, vine iarna curând. Se culeg poamele, se strânge cucuruzul, cartofii, napii; se curăţă pomii; se gunoiesc livezile câmpurile şi grădinile, se fac arăturile de toamnă; se răsădesc zmeura şi căpşunii
Cerul ne aduce configurații importante, și ele la fel de intense și roditoare, căci ne provocă să ne echilibrăm. Luna începe cu Mercur staționar direct, ceea ce ar trebui să ne aducă o capacitate de a analiza foarte bună, de a sintetiza și extrage din evenimentele petrecute în viața noastră, mi se pare că este o lună a înțelegerii lecțiilor de viață și a învățării din experiențele trăite.
Apoi tot în prima zi a lunii avem opoziția dintre Venus și Jupiter, cei doi beneficiu stau unul în fața celuilalt, și ca niște forțe benefice ce sunt, nu se confruntă ci își împărtășesc părerile, legate de felul în care valorile, dezvoltarea și justețea sunt prezente în manifestările umane. Evident că vor ajunge la niște concluzii și vor acționa. În primul rând, în consens cu semnul în care ne aflăm, al colaborării și al echipei, fiecare va trebui să înțeleagă forța lui ”a fi împreună”, a cooperări pentru a obține rezultate complete și concrete, iar la nivel personal fiecare trebuie să se ”adune”, să-și reunească energiile pentru a putea să se dezvolte. Apoi, fiecare va încerca să arate celuilalt ce are de făcut și de ce, încercă să își impună punctul de vedere, de aici până la conflicte nu este decât un pas. De fapt problema este că fiecare trebuie să-și reconsidere vechile valori, să iasă din tipare și prejudecăți versus a te uita la ceea ce poate să schimbe celălalt. Putem fi mai selectivi apropiindu-ne doar de aceia cu care împărtășim aceleași idei și crezuri, sau, să fim noi înșine fără teama de a fi criticați sau judecați, acordându-ne timpul necesar sufletului și idealurilor noastre.
Și tot în prima zi mai are loc un aspect probabil neglijat în general în astrologie, dar care mie mi se pare extrem de subtil și de aceea îl și analizez, inconjuncția dintre Saturn și Lilith. De ce îl consider important? Pentru că el reprezintă legătura pe care întregul nostru eșafodaj constructiv, fizic, concret, o are cu partea noastră subtilă, ascunsă, reminescență din existențele anterioare. Inconjuncția este un aspect greu observabil, dar care poate avea un impact covârșitor asupra noastră, ea ne solicită prezența, atenția distributivă și observarea semnelor și semnalelor pe care le primim de la sufletul nostru.
Din punct de vedere al tradițiilor ziua de 1 octombrie are o sărbătoare denumirea populară a ei fiind – Pocroavă, Pocroave, Procoave etc. vine de la cuvîntul „pocrov” – acoperământ al pământului cu brumă sau cu zăpadă. La origini era o sărbătoare precreştină cu dată fixă dedicată unei divinităţi meteorologice responsabile de acoperirea pământului cu brumă.
Se crede că cele mai adânci rădăcini ale tradiţiilor sărbătorii Pocroave ajung până la perioada agriculturii primitive, când oamenii observau anual că în octombrie începea o răcire considerabilă a timpului, noaptea pământul se acoperea cu brumă.
În conştiinţa oamenilor s-a făcut asociaţia între acoperirea pământului cu brumă şi acoperirea capului fetelor mari (îmbroboditul la nuntă, adică măritişul). Fetele mari rugau divinitatea Pocroavă să le acopere capul cu păr bogat şi frumos, ca să placă flăcăilor, dar şi să le acopere capul în sensul măritatului. Părul lung era un însemn al puterii şi sf. Pocroave se îndura adesea de rugăciunile fetelor, dându-le păr frumos, ajutându-le astfel să-şi găsească ursitul mai repede.
Se considera că în era creştină biserica a adaptat la ziua aceasta o sărbătoare religioasă cu sens apropiat Acoperământul Maicii Domnului. S-a făcut legătură între noţiunea acoperirii pământului cu brumă şi conţinutul tradiţiei creştine care povesteşte următoarele: Odată la Mănăstirea Vlahilor din Constantinopol stăteau şi mulţi greci care se rugau la Dumnezeu să-i izbăvească de duşmani. Ieşind afară stareţul mănăstirii, cuviosul Andrei, privind spre cer, a văzut-o pe Maica Domnului, înconjurată de sfinţi, rugându-se la Dumnezeu pentru neamul omenesc. Maica Domnului a luat acoperământul de pe cap şi l-a întins deasupra creştinilor, care se aflau la mănăstire. Acoperământul strălucea „mai mult ca soarele”. De la această întâmplare, în amintirea minunii, a rămas sărbătoarea numită Acoperământul Maicii Domnului. Pe alocuri se spune că Pocroavele se serbează „pentru vite” ori să scape lumea de la înec, de foc, de cumpene, etc. Sărbătoarea Pocroavelor se respectă şi astăzi, în multe sate fiind şi hramul satului. Câteva datinii care se respectă în această zi: femeile postesc pentru sănătatea copiilor; fetele speră să aibă păr frumos şi să se mărite (“să li se acopere capul”); ajunează apoi mănâncă o jumătate de turtiţă sărată, cealaltă o pun sub pernă, şi-şi visează prima întâlnire cu ursitul.
