Previziuni pentru săptămâna 20 – 26 octombrie 2013

Această săptămână este guvernată de Marte, care se află în semnul Fecioarei. Marte este planeta acţiunii, a mişcării, care ne dă impulsul de a acţiona. Este energie brută, dorinţă, hotărâre şi afirmare de sine. Înainte ca ceva să se întâmple în viaţa noastră lucrurile trebuie să se mişte pentru ca evenimentul să aibă loc. De aceea această planetă ne face responsabili de acţiunile noastre sau de inactivitatea noastră, ne determină să ne asumăm responsabilitatea. Putem spune că va fi o săptămână a acţiunii, a aplicaţiilor dinamice, în care suntem energici, plini de forţă, curajoşi, putând face eforturi, insista, controla. Va  trebui să ne controlăm, să ne dirijăm energia, pentru că vom fi tentaţi să o risipim prin agitaţie, sau zbateri inutile. Ar trebui să avem o minte ascuţită, analitică, probabil caustică, mai ales atunci când ne sunt atacate convingerile.
Depinde doar de noi dacă vom acţiona conflictual sau vom avea satisfacţia muncii bine făcute. Pentru a nu pune în evidenţă latura agresivă a lui Marte ar trebui ca fiecare dintre noi să îşi asume responsabilitatea acţiunii sau a gesturilor sale.
Este important să înţelegem structurile ierarhice, să ne cenzurăm primul impuls în faţa provocărilor, care vor fi numeroase, mai ales pentru a nu ne fi afectată reputaţia.
Să nu uităm că Luna se află în scădere, deci că trebuie să ne orientăm energia pentru a finaliza activităţile începute şi nu pentru a iniţia altele noi. În plus focul Marţian ne poate ajuta la purificarea organismului şi la renunţarea la anumite ataşamente sau dependenţe.
Săptămâna începe cu aspectul de conjuncţie dintre Marte şi Neptun, aspect puternic prin faptul că Neptun este în domiciliu, iar Marte este mai exact decât deobicei şi mai atent ca acţiunile sale să fie corect orientate. Ca orice opoziţie se poate spune că şi acest aspect a pus în practică, sau ne-a adus spre înţelegere o confruntare, o tensiune, căci numai în acest fel învăţăm şi acţionăm evident forţaţi. Probabil că cel mai important lucru pe care l-a adus a fost trezirea, căci fiecare a resimţit un fel de descoperire, fiecare probabil că a văzut ceea ce nu a putut vedea de multă vreme. Această trezire a adus noi idei, o nouă inspiraţie, deja vu-uri, sau pur şi simplu senzaţia că şti ceva ce până acum nici nu ai ştiut că poţi spune, gândi, înţelege sau aplica.
Mercur aflat în semnul Scorpionului, este staţionar retrograd duminică, pentru ca de luni să intre în mişcarea aparent retrogradă până pe 11 noiembrie, practic pentru o perioadă de 21 de zile.
În acest interval de timp, gândirea noastră comercială este mult diminuată, ideile noastre sunt cizelate, şlefuite, cosmetizate prin acţiuni profunde şi prin experienţe numeroase. Despre mişcarea aparent retrogradă a planetei Mercur puteţi citi mai multe la https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni-zilnice/previziuni-pentru-miscarea-aparent-retrograda-a-planetei-mercur-21-octombrie-11-noiembrie-2013. Oricum este de evitat să se efectueze tranzacţii comerciale mai ales luni şi marţi, şi în general este bine de ştiut că vor fi dificultăţi în comunicare şi că aparatura electronică va avea de suferit. De aceea sunt de evitat deciziile importante, semnarea unor contracte pe termen lung, examenele orale şi negocierile.
Un alt aspect astrologic important al acestei săptămâni este trecerea Soarelui în semnul Scorpionului ceea ce va schimba vibraţia, făcându-ne mai sobri dar şi îndârjiţi şi preocupaţi să ne atingem obiectivele. Cred că odată ce trece în acest semn – miercuri – vor avea loc confruntări deschise între oponenţi, cumva starea de expectativă de până acum va înceta şi se va transforma în confruntări deschise, sau lupte surde, pentru a se reuşi în ceea ce fiecare îşi doreşte sau şi-a propus.
Săptămâna devine odată cu trecerea Soarelui în semnul Scorpionului, mult mai relaxată, în sensul că se vor petrece numai acele evenimente care sunt necesare, pentru noi fiind important să le acceptăm chiar dacă le înţelegem contextul şi subtilitatea, chiar dacă nu. Soarele va forma trigon cu Neptun, aspectul exact formându-se sâmbătă, ceea ce ne va aduce fiecăruia informaţii subtile, venite pe căi mai puţin evidente, prin intuiţie, inspiraţie, vise sau senzaţii şi trăiri. Cumva ne este arătat că dacă ne dezvoltăm aceste calităţi, ne este mai simplă viaţa, căci vom şti întotdeauna care este calea corectă sau alegerea potrivită situaţiei sau momentului.

