Ziua de astăzi se află sub semnul cuadraturii descrescătoare dintre Venus şi Jupiter retrograd; acest aspect, cu Venus în domiciliu – semnul Taurului – face ca noi să resimţim din plin o stare interioară de tensiune, nemulţumire, confuzie şi dificultăţi în acţionare concretă. Acest aspect este însoţit de careul în T format de Lună, Uranus şi Pluton, ceea ce ne aduce o irascibilitate puternică, o stare de nemulţumire interioară, dublată de dorinţa de schimbare, de transformare a ceva sau cineva. Luna are o încărcătură maximă, pentru că se află în domiciliu şi pentru că se află la punctele de mijloc ale planetelor: Marte – Nodul Nord şi Venus Lilith, adică ea mediază împreună cu Marte, în sensul că aduce în concret, în ”a fi” o mulţime de trăiri, senzaţii, descoperiri, necesare pentru a înţelege trecutul şi a construi viitorul. Inconjuncţia dintre Nodul Nord şi Neptun, ne împiedică să vedem cu claritate viitorul, sau necesitatea unor acţiuni, de aceea este important să ne ascultăm intuiţia şi să nu neglijăm mesajele subtile pe care le primim.
Când lucrurile nu merg aşa cum am vrea, este cazul să avem răbdare până la momentul potrivit, sau să lucrăm pentru a pregăti condiţiile necesare. Tot ce gândim se împlineşte, dar numai la momentul şi locul potrivit. Dacă ne dorim lucruri pentru care nu suntem încă pregătiţi, este mai bine că dorinţa nu se împlineşte imediat, fiindcă atunci am risca să nu ne putem bucura de împlinirea ei. Dar dacă reflectăm atent la toate implicaţiile dorinţelor noastre, vom descoperi şi ce avem de făcut pentru a îndeplini tot ce depinde de noi.
Este bine să încercăm să nu-i judecăm pe cei din jurul nostru prea sever, dar mai ales să nu tragem concluzii pripite.
În plan sentimental ne simţim destul de nesiguri sau chiar nemulţumiţi mai ales din cauza gândurilor negre sau a frustrărilor pe care le avem. Este o tensiune interioară, un fel de încrâncenare care ne face cam arţăgoşi şi puţini cam duri, mai duri ca deobicei în manifestări.
Celor din jurul nostru le va părea straniu comportamentul, dar nu uitaţi că şi ei simt la nivel subtil acelaşi lucru.
Relaţiile pasionale se schimbă cu perioade de izolare si de singurătate. Pasiunea arzătoare este amplificată de respingere si de negare; forţa de viată se loveşte de apatie. Dorim să ne iubim corpul şi nu putem. Este o senzaţie contradictorie de iubire şi nemulţumire care ne împiedică să iubim.
La nivel mundan, instituţiile sociale dezvoltă o rezistenţă puternică la schimbare. Ele trebuie totuşi să se schimbe atunci când produsele lor negative devin de nesuportat, fapt cu care ne confruntăm în prezent.
Este nevoie de o muncă atentă şi precisă pentru a da o formă perfectă potenţialului nostru creator. Talentele şi aptitudinile brute pot fi puse în valoare cel mai bine dacă sunt antrenate şi şlefuite până la punctul în care oricine se poate bucura de strălucirea şi binefacerile aduse de ele. Orice om ascunde în fiinţa sa o piatră preţioasă, dar trebuie să lucreze ca să o scoată la iveală.
ORA PLANETARĂ A LUI SATURN
Ar trebui să încercăm să comunicăm cât mai mult, să spunem cu calm ceea ce gândim sau simţim, care sunt intenţiile sau dorinţele noastre. Este bine să ne stăpânim atitudinea critică, să fim toleranţi, să nu ne manifestăm impulsiv, lăsându-ne pradă nervilor sau ieşirilor de moment.
Dacă aveţi suspiciuni, daţi-le atenţie, ascultaţi-vă intuiţia sau ghidul interior. Mintea ar trebui să fie concentrată pentru a rezolva prin comunicare crizele de orice fel, nedreptăţile şi injustiţia.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 8 BERBEC
O PĂLĂRIE DE DAMĂ CU PANGLICI FLUTURÂND ÎN VÂNTUL DE LA RĂSĂRIT
Viaţa modernă tinde să schimbe radical tradiţiile, dar omul trebuie să ştie să aleagă, dintre tendinţele moderne şi tradiţiile vechi, ceea ce este cu adevărat bun pentru viaţa sa. Dacă omul ştie ce vrea şi are un ideal ferm în viaţă, el nu va fi în viaţă ca o frunză în bătaia vântului, nu va fi aruncat încolo şi încoace de jocul factorilor externi, ci va putea să-şi urmeze consecvent drumul ales.
GRADUL SABIAN AL LUI SATURN – 4 SĂGETĂTOR
UN COPILAŞ ÎNVĂŢÂND SĂ MEARGĂ
Orice început are dificultăţile sale, şi obstacolele trebuie depăşite pas cu pas. Orice om are capacitatea de a învăţa, trebuie doar să şi-o folosească pentru a trece de primii paşi şi a putea merge apoi pe picioarele sale. Dar dacă îţi spui că nu eşti în stare să înveţi ceva nou, că este prea greu, sau că nu mai are rost, deja îţi închizi singur o poartă prin care ai putea merge către ceva mai bun decât ce ai acum în viaţă.