Această săptămână este guvernată de Mercur, care începe chiar prin revenirea la mişcarea directă a acestei planete în semnul Scorpionului, de la gradul 3. După 3 săptămâni de retrogradare, Mercur vine acum să reia anumite aspecte din viaţa noastră pentru a le înţelege mai bine. El se ocupă exclusiv de aspectul cu Neptun, aspect interesant, căci cele două planete sunt diferite foarte mult ca şi natură. Se spune despre Mercur că este mesagerul zeilor, de fapt el transmite mesajele fiecărei planete cu care intră în contact, de fapt le traduce şi adaptează pentru a ne fi mai uşor de înţeles. Mercur sau Hermes, este, în mitologie, fiul lui Zeus şi al nimfei Maia, fiind cel mai puţin olimpian dintre zei, apropiindu-se mai mult de oameni. Din punct de vedere astronomic este şi cea mai apropiată planetă de Pământ, explicând astfel şi din punct de vedere concret această apropiere. Denumit şi mesagerul zeilor, el circulă fără probleme pe cele trei niveluri cosmice, de aceea este o planetă complexă, chiar dacă mulţi astrologi îi neglijează importanţa, în sensul că îl consideră foarte rapid, cu acţiuni pe termen scurt. De fapt subtilitatea lui constă tocmai în viteaza cu care se mişcă, în puterea de a se face nevăzut, şi de a ajunge pretutindeni într-o clipă. De aceea el are o influenţă complexă, fiind o personificare a gândirii şi posesorul tuturor cunoştinţelor, mai ales a celor secrete, cunoscând totul şi putând face totul, alchimizând dar şi hermetizând.
Este important de înţeles calitatea esenţială de mobilitate, dar şi cea de dualitate, inclusiv androgină. Practic, Mercur potenţează cele două forţe, cea raţională adusă de Soare şi cea imaginativă indusă de Lună, reprezentând inteligenţa practică. Mercur prin caracterul său convertibil, va prelua caracteristicile semnului şi va nuanţa planeta cu care intră în raport. Aflat în semnul Scorpionului, un semn de Apă, Mercur va putea să pună în evidenţă tot ceea ce simţim şi intuim, pentru că ne va ajuta să înţelegem şi să descoperim concret importanţa acestor stări. Din acest semn Mercur are o colaborare subtilă cu Neptun, nevăzută chiar, este ca un fel de informaţie care circulă în toată lumea pe internet şi depinde doar de noi dacă vrem să o descoperim, ea fiindu-ne pusă la dispoziţie.
De laNeptun, Mercur ne transmite într-un mod mai subtil, mai voalat ceea ce avem nevoie să ştim. Adică sunt mesaje primite prin vis, prin intuiţie, prin rugăciune, la fiecare prin calităţile care-l caracterizează, legate de ceea ce este mai important de făcut acum, legat de dezvoltarea personală, de a înţelege felul în care fiecare ar trebui să-şi exprime calităţile şi talentele. Probabil că acest mesaje au fost transmise, într-un fel sau altul încă din primele zile ale lui octombrie, doar că fiind subtile, probabil le-am neglijat. Aceleaşi mesaje pot reapare şi acum, doar că ar trebui să le notăm, să încercăm să le descoperim sensul profund pentru a le putea pune în practică.
Neptun este staţionar direct, în propriul domiciliu, aşa că vom resimţi mult mai puternic influenţa lui, probabil prin situaţii stranii, cu o încărcătură emoţională deosebită, sau printr-o intuiţie extraordinară, un fel de deja vu.
Oricum Mercur merge extrem de rapid şi readuce în discuţie sau chiar acţionează cu forţă, legat de evenimente, conjuncturi, situaţii cu care ne-am mai confruntat la începute de octombrie, pe care le-am neglijat, iar acum revin în forţă, dur, transformator. Pot avea loc mişcări seismice, evenimente meteorologice importante, scandaluri de presă, dispute politice care până acum au fost mocnite.
În general săptămâna este destul de dinamică, există posibilitatea ca datorită trigonului dintre Soare şi Jupiter retrograd, să descoperim anumite secrete ascunse, bine îngropate, să ni se dezvăluie situaţii sau conjuncturi incredibile.
Pare un aspect benefic doar că Jupiter este nu numai retrograd dar şi în exaltare, iar trigonul cu Soarele ne ajută să susţinem şi să dezvoltăm doar ce este important pentru noi şi ne reprezintă. Orice altceva va fi cumva blocat sau împiedicat, pentru a fi direcţionaţi în sensul corect de urmat. DE aceea dacă ceva nu ne iese, avem fel de fel de dificultăţi sau blocaje, este evident un semnal că ceva nu este bine în ceea ce ne priveşte şi că ar trebui să ne oprim şi să analizăm.
