Previziuni pentru săptămâna 17 – 23 noiembrie 2013

Această săptămână este guvernată de Lună, şi începe cu Luna Plină, care se formează duminică 17 noiembrie la ora 17.18, despre ea puteţi citi mai multe la https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni-zilnice/luna-plina-din-17-noiembrie-2013. Oricum, este un aspect puternic transformator, care declanşează nişte schimbări extraordinare atât în lume cât şi în fiecare dintre noi.
Această săptămână este mai relaxată, ea ne permite să putem medita şi să ni se aşeze informaţiile pe care le-am primit până acum. În acest sens, Mercur este deosebit de activ, el reface aspectele formate la începutul lunii octombrie, acum aducând rezolvări, înţelegere şi înţelepciune, celor care au avut urechi de auzit, ochi de privit şi suflet deschis. Practic Mercur ne va transmite toate informaţiile de care avem nevoie pentru a merge pe o Cale corectă şi în acest fel să fim împliniţi şi eficienţi.
Apoi Jupiter în mişcare aparent retrogradă este vedetă, pe de-o parte datorită tranzitului Lunii în semnul Racului – miercuri, joi şi vineri, care–l pune în evidenţă extraordinar de frumos şi concret pe cerul înstelat, cele două planete fiind în conjuncţie cu stelele fixe Castor şi Pollux, ceea ce aduce evenimente destul de dure, în sensul că ele sunt urmare a unor acţiuni, de fapt reacţiuni, care se pot manifesta prin revolte, provocări, atacuri la scenă deschisă, dar şi evenimente naturale extreme.
Apoi Jupiter retrograd, exaltat şi Marte formează un frumos sextil, marţi, la ora 16.46, în ziua guvernată de Marte, sextil care ne aduce multe oportunităţi de a acţiona pentru a îndrepta anumite greşeli, pentru a repara situaţiile deteriorate, sau pentru a reuşi în acţiuni dificile, după un efort intens. Este interesant că Luna formează în acelaşi timp, cuadratură cu Marte, după care trece în mişcarea de fără direcţie, într-un fel anticipând că este nevoie de multă încordare şi dedicare, dar şi de relaxare nervoasă şi linişte sufletească, pentru a pune în aplicare planurile sau acţiunile. Altfel spus numai cine trece de furtună, coborând în adâncul mării liniştite, sau cine iese din energia maximă a ciclonului, poate acţiona. Dacă ne vom amesteca cu revolte sau discuţii care nu ne reprezintă, cu siguranţă ele ne vor consuma şi ne vom irosi în acţiuni inutile, în detrimentul propriilor interese sau activităţi. Putem spune că atitudinea noastră de acum, este declanşatoarea unor evenimente ulterioare, este ca şi cum am sta cu degetul pe trăgaci şi avem Liberul Arbitru de a trage, de a ne alege ţinta sau de a căuta altă cale de rezolvare. De aceea tot ceea ce facem acum poate declanşa reformă sau progres sau evenimente catastrofice.
Soarele trece de vineri de la ora 5.48, în semnul Săgetătorului, aşa că este important ca ziua de joi să fie cât mai liniştită, evitând să acţionăm sau să luăm decizii. Odată ce intră în semnul Săgetătorului, Soarele formează cuadratură cu Neptun, ceea ce face ca toate acţiunile pe care le-am lăsat cumva într-un stadiu de ambiguitate, sau în stare de confuzie, se vor amorsa pentru a fi rezolvate. Pe de altă parte, odată ce intră în acest semn începem să simţim mirosul sărbătorilor de iarnă.
Săptămâna se încheie cu un frumos sextil Venus Saturn, un aspect care anticipează posibilitatea unor oportunităţi importante care apar în viaţa noastră, mai ales ca urmare a activităţilor concrete şi practice, dar în care am depus mult efort şi am fost consecvenţi. Este o recunoaştere care ne bucură sufletul, în agitaţia din exteriorul nostru.
Atenţionări
Marţi după ora 18.00 şi miercuri până la ora 13.30, avem probleme de concentrare, de aceea este bine să nu ne implicăm în discuţii de afaceri şi să evităm orice fel de discuţii contradictorii sau lămuritoare.
Vineri este o zi delicată, întreaga zi suntem prost dispuşi, critici şi lipsiţi de tact, de aceea cele mai potrivite sunt activităţile de unul singur, sau cele birocratice, în rest eficienţa este scăzută, iar eforturile sunt maxime, practic pentru nimic.

