Previziuni pentru 7 martie 2015

Sensul acestei zile este de a ne descoperi valorile reale şi de înţelege ce dă sens cu adevărat existenţei noastre. Ne putem agita să facem diferite lucruri, ele vor ieşi cu dificultate sau de loc, pentru că, cel puţin în prima parte a zilei, reuşitele pragmatice nu sunt cu putinţă.

Evenimentele ne vor determina ca interiorul nostru să se armonizeze cu exteriorizările, fiind o permanentă luptă între bine şi rău, care ne pune faţă în faţă dorinţa de confort şi starea de somn şi activităţile care au rolul de a ne împinge către evoluţia spirituală. De multe ori îşi va face prezenţa îndoiala şi lipsa de încredere sau ezitările, fiind din această cauză u n moment evolutiv delicat, căci atracţia către trecut este foarte mare. Partea bună este că avem acces să închidem uşa trecutului, chiar dacă cu preţul unor zile de încercare şi de tentaţie, pentru a avansa fără a ne mai întoarce.

Este posibil ca acum – ASTĂZI – să apară evenimente, situaţii confruntări prin care să ne schimbăm mentalitatea sau ideile, să facem ajustările necesare pentru a merge mai departe cu forţă, energie dar mai ales corect. De fapt este vorba de o renaştere a valorilor şi aspiraţiilor mai profunde, o reîntoarcere la sursă, dar atenţie acestea toate se pot întâmpla în urma unor situaţii explozive. Intelectul condus de ego a luat tot cea a văzut mintea şi i-a conferit o logică, dar câteodată avem nostalgia lucrurilor simple, ancenstrale, care au avut odată o mare vitalitate şi putere.

Deci: maximul energetic se acumulează undeva în planuri subtile sau profunde. Raţiunea are de suferit în acest moment, şi mai degrabă este un moment propice pentru promovarea unor principii noi şi înalte, decât pentru emiterea de măsuri concrete şi detaliate, care se pot dovedi ineficiente.

În general nu se poate spune despre această zi că este una prea armonioasă. Tensiunile, starea de agitaţie şi nemulţumirea ne vor urmări aproape toată ziua şi ne vor face să avem multe discuţii, mai ales principiale. Dacă nu ne vom stăpâni egoismul este posibil să pierdem oportunităţi importante sau să fim incapabil să valorificăm situaţiile avantajoase care apar.

Va exista tendinţa de a încerca să ne manifestăm cunoaşterea fără a fi prea siguri de ceea ce ştim. Cunoaşterea de sine este foarte importantă, la fel ca şi cercetarea spirituală. Mare atenţie la cuvintele pe care le rostim, pentru că vom fi judecaţi după ele. Nu ne vor fi permise minciunile sau prefăcătoria, şi în general ar trebui să ne axăm pe rezolvarea unor lucruri care necesită o realizare rapidă.

ORA PLANETARĂ A LUI SATURN

Nu-i permite încă unei zile să treacă, fără a-ţi onora
vocaţia pe care sufletul te îndeamnă să o urmezi!
Şi nu pretinde cumva că nu ştii care anume este aceasta!

Desigur că o recunoşti.
O resimţi visceral, ori de câte ori te gândeşti la ea;
de fiecare dată când zăreşti o altă persoană, dându-i viaţă.

GRADUL SABIAN AL ZILEI –  17 PEŞTI

O PROCESIUNE DE PAŞTI

Este ceva special atunci când oamenii se reunesc ca să celebreze evenimente cu semnificaţie profundă. Întreaga atmosferă este schimbată, şi atunci se poate simţi cel mai bine că lucrurile pe care adesea le vedem doar ca simboluri inerte, în realitate sunt foarte active în viaţa noastră. Cu cât simbolurile folosite sunt reprezentări ale unor idealuri mai înalte, cu atât şi viaţa noastră va fi mai încărcată de vibraţia necesară atingerii acelui ideal.

GRADUL SABIAN AL LUI SATURN – 5 SĂGETĂTOR

O BUFNIŢĂ BĂTRÂNĂ ÎNTR-UN COPAC

Mai multă înţelepciune dobândesc aceia care tac şi observă atent, şi reflectează profund la ceea ce văd, decât aceia care se lasă imediat copleşiţi de emoţii, privesc lucrurile superficial şi refuză să cugete mai atent la ele. Învaţă să vezi lucrurile cu detaşare, dintr-un punct de vedere în care te poţi ridica mai presus de ele, şi vei putea să vezi situaţia în ansamblu, şi chiar soluţionarea ei.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top