Previziuni pentru 4 octombrie 2016

Suntem în săptămâna guvernată de Soare și în ziua guvernată de Marte, iar Marte este în semnul de exaltare al Capricornului, de unde este foarte activ. El este în cuadratură cu Jupiter, în conjuncție în formare cu Pluton și pe Punctul mijlociu dintre Pallas și Junona, ceea ce generează efecte de tip bumerang în viața fiecăruia dintre noi, activând zona relațională, aducând ordine și aplicând legea necesarului în viața noastră. De aceea ziua de astăzi este extrem de intensă, ea va genera anumite activități sau situații prin care se vor declanșa evenimente a căror importanță nu o vedem acum. În acest context Luna care se află și ea în semnul Scorpionului, ne va da semnale intense la nivel subconștient, ne va direcționa atenția spre ceea ce avem nevoie și va da primele semnale asupra a ceea ce nu funcționează corect sau coerent. este important să nu lăsăm nimic să treacă pe lângă noi, fără a-i atribui conotația necesară. Amănuntele sunt importante, iar credința în ceea ce facem trebuie să fie extrem de intensă.

Tot astăzi se formează cuadratura dintre Junona și Pallas, este un aspect de o intensitate extremă, care activează în interiorul fiecăruia dintre noi nevoia de a ne evidenția, de a ne fi recunoscute valorile și valoarea. Este însă necesar ca primii care să facă acest lucru să fim noi, noi să știm sau să ne înțelegem valoarea. Dacă cerem în exterior ne vom consuma în certuri, tensiuni și momente dure, care se vor șterge cu dificultate din memoria noastră. De aceea avem nevoie de multă atenţie în a privi viaţa şi ceea ce ne înconjură, tocmai pentru a înţelege exact ce este important şi nu ne irosi eforturile. De exemplu putem să medităm la unul dintre miturile cel mai bine înrădăcinate în societa­tea noastră, care este credinţa că evenimentele ne vin din exterio­rul nostru, că au o cauză dincolo de noi, uneori mai presus de noi, o cauză independentă de vrerea şi voinţa noastră. Şi mai este şi ideea că dincolo de noi există un responsabil pentru nefericirea noastră, pentru greutăţile şi disperarea noastră. Astfel riscăm să facem cu noi înşine cea mai rea dintre es­crocherii: aceea de a nu înţelege că suntem parte activă din tot ceea ce ni se întâmplă, că suntem în acelaşi timp iniţiatorii şi producătorii propriei noastre suferinţe.

ORA PLANETARĂ A LUI MARTE

Orele planetare ale lui Marte sunt perioade în care astăzi putem