Previziuni pentru 16 septembrie 2014

Marte, guvernatorul acestei zile se află la primul grad din Săgetător, acţionând cu multă forţă şi cu o energie specifică, aducând dorinţă, entuziasm şi un fel de bucurie de a simţi cât mai mult din ceea ce ne înconjură. Să nu uităm că atunci când simţim că facem un lucru util, ne umplem de o energie care uneori ne împinge să pretindem de la alţii mai mult decât ni se poate oferi. Dar asta înseamnă deja că am acceptat dependenţa noastră de cei de la care cerem. Solidaritatea cu cei care au o atitudine similară de nemulţumire sau de revendicări ne poate face să ne simţim, temporar, mai puternici, dar în realitate este o renunţare la responsabilitatea noastră individuală. Când viaţa noastră nu va mai depinde de alţii, nu vom mai simţi nici nevoia de revoltă.

Odată intrat în semnul Săgetătorului, Marte formează cuadratură cu Neptun, aspect care ne ascute percepţiile fizice, pe de-o parte iar pe de alta ne determină să avem intenţii mai puţin corecte sau altfel spus, să înşelăm sau să ne lăsăm păcăliţi.

Astăzi până la ora 18.30, Luna este fără direcţie, de aceea ar trebui să fim destul de precauţi, evitând excesele de orice fel sau provocările. În principiu, nu sunt indicate nici activităţile comerciale importante sau semnarea de contracte. În plus suntem sub influenţa Ultimului Pătrar ceea ce ne face mai irascibili şi nemulţumiţi. De fapt ar fi indicat să evaluăm activităţile de până acum şi să conştientizăm erorile de gândire şi atitudinile necorespunzătoare care ne-au împiedicat să reuşim. Putem analiza ce ne-am propus să facem şi ce am reuşit, cum ne descurcăm, să eliminăm cauzele perturbatoare, să avem încredere că vom reuşi. Este important să renunţăm la orice formă de egoism şi să depăşim starea în care avem impresia că viaţa trece pe lângă noi. Trebuie să ne eliberăm pe noi şi pe ceilalţi de ceea ce s-a întâmplat.

Mercur este în conjuncţie cu Nodul Nord, un aspect anual important căci ne poate ajuta să descoperim tot ce ne împiedicăm să fim în echilibru sau să relaţionăm defectuos.  Astăzi bucură-te de momentele de linişte şi siguranţă petrecute în compania celor care ştiu să te asculte în tăcere. Adesea poţi afla multe lucruri despre tine însuţi dacă le povesteşti persoanei potrivite. Simplul fapt că vorbeşti despre ele te ajută să înţelegi mai bine ce trăieşti şi să întrevezi soluţiile pentru rezolvarea situaţiilor. Iar uneori, alţii pot avea nevoie ca tu să-i asculţi în linişte…

 

ORA PLANETARĂ A LUI MARTE

Cine oare îmi va încredinţa un trup duhovnicesc atâta vreme cât eu nu pot stăpâni nici măcar un trup pământesc? Trupurile mici si pieritoare pe care le avem acum ne-au fost dăruite asa cum şcolarilor li se dau poneii. Trebuie să învăţăm să le conducem, nu pentru că într-o bună zi am scăpa cu totul de cai, ci pentru că într-o bună zi s-ar putea să călărim pe deşeuate, neînfricaţi şi voioşi, pe acei bidivii incomparabil mai mari, pe caii aceia înaripaţi, strălucitori, de pasul cărora se cutremură lumea si care ne aşteaptă poate chiar acum cu nerăbdare, bătând din copite si sforăind pe nări, în grajdurile Împăratului.
(C.S. Lewis)

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 24 FECIOARĂ

MARIA ŞI MIELUL EI ALB

Orice om îşi doreşte în adâncul inimii sale să trăiască în pace. Dar pacea nu este ceva care să poată fi impus cuiva, sau care să fie aşteptat să vină dinafară. Orice conflict interior sau exterior, orice pornire împotriva cuiva sau a ceva este împotriva păcii, a dorinţei profunde a omului. Fiecare om trebuie să găsească şi să cultive pacea înlăuntrul său, şi apoi să o exprime în viaţa sa. În acest fel, pacea va putea să devină reală în viaţa tuturor.

 

GRADUL SABIAN AL LUI MARTE – 1 SĂGETĂTOR

VETERANI AI ARMATEI, ÎN RETRAGERE, SE ADUNĂ CA SĂ DEPENE AMINTIRI

Întâlnirile cu prieteni vechi, cu vechi colaboratori, camarazi, colegi, pot fi bune momente pentru a-ţi aminti cum au evoluat lucrurile şi ce progrese ai făcut de atunci. Este loc de progres în continuare, dar dacă ai uitat cumva şi te-ai oprit în loc, aparent copleşit de dificultatea problemelor curente, aminteşte-ţi că au existat probleme şi în trecut, şi alături de ceilalţi ai ştiut să acţionezi şi să le depăşeşti, deci nu ai de ce să crezi că astăzi nu mai există soluţii.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top