Astăzi este o zi liniştită, în care ne place să ne rezolvăm problemele cotidiene. O uşoară stare de nervozitate sau de agitaţie o putem avea dimineaţa, datorându-se în mare parte nevoii de a schimba trecutul şi a ne elibera, traducându-se printr-o atitudine tăioasă în exterior. Este vorba mai mult de un exces de independenţă care ne îndeamnă să acţionăm mai neconvenţional decât deobicei. Atmosfera începe să fie puţin mai destinsă, permiţându-ne să avem obiectivitatea de a studia activităţile curente şi de a lua decizii importante legate de ceea ce avem de făcut în viitor.
Luna din semnul Gemenilor ne îndeamnă să ne propunem să facem mai multe activităţi deodată, să ne implicăm în mai multe direcţii, să ne gândim, să ne facem planuri.
Apoi se simte destul de puternic conjuncţia superioară Soare Mercur al cărui aspect exact va avea loc mâine, de fapt cumva ajung la împlinire proiectele pe care le-am gândit, expus sau în care ne-am implicat, începute cu două luni în urmă. De aceea în această perioadă, este bine să fim atenţi la toate informaţiile şi mesajele pe care le primim, să analizăm cu sufletul şi raţiunea şi să ne propunem să facem schimbări, fără a forţa, conştientizându-le şi lăsându-le să vină înspre noi. Spun toate acestea deoarece norocul poate să fie schimbător şi orice forţare ne va aduce doar dificultăţi sau soluţii greşite.
În plan sentimental lucrurile sunt destul de interesante, avem dimineaţă conjuncţia Venus Lună care ne ajută să fim destul de deschişi, comunictaivi şi iubitori, fiind un moment ideal de a discuta la o cafea, împreună cu partenerul de viaţă, planurile de viitor, de a încerca să ne exprimăm nemulţumirile, să discutăm cu tact şi prieteneşte tot ceea ce credem că nu funcţionează corect şi, de ce nu de a ne exprima sentimentele. Totuşi avem nevoie de mult tact şi sinceritate, de tandreţe şi iubire, căci Marte este în cuadratură cu Junona şi de aceea dacă discutăm, să încercăm să nu judecăm, să nu ne încăpăţânăm în a crede că doar noi deţinem dreptatea.
Mai ales în relaţiile de cuplu stabile, sau în care nemulţumirile sunt de multă vreme acumulate, este indicată o atitudine cât mai destinsă, sau purtatrea acestor discuţii într-un mediu relaxat, la o plimbare, la o cină romantică, sau orice altceva de acest gen.
În general vor exista presiuni din exteriorul nostru de a vedea lumea cu alţi ochi, de a ne alinia vederilor sau perceptelor celorlalţi, este bine să reflectăm şi să ţinem cont de mesajele sufletului înainte de a acţiona cumva. Atenţie mesajele sufletului sunt cu totul altceva decât emoţiile şi impusurile de moment, ele se pot recunoaşte uşor dacă reflectăm înainte de a vorbi, ne analizăm simţirile şi ascultăm vocea îngerului.
ORA PLANETARĂ A LUI SATURN
Pe orele planetare ale lui Saturn să încercăm să evaluăm cu o cât mai mare obiectivitate toate proiectele pe care le-am început.
Dacă vă simţi un pic dezorientaţi amintiţi-vă ce a spus Omar Kayyam:
Priveşte cedrul mândru! Atâtea braţe are!
Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare.
Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii.
Vorbesc însă limbajul tăcerii şi al luminii.
GRADUL SABIANAL ZILEI – 21 TAUR
UN DEGET MIŞCĂTOR INDICĂ PASAJE SEMNIFICATIVE ÎNTR-O CARTE
Atunci când ai senzaţia că nu mai ştii ce să faci, trebuie să-ţi aminteşti că undeva există un răspuns la orice întrebare. Unii preferă să caute toate răspunsurile în cărţi, iar alţii apelează la experţi şi specialişti. Dar fiecare om poate să găsească singur răspunsul de care are nevoie. Cartea Vieţii este la îndemâna oricui, înscrisă în sufletul fiecăruia, şi trebuie doar să ştii să o citeşti – ceea ce nu se învaţă în şcoli, din păcate. Priveşte calm în sufletul tău, eliberat de prejudecăţi şi dorinţe, şi atunci vei putea vedea limpede răspunsul căutat.
GRADUL SABIAN AL LUI SATURN – 7 SCORPION
SCUFUNDĂTORI LA ADÂNCIME
Ceea ce se vede la suprafaţă este doar o mică parte din ceea ce este. Trebuie să ştii să pătrunzi în profunzimea problemei, să percepi cauzele ei mai adânci. Iar locul unde te poţi „scufunda” cel mai uşor este în propriul tău suflet, fiindcă nimeni nu-ţi poate impune acolo nici un fel de restricţii. Învaţă să pătrunzi în adâncurile fiinţei tale, să-ţi sondezi şi să-ţi recunoşti dorinţele şi impulsurile. Ele creează ceea ce se vede la suprafaţa vieţii tale.