Neptun revine la mişcarea directă miercuri, aşa că este foarte important să analizăm visele, să ţinem cont de intuiţie şi să încercăm să înţelegem în profunzime anumite acţiuni şi contexte care par să repete cumva situaţii de la jumătatea lunii februarie a acestui an. Şi, nu în ultimul rând, Mercur în aspect cu Neptun ne învaţă că niciodată nu putem judeca viaţa celorlalţi, pentru că fiecare îşi cunoaşte propria durere şi renunţare. Una este să crezi că eşti pe drumul cel bun; alta e să crezi că drumul tău e unic. Isus a zis: casa tatălui meu are multe sălaşuri. Darul e un har. Dar tot har este şi să ştii a trăi cu demnitate, în iubirea aproapelui şi în muncă. Fecioara Maria a avut un soţ pe pământ care a încercat să demonstreze valoarea muncii anonime. Chiar dacă n-a ieşit în evidenţă, el a asigurat acoperişul şi hrana pentru ca soţia şi fiul lui să poată face tot ce au făcut. Munca lui are tot atâta însemnătate ca şi munca lor. Chiar dacă nimeni nu i-a preţuit-o după cuviinţă.
Venus este deosebit de activă în semnul Capricornului unde a intrat săptămâna trecută şi unde va retrograda din 21 decembrie, rămânând în acest semn mai bine de 4 luni. În această săptămână formează conjuncţie cu Pluton, cuadratură cu Uranus, sextil cu Nodul Nord şi Chiron, aceste aspecte sunt notabile căci ele se vor afla la baza multor evenimente ulterioare. Aşa că este important să ne notăm toate blocajele şi problemele legate de zona financiară şi profesională, toate tensiunile din relaţiile noastre – acestea vor fi greu de controlat – dar şi din proiectele în care suntem implicaţi, este important să încercăm să ne deschidem inima către aspectele nevăzute ale existenţei noastre, către credinţă şi spiritualitate.
Un alt aspect important al acestei săptămâni este intrarea de vineri, a asteroidului Vesta în semnul Balanţei, semn care a activat permanent Crucea cardinală din acest an; iar prin prezenţa asteroidului Vesta, acolo, alături de Ceres – care a intrat în acest semn în 3 noiembrie – se va realiza un fel de asociere care va dura câteva luni bune, mai exact până la sfârşitul lunii iulie 2014, asociere care va determina un fel de interes din partea fiecăruia dintre noi, de a-şi consolida parteneriatele şi asocierile. Pe de altă parte este posibil ca la nivel subtil, fiecare dintre noi să se dedice cu foarte multă abnegaţie unui domeniu important din viaţa personală, în acest sens fiind nevoie de asocieri sau colaborări. Altfel omenirea va trebui să-şi orienteze atenţia asupra Naturii, să-şi concentreze eforturile pentru stabilirea unui echilibru ecologic şi pentru refacerea ecosistemului. Practic Vesta ne împinge de la spate să ne realizăm obiectivele spirituale din această viaţă, cumva ajungând la realizarea lor împinşi, forţaţi, mai ales din februarie când şi Nodul nord va fi în acest semn al Balanţei, fără o dorinţă conştientă, cumva pentru că acolo ne este locul. Ceres, în schimb este puţin mai tranşantă, dură, pentru că apără interesele unui lumii extraordinar de complexe şi mari, lumea plantelor.
Despre felul în care ne influenţează semnul Balanţei viaţa în următoarea perioadă, voi scrie un articol separat.
Trebuie evitată tendinţa de a vedea numai prin proprii ochi ceea ce vedem, auzim sau ni se spune, evitând pe cât posibil încăpăţânarea şi dogmatismul. Este important să ne cultivăm atenţia, tocmai pentru a deveni mai conştienţi de lumea din jurul nostru.
Luni, 11 noiembrie, este sărbătorit Sfântul Mina, protectorul celor nedreptăţiţi, pe lângă minunile pe care le-a făcut acesta are puterea de a ne ajuta în caz de necaz, de aceea să aprindem o lumânare şi candela şi să ne rugăm pentru a sprijini şi ajuta atât pe fiecare în parte cât şi neamul românesc, aflat într-o situaţie deosebit de grea în acest moment. Se poate citi Acatistul Sfântului Mucenic Mina sau pur şi simplu o rugăciune către el.
Miercuri, 13 noiembrie, se sărbătoreşte Sfântul Ioan Gură de Aur,el a adunat într-un formular rugăciunile şi a dat naştere Liturghiei care îi poartă numele şi care este cel mai des folosită.
