Suntem în săptămâna guvernată de Venus, ceea ce ar trebui să o facă armonioasă, teoretic: Practic Venus este în opoziție cu Chiron și se află în cădere în semnul Fecioarei și în septil cu Lilith, două aspecte care o determină pe Venus să riposteze, să fie mult mai acidă și lipsită de înțelegere. De aceea este nevoie de tact, răbdare și prudență în tot ceea ce facem. Este indicat să ne ocupăm doar de acele activități care ne reprezintă, să ne concentrăm pe noi înșine, să avem mai multă grijă de sănătatea noastră.
Astăzi Soarele se află în gradul anaretic al Leului, domiciliu propriu și va trece la ora 19.38 în semnul Fecioarei, un motiv în plus să fim cât mai atenți la tot ceea ce este important pentru noi și ne reprezintă, să nu ne irosim energia în orgolii, vanitate sau prin mândrie, tentația și provocările sunt mari. În plus trecerea Soarelui în semnul Fecioarei are loc în perioada de Lună fără direcție, ceea ce ne sugerează că tranzitul lui prin acest semn va fi destul de delicat pentru fiecare dintre noi. Luna este fără direcție de la 14.50 ceea ce amplifică mult tensiunea acestei zile și perioade.
Mai este un aspect interesant al zilei, are loc conjuncția anuală dintre Mercur și Jupiter, Mercur fiind în domiciliu iar Jupiter în cădere. Este ca și cum fiecare dintre noi se află la un moment de înțelegere și analiză, fiind nevoie de studiu și profunzime, pentru a ne stabili propriile legi de funcționare pentru o perioadă lungă de timp. Aceste legi se referă în special la felul în care noi ne reprezentăm valoarea, felul în care ne punem în serviciul celorlalți, dar mai ales la felul în care acționăm fără să ne pierdem libertatea spirituală. Este o zi în care fiecare ar trebui să-și dedice un moment pentru a-și construi și a-și gândi aceste legi.
Este important să medităm astăzi asupra ceea ce înseamnă eşecul pentru noi, să încercăm să aflăm ce ne determină teama faţă de el, dacă vom descoperi atunci el va dispărea ca prin farmec din viaţa noastră.
Să nu uităm că fiecare se ocupă cu ceva. Dar puţin sunt cei care îndeplinesc lucrul respectiv în cel mai bun mod cu putinţă. Aceia sunt oamenii care ating succesul. Crede şi înfăptuieşte – aceasta este marea lege a succesului!
ORA PLANETARĂ A LUNII
Puterea minţii pare să devină dominantă, riscând în acest fel să aducă confuzie în propriile căutări. De aceea este cazul să renunţăm la căutările incerte, sau care nu ne reprezintă, să renunţăm la fixitate, pentru că numai în acest fel câştiga elevare, găsind calea care ne este cea mai potrivită. Este o zi potrivită pentru a ne declara intenţiile unor noi proiecte sau pentru a ne face planuri legate de punerea noastră în valoare, mai ale a calităţilor importante pe care le avem. Este ca şi cum ne pregătim hambarele pentru recolatele bogate.
GRADUL SABIAN AL ZILEI – 30 LEU
O SCRISOARE DESCHISĂ
Ai ceva de transmis celorlalţi, şi mesajul tău este cu atât mai ascultat, cu cât este mai sincer. Dar ca să poţi transmite un mesaj, şi încă în public, tuturor, trebuie să îţi perfecţionezi formula în care îl vei genera. Orice om are, permanent, mesaje de transmis celorlalţi, dar când simţi că ai un mesaj important, atunci vei avea grija ca el să fie auzit şi, mai ales, să fie înţeles. Ia-ţi toate măsurile, şi vorbeşte!
GRADUL SABIAN A LUNII – 20 BERBEC
O TÂNARĂ FATĂ HRĂNIND PĂSĂRILE IARNA
În jurul nostru există multe fiinţe care au nevoie de ajutor. Faţă de ele, oamenii pot avea atitudini diverse. Unii tind să-i învinovăţească pe cei nefericiţi de situaţia lor, şi astfel au o justificare pentru a le refuza orice ajutor. Alţii tind să dea vina pe altceva sau pe altcineva, numai să nu-şi asume ei vreo responsabilitate de a ajuta. În fine, alţii renunţă să judece şi, pur şi simplu, ajută cu tot sufletul. Atitudinea fiecărui om dezvăluie ceva despre sufletul lui.