Mai este o concentrare de energii astrale între 7 – 9 octombrie, când Soarele are o activitate foarte intensă, chiar dacă este în exil. El formează inconjuncție cu Nodul Nord, opoziție cu Chiron și este și Luna Plină pe 9 octombrie, toate acestea fac ca acest interval să fie extrem de intens dar și tensionat, mai ales legat de zona relațională. În plus, cred conjuncția Pallas Lilith în inconjuncție cu Saturn face ca multe din acțiunile noastre să aibă urmări pe termen lung, de aceea este important să fim lucizi, observând cu atenție toate detaliile fără să ripostăm. Pluton este staționar direct și ne va ajuta să privim totul în profunzime. În același timp cred ca este o perioadă în care trebuie să ne ocupăm strict de activitățile personale. În tradiția popular se spune că Vinerea Mare (Vinerea dinaintea de Sf. Paraschiva), nu se lucrează pentru a avea noroc în căsnicie, avere, sănătate; nu se coase (pericol de orbire); se fac cumpărături şi pregătiri de iarnă și coliva de acum este bună de leac. Mi se pare interesant că în popor această perioadă era considerată una de regăsire interioară și de pace cu cei plecați.
În jurul sărbătorii Sfintei Paraschiva, evenimentele se succed cu intensitate, cuplul Soare Venus, care se pregătesc de conjuncția superioară, formează succesiv numeroase aspecte, este ca și cum Soarele ne indică, ne luminează direcția de urmat, iar Venus vine să ne sprijine și să ne ajute să acționăm, să nu uităm că este în domiciliu, iar acțiunile ei sunt ferme și evidente. Aș menționa aici cuadraturile pe care ambele planete le formează cu Lilith și Pallas, cât și inconjuncțiile cu Neptun. Este o luptă interioară între a lupta sau a ne lăsa dominați de frică, între a crede și a ne lăsa conduși de ideile celor din jur. Sărbătoarea Sfintei Paraschiva, este asociată în popor cu Nunta Oilor, Sfârşitul verii Lui Mioi. Iată și alte conotații din tradiția noastră:
- se îngroapă vara; zi rea de piatră, trăsnet, dureri de cap; ziua femeilor leneşe (aduc şi ele apă)
- cum va fi ziua, aşa va fi până la Sf. Dumitru şi vor fi şi celelalte sărbători ale anului.
- dacă până acum n-a plouat, vine iarna curând.
- dacă oile dorm îngrămădite, iarna va fi grea; dacă dorm împrăştiate, iarna va fi uşoară.
- nu se mănâncă poame cu cruce (nuci, castraveţi), ciobanii nu cioplesc să nu iasă miei tărcaţi.
- nu se coase, nu se toarce, că e rău de trăsnet şi boli; se ţine să fie anul roditor.
- se împlineşte sorocul ciobanilor, văcarilor, pândarilor.
- vitele ies pe luncă, în ţarini; după această zi se amestecă oile cu berbecii pentru prăsilă.
- se fac iarmaroace unde se valorifică produsele oilor.
Pentru noi românii, Sfânta Parascheva este o protectoare importantă, este o sărbătoare căreia trebuie acordată importanța cuvenită și respectată. Ea semnifică și un moment în care ar trebui să ne autoevaluăm și să încercăm să ne corectăm.
Conjuncția superioară Soare Venus, se formează pe ultimul grad din semnul Balanței, 23 octombrie imediat după miezul nopții, în momentul când Saturn este staționar direct și în perioada de Lună fără direcție. Pe scurt este un moment clar de evaluare personală, de înțelegere a activităților, de analiză a relațiilor dar și a valorilor personale, am să revin cu un articol special pentru acest moment astrologic important.