În tradiţia românească sunt cuprinse, între 13 noiembrie şi 6 decembrie, o serie de sărbători şi obiceiuri foarte vechi cunoscute sub numele de Filipii de Toamnă. Acestea nu sunt legate de sezoanele agricole sau pastorale, ci de credinţa străveche în reînnoirea periodică a timpului. Sărbătorile, dedicate animalului sacru al dacilor, lupul, au fost asimilate apoi de tradiţia creştină. Acestea încep cu ,,Ziua lupului” (13 noiembrie), Gădineţii (12-16 noiembrie), continuă cu Filipul cel Şchiop sau Ovidenia (21 noiembrie) şi se încheie cu Ziua Sfântului Andrei (30 noiembrie) şi Ziua Sfântului Nicolae (6 decembrie). Gădinet este numele divinităţii iernii, lupul, la fel cum Căluş este numele divinităţii verii, calul, celebrat la Rusalii. În antichitate dacii erau cunoscuţi şi sub numele Daoi (daos, în dialectul traco-frigian însemnând lup). După unii autori, acest nume se leagă de rolul dacilor ca Protectori ai Centrului Spiritual al Lumii, iar lupul este singurul animal care nu poate fi dresat sau îmblânzit. Simbolul lupului ca apărător al acestor pământuri nu se opreşte la perioada dacilor. În alte legende se spune că Sfântul Andrei a fost trimis să propovăduiască în „tărâmurile lupilor” şi că tot timpul a fost vegheat şi ajutat de către Marele Lup Alb.
Joi, în seara zilei de 14 noiembrie se lasă sec (Sfântul Filip); în religia creştină, posturile reprezintă perioade în care avem ocazia să ne debarasăm de excesul de proteine animale, grăsimi, glucide. Postul nu e regim alimentar. Postul schimba relaţia cu Dumnezeu, daca ştim să-l ţinem, luptându-ne cu propriile pofte, prin voinţă. În tradiţia populară, la Lăsatul de Sec pentru Postul Crăciunului, după masă toate oalele se pun cu gura în jos, pentru ca să fie feriţi cei din casă de orice pagubă.
În fiecare an, pe data de 16 noiembrie – sâmbătă, Biserica Ortodoxa face pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Matei, unul dintre ucenicii lui Hristos, După pogorârea Sfântului Duh asupra Apostolilor, predică Evanghelia în Ierusalim.
Există mai multe voci la care poţi să asculţi. Este vocea îndoielii, punând sub semnul întrebării şi subminându-ţi cele mai dragi vise. Este vocea fricii, trezindu-te în noapte cu un şoc rece. Este vocea autorităţii, dându-ţi reguli de urmat. Este vocea părintească, spunându-ţi cum să fii protejat. Este vocea prietenului, care-ţi spune ce ar face în situaţia ta. Este vocea raţiunii, analizând opţiunea aceasta şi aceea, studiind şi învăţând faptele, şi încă şi mai multe fapte, punându-ţi dinainte o cale logică. Si mai pot fi vocile îngerilor şi ale ghizilor spirituali cu care ai contact, dându-ţi sfaturi mai adânci, îndrumare mai înţeleaptă.
Multe, multe voci, toate dându-ţi sfaturi, toate sfătuindu-te să faci asta, să eviţi cealaltă. Mereu şi mereu ele se aud.
Dar în mijlocul tuturor acestea, exista o singură voce care contează, si aceasta este vocea propriului tău adevăr dinlăuntru. Adânc înlăuntrul tău, exista o cunoaştere, şi se poate ca aceasta cunoaştere să nu fie nici măcar în cuvinte. Poate fi un sentiment interior, în centrul tău, care se exprimă în propriul său mod.
Aceasta prezenţă cunoscătoare, care este prezenţa sufletului tău înalt infinit mai înţelept şi mai iubitor, ştie care este cea mai bună alegere pe care poţi s-o faci chiar acum. Antrenează-te să cunoşti acest centru al exactităţii. Retrage-te într-un loc liniştit şi descoperă-l acolo. Este liniştea de dincolo de zgomotul fricii, este simţământul stabil de sub toata tulburarea neliniştii. Este adevărul care rezonează în corpul tău când acesta este liniştit şi nemişcat.
Nu întrebă de ce lucrurile sunt aşa cum sunt. Nu întreba ce se va întâmpla în secunda următoare. Întreabă „Ce fac acum?” Întreabă „Cum mă pot apropia de acest lucru?” Acestea sunt întrebările la care centrul exactităţii tale are răspunsuri, prompte şi adevărate.
Şi în exactitatea sa tăcută, uneori sfătuieşte la linişte şi aşteptare, la o răbdare adâncă, la numai atenţie şi observaţie. Şi apoi, brusc, o deschidere se iveşte şi ea sfătuieşte la acţiune rapidă şi curajoasă, la a face ceea ce trebuie făcut în acel unic moment al oportunităţii. Învaţă sa fii prezent cu această voce. Învaţă sa fii prezent cu acel simţământ, cu acea cunoaştere. Ea este răspunsul.
Iată o mică rugăciune pentru această perioadă:
Astăzi, sunt profund relaxat şi totuşi profund conştient. Ating o stare de observaţie liniştită, conştient de ceea ce se întâmplă în jurul meu şi profund conştient de adevărul care locuieşte înlăuntrul meu.