Sâmbătă se sărbătoreşte Sfântul Dumitru, este o mare sărbătoare creştină, o sărbătoare care încheie un ciclu al naturii, aducând toamna – iarna, retragerea vegetaţiei, retragerea noastră din acţiunile directe, rapide. Sfântul Dumitru sau Sânmedru este un sfânt creştin devenit în folclor o divinitate agrară. Împreună cu Sângiorzul (Sfântul Gheorghe), Sânmedru împarte anul pastoral în doua anotimpuri egale: vara, de la 23 aprilie până la 26 octombrie, având ca mijloc al timpului data de 20 iulie (Sântilie); iarnă, între 26 octombrie şi 23 aprilie, cu mijloc la 16 ianuarie (Sânpetru de iarnă). Sânmedru  se mai numeşte şi Ziua Soroacelor, pentru ca în această zi se rezolvau şi se lichidau toate socotelile, chiriile, împrumuturile, slujbele sezoniere şi alte înţelegeri încheiate cu şase luni în urmă. Chiar dacă numai trăim în lumea mitică a satelor putem să intrăm în acest ritm anual. În noapte de ajun se fac focuri mari, se chiuie, se sărbătoreşte, încheierea cu bine a perioadei fertile a anului.
În ajunul acestei zile se fac pomeni şi o serie de acte rituale şi de practici de pomenire şi de îmbunare a sufletelor celor morţi care se spune că părăsesc, la această data mormintele.

Un profesor îşi termină cursul şi apoi rosti cuvintele obişnuite:
– Aveţi nelămuriri? Un student zise:
– Domnule profesor, care este sensul vieţii?
Unul dintre cei din sala, care era pe punctul de a pleca, începu să râdă. Profesorul îl privi îndelung pe student, cercetând parcă daca era o întrebare serioasa. Înţelese că da.
– Am să vă răspund.
Scose din buzunarul de la pantaloni portofelul şi din el o oglinjoară rotundă, nu mai mare decât o monedă. Zise apoi:
– Eram copil pe timpul războiului. Într-o zi, am găsit pe strada o oglindă făcuta ţăndări. Am păstrat ciobul cel mai mare. Acesta este. Am început să mă joc cu el şi am fost încântat să vad cum puteam cu ajutorul lui să îndrept reflexul luminii în cele mai întunecoase unghere unde soarele nu ajunge niciodată: găuri adânci, crăpături, ascunzişuri. Am păstrat oglinjoara. Devenind bărbat, am înţeles că acesta nu era un simplu joc de copil, ci o prefigurare a ceea ce aş fi putut face în întreaga mea viaţă. Eu însumi sunt o frântură dintr-o oglindă pe care încă nu am văzut-o întreaga. Prin ceea ce am însă, pot aduce lumină – adevăr, înţelegere, cunoaştere, bunătate, blândeţe – în ascunzătorile din inimile oamenilor şi să schimb ceva în unii. Poate că şi alţii vor face la fel dacă vor vedea aceasta.
După mine, în aceasta constă sensul vieţii.(Bruno Ferrero)

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top