Miercuri se serbează Sfântul Grigorie Decapolitul, amintesc despre el deoareceSfintele moaşte, ale acestui sfânt, se află în întregime în România – la sfânta Mănăstire Bistriţa – Vâlcea. Ele sunt făcătoare de minuni, Tradiţii
Miercuri se serbează Sfântul Grigorie Decapolitul, vorbesc despre el deoareceSfintele moaşte, ale acestui sfânt, se află în întregime în România pe care a protejat-o şi ajutat-o în vremuri grele (la sfânta Mănăstire Bistriţa – Vâlcea). Ele sunt făcătoare de minuni, cine merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţa află folosinţă şi tămăduire atât trupească cât şi sufletească.
Joi este ziua intrării în Biserică a Fecioarei Maria, numita Ovidenia, care corespunde în Calendarul popular cu celebrarea unei năprasnice divinităţi a lupilor, Filipul cel Şchiop sau Filipul cel Mare (21 noiembrie). În noaptea de Ovidenie, se credea că se deschide Cerul şi vorbesc animalele. Pentru copiii morţi nebotezaţi şi pentru oamenii înecaţi şi morţi fără lumânare li se fac în aceasta zi praznice şi li se împart pomeni. În această zi se dă de pomană lumina de veci, lumânarea care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă.
De asemenea, se aprind lumânări şi se dau de pomană de sufletul celor înecaţi, morţi fără lumânare la căpătâi, morţi în întuneric, ca să aibă şi ei pe lumea cealaltă calea luminată. Lumânările aprinse pentru aceşti morţi sunt în formă de toiaguri, cât un stat de om, şi apoi se învârtesc ca melcul (răsucite).

Pe drumul evoluţiei este imposibil sa întâlnim numai bine si sa se întindă in fata noastră doar covoare roşii, catifelate. Simpla stare de rău ne aminteşte, insa, ca am gândit ceva ce nu este in acord cu fiinţa noastră profunda, a cărei stare obişnuita este iubirea, bucuria, mulţumirea si încântarea. In vieţile noastre, exista o mie si una de situaţii ce ne ispitesc sa ne îndreptăm de noi înşine si ne spun, prin aceasta, ca avem dreptate sa suferim, sa ne simţim rău ori sa renunţăm la iubire. Ele sunt ceea ce înţelepţii au numit „ataşamente” sau „dependenţe”. De obicei, privim spre exterior, privim in lumea dezlănţuită, unde vedem nenumărate situaţii si stări de lucruri care ne stresează si ne invita sa ne simţim rău, sa suferim, sa urâm, sa judecam, sa învinovăţim ori sa respingem. Si daca ne uitam la ştiri, si daca privim starea vremii, si daca ne supară un partener de viata ori cineva oarecare nu ne împlineşte o dorinţă, simpla supărare este indiciul ferm al „existentei unui ataşament”. Puterea noastră de a iubi este plasata in exterior, in lume, in altul, care ne face bine daca se comporta bine cu noi si ne face rău, daca se comporta rău cu noi. Mai mult, ajungem până acolo unde se poate ca alţii sa se comporte cât pot ei de bine cu noi, totuşi – pentru ca gândim in termeni negativi si suntem programaţi sa suferim – noi suferim. Când primim ce vrem, am vrea ceva ce nu avem. Si aşa rămânem închişi in beciurile inconştienţei, unde ne este rău întotdeauna, oricât de bine ne-ar fi. Ba se întâmpla chiar ca, ceea ce alţii fac bun pentru noi sa devină pricina de stres si de suferinţă. Fuga de iubire – un sindrom teribil de cunoscut in lumea noastră – se petrece pe acest fundal straniu al alegerii inconştiente de a suferi. De aceea procesul de evoluţie către starea reala a fiinţei noastre începe cu decizia ferma de a învinge orice obstacol întâlnim in cale. Aceasta este o decizie ce trebuie menţinută zilnic in conştiinţă. O alegere care trebuie repetata seara, la culcare si dimineaţa, când ne trezim. „Astăzi mă voi simţi bine, orice s-ar întâmpla”. Mâine vom vedea cât de simplu este sa ne dam seama daca suntem ataşaţi de ceva sau de cineva. Maria Timuc

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top