La mulţi ani celor care poartă numele Sfântului Nicolae! Celorlalţi le dorim să aibă în ghetuţe tot anul care urmează, tot ceea ce au nevoie, sănătate şi pace sufletească!
Se pare că în acest an, primim de Moş Niculae, foarte multe trăiri, foarte multe emoţii; ele vin în valuri, fără o raţiune anume ci cu scopul de a ne atenţiona, de a ne direcţiona atenţia, spre zona care trebuie. Toate planetele feminine sunt astăzi implicate în aspecte, Luna este în trigon cu Vesta, Venus este în sesquicuadratură cu Pallas, Lilith este în incojuncţie cu Junona şi în sesquicuadratură cu Neptun, Vesta este în cuadratură cu Chiron şi Pluton iar Ceres în sextil cu Soarele şi asta în condiţiile în care Mercur aflat în exil în semnul Săgetătorului este în cudratură cu Neptun. Pe scurt tot ceea ce avem de făcut astăzi este să nu controlăm nimic, să lăsăm să se manifeste în viaţa noastră tot ceea ce trebuie, căci numai aşa vom şti în ce loc suntem vulnerabili, ce avem de îndreptat, unde ne este necesar să ne apărăm şi unde ar trebui să ne bucurăm sau să insistăm. Controlul nu face decât să îndepărteze prezentul care se va manifesta mult mai virulent mai târziu.
În schimb în plan relaţional nu funcţionăm prea bine, suntem destul de focalizaţi asupra idealurilor noastre şi ni se pare că nimeni nu se ridică la înălţimea aşteptărilor pe care le avem. În acest fel ratăm sigur nenumăratele momente când ne bucurăm de toată grija şi atenţia. Şi aici îmi vine în minte o scenă duioasă. Unul dintre copiii mei îşi dorea unn cadou de Crăciun, fata mea care atunci când era mică dorea o anume păpuşă Barbie, pe care nu am gasit-o, luându-i în schimb o alta. În dimineaţa de Crăciun a despachetat cu multă febrilitate cadourile, căutând singurul dar pe care-l întrevăzuse în minte. Dacă a lipsit acel obiect, copilul meu a plâns s-a supărat, a protestat, plecând dezamăgită de lângă pomul de Crăciun. În urmă, toate cadourile rămân părăsite şi neapreciate. De câte ori se iveşte acest copil bosumflat şi răsfăţat în întâlnirile noastre cotidiene cu viaţa? Câte cadouri n-am lăsat zăcând sub pomii de Crăciun din trecutul nostru? Câte daruri au rămas nedespachetate pentru că nu le-am remarcat? Astăzi este momentul să înţelegem că nu viaţa ne dezamăgeşte, de vină este chiar mintea noastră. Pe scurt fiecare zi este o zi bună, iar astăzi este bună pentru a ne privi viaţa din exterior.
ORA PLANETARĂ A LUI VENUS
Când îţi faci timp să descoperi de ce nu eşti în armonie cu viaţa, vei afla adesea că nu pui în prim plan ceea ce este pentru tine mai important şi astfel nu reuşeşti să intri în linişte şi să afli pacea şi calmul necesare. Acest lucru cere timp, răbdare, credinţă, încredere şi înseamnă că trebuie să înveţi să fii liniştit
GRADUL SABIAN AL ZILEI –15 SĂGETĂTOR
MARMOTA PRIVINDU-ŞI UMBRA DE „ZIUA MARMOTEI”, ARATĂ CĂ IARNA VA MAI DURA
Ceea ce se va întâmpla poate fi recunoscut în ceea ce se întâmplă sau s-a întâmplat deja. Dar pentru asta trebuie să ştii să înţelegi corect ceea ce vezi, şi ai nevoie de o cunoaştere profundă, care pune în evidenţă legătura permanentă dintre trecut, prezent şi viitor. Dacă priveşti lucrurile superficial, cu greu poţi vedea în ele sensul în care vor evolua. Nimeni nu te poate învăţa cum să citeşti viitorul în prezent. Acesta este un moment în care conştiinţa ta trebuie să fie lucidă, şi în care trebuie să laşi deoparte prejudecăţile şi dorinţele proprii.
GRADUL SABIAN AL LUI VENUS – 25 CAPRICORN
UN NEGUSTOR DE COVOARE ORIENTALE ÎNTR-UN MAGAZIN PLIN CU PREŢIOASE COVOARE DECORATIVE
Lucrurile pe care pui mare preţ în viaţa ta sunt cele care îţi pavează drumul. Alege-ţi cu grijă valorile şi preţuieşte-le cu înţelepciune. Dacă le schimbi pentru lucruri fără valoare, viaţa ta devine mai săracă şi mai nefericită. Caută să oferi şi altora din bogăţia ta, dar nu ca sa aduni lucruri lipsite de valoare reală. Atunci când vei fi pregătit, bogăţiile adunate în sufletul tău te vor purta în zbor prin viaţă.