După conjuncția superioară de la miezul nopții ambele planete trec braț la braț în semnul Scorpionului, și formează inconjuncție cu Jupiter, Luna dispare de pe cer, astfel încât la momentul de Lună Nouă din semnul Scorpionului din 25 octombrie – este și o eclipsă parțială de Soare. Din acest moment cred că urmează câteva lunii dure, în care ne vom confrunta cu evenimente importante. În 25 octombrie în tradiția populară este Focul lui Sân-Medru (Ajunul Sf. Dumitru), se fac focuri peste care sar copii, să fie sănătoşi sau tinerii, să se căsătorească; cărbunii sunt puşi în livadă ca să rodească pomii; femeile dau copiilor nuci, mere, struguri, prune uscate. Se spune că se evaluează roadele iar dacă este belşug de gutui şi nuci, iarna va fi grea.
Pe 26 octombrie este o mare sărbătoare la români, Sfântul Dumitru, Sân-Medru, patronul păstorilor, soroacelor (Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir). Se spune că așa cum este ziua aşa va fi iarna: dacă-i frig va fi iarna bună; cad frunzele pomilor; este ziua încheierii soroacelor, a învoielilor.
Pe 28 octombrie, Jupiter revine prin mișcarea aparent retrogradă, în semnul Peștilor, readucând în prezent situații nerezolvate care vor trebui reluate (apropo de ziua soroacelor). Pe 29 octombrie Mercur va trece și el în semnul Scorpionului grăbindu-se spre Soare și Venus, iar Marte va intra pe 30 octombrie în mișcare aparent retrogradă. Aceste evenimente parcă prefigurează agitația din următoarele luni ale acestui an.
Ca o concluzie. Când ne străduim să facem cuiva pe plac , ne blocăm mersul firesc. Furia apare din senzaţia de neputinţă, când nu putem face ce dorim, iar un om furios nu recunoaşte că el este piedica cea mai mare. Important este să ne eliberăm de ea în stadiul incipient.
La polul opus furiei se află Fericirea.
Iată ce spune Vasile Andru despre fericire: Fericirea este o rezultantă a dreptei vieţuiri. Cine aleargă după fericire, n-o va avea, dar cine aleargă după dreapta vieţuire va avea şi fericirea.
A fost odată un prinţ melancolic — Tamas, aşa se numea. Era un prinţ mâhnit, după cum îl arată şi numele: „Tamas“, în sanscrită, înseamnă întunecat. Şi prinţul acesta mâhnit, îngrijora pe cei din jur, căci un prinţ mâhnit face nevroză, iar un prinţ nevrotic dă porunci rele. Ştim şi noi, căci am avut despoţi nevrotici şi aţi văzut ce porunci rele dădeau. În consecinţă, cei de la curte au încercat să-l optimizeze. Un înţelept de la curte i-a zis că ar putea să fie fericit dacă ar îmbrăca o cămaşă a unui fericit! Iată o sugestie bună: cămaşa unui om fericit ar putea să te facă fericit. Gândirea magică judecă aşa.
Prinţul deodată s-a înveselit şi a trimis soli prin toată împărăţia ca să găsească un om fericit şi să smulgă de pe el cămaşa, dându-i în schimb aur — aici e vorba de cumpărarea unui simbol, iar simbolurile se vând scump… Aşadar, solii au mers să caute cămaşa în împărăţia respectivă, care era plină numai de oameni bombănitori, grăbiţi, amărâţi, necăjiţi, ratând ofranda, adică având veşnic chipurile crispate. Nu găseau nici un om fericit… Prinţul Tamas aştepta, trimişii nu mai veneau! În sfârşit, unul dintre trimişi a ajuns pe undeva unde a găsit un ins foarte vesel. Omul trebăluia ceva cântând — părea să fie fericit. Ei bine, trimişii prinţului s-au uitat bine la el, au luat aminte cum se poartă cu familia… Îşi răsfăţa soţia, o alinta, îi zicea cuvinte frumoase deşi arătau a fi căsătoriţi de mult timp. Cu copiii se purta la fel. Acela era omul! Aşa că nu mai rămânea decât să-i ia cămaşa, simbolul fericirii! S-au repezit la el, i-au tras de pe umeri o haină jerpelită şi, când să-i smulgă cămaşa, au constatat că sub haina aceea jerpelită omul nu avea cămaşă! S-au dus atunci rapid la prinţ şi i-au spus cum arăta cămaşa fericirii: omul fericit era atât de sărac, încât nu avea cămaşă pe el! Un sărac care suferă, care este chinuit de sărăcia lui, este un om care-şi scurtează viaţa. Un sărac pe care sărăcia nu-l doare însă, a dobândit detaşare şi este un om longeviv şi sănătos. „Cămaşa fericirii“ constă în depăşirea frustrării şi în renunţare. Nu degeaba Biblia spune că, dacă ai două cămăşi, una s-o dai aproapelui. Aşa arată „cămaşa fericirii“ — o trebuinţă mai puţin, scăpare de trebuinţe!
Şi cred că ar trebui să mai ţinem cont în această perioadă şi de următoarele învăţături ale lui Vasile Andru:
Ofranda este un lucru pe care astăzi îl facem tot mai puţin. Dacă te-ai întreba ce ofrandă ai făcut în ultima săptămână, ai vedea că ai ratat multe ocazii. Nu că n-ai avut ce dărui, ci ai ratat ocaziile care ţi s-au oferit. Ce se poate dărui? Ce poate dărui un român sărac, cu un salariu prăpădit — sau chiar fără salariu? Sunt mai multe feluri de-a dărui: primul este să depui o cantitate de muncă. A face o muncă pentru altcineva este o ofrandă, dar numai dacă este făcută cu plăcere, ştiind că prin asta purifici ceva din soarta ta. Mai pot fi şi daruri esenţiale, chiar sacrificii, pe care le faci pentru cineva. Nu vorbesc, desigur, despre sacrificiu final, care este viaţa!
Revenim la posibilităţile de a dărui ale românului sărac. Este vorba de a dărui expresia pozitivă a feţei. Gândiţi-vă de câte ori ratam prilejul să dăruim celorlalţi expresia senină a feţei noastre. Mă uit la oamenii de pe stradă şi îmi spun: „Uite cum aceşti oameni ratează să-mi dăruiască mie acum ceva, expresia senină a feţei lor…“. Sunt chinuiţi, sunt copleşiţi de ziua de muncă. Expresia feţei este foarte importantă, în primul rând pentru tine. Ca să-ţi menţii o expresie senină, soliciţi o pozitivitate nebănuit de mare în tine. Trebuie să poţi să încurajezi oamenii — discret, neprivindu-i în ochi… dacă vrei să convingi pe cineva, atunci priveşte-l între ochi. Nu te uita direct în ochii acelei persoane. Iar dacă vrei să-l influenţezi în bine pe respectivul, după ce te-ai uitat la faţa lui, şi l-ai fotografiat mental, întorci privirea în interior şi îţi imaginezi că acel om este fericit. Atunci el a primit realmente, de la tine, un impuls constructiv.
Fiţi senini. Seninătatea e ofranda ce poate fi făcută sistematic. Un gând bun este şi el o ofrandă. Dacă te uiţi la un om şi-ţi spui în gând: „Mutra acestuia cere palme…“, i-ai introdus un program subconştient agresiv. În el se crispează ceva şi în ziua aceea el va înjura, va violenta pe cineva, fără să ştie de ce. Dacă îl priveşti şi îţi spui: „Mutra acestuia cere o ţuică…, o ţuică mică, pe care i-aş da-o dacă aş avea ocazia“, ai introdus într-însul un program bun.
Cenzurează-ţi gândurile rele. Gândul rău, de altfel, îţi poate produce o migrenă dacă este direcţionat spre cineva. Fereşte-te să adresezi gânduri rele — dimpotrivă, contracarează-le cu cele bune.
Dacă îţi vine să spui ceva rău, imediat, ştiind ce te aşteaptă, formulează o urare de bine. Până vei învăţa să faci din suflet acest lucru, fă-l ca şi când ţi-ai lua o precauţie.
Ofranda verbală este iarăşi foarte importantă. Iată un alt mod de-a da ceva: un cuvânt bun. Medicii buni, preoţii buni, au întotdeauna un cuvânt bun. Este şi aici un meşteşug — nu e totul să-ţi propui, trebuie să te şi mobilizezi, trebuie un pic de empatie.
De ce unii nu pot niciodată să transmită un cuvânt de consolare? Pentru că o fac formal. Ar trebui să te pui în situaţia celuilalt ca şi cum tu ai fi acolo, şi atunci vei reuşi să dai un cuvânt bun. E un mod de a oferi ceva. Sigur, există şi ofrande materiale — atunci când poţi să le faci, şi când le faci sistematic. Dăruiţi zilnic o pâine. Daţi celor săraci şi copiilor. Dacă puteţi, dacă sunteţi pregătiţi — copiilor să le daţi un măr, o bucată de pâine. E important dacă puteţi să le daţi de fiecare dată, să le daţi pentru că oricum o duc mai rău decât noi. Milostenia este un sentiment extraordinar. Compasiunea şi milostenia — sentimente mari, care ard multă negativitate în soartă. Aşa cum încrederea în sine este un element constructiv pentru sine, milostenia este un element constructiv pentru alţii. Nu milostenia în sensul jeluirii, ci milostenia în sensul participării empatice — te pui în situaţia lui, să îţi închipui că în acel moment tu eşti el. Empatia declanşează imediat o dinamică a cerinţelor şi a egalizării câmpurilor. În lumea aceasta, câmpurile biotice tind spre o comunicare între oameni şi spre un răspuns, spre o conectare unul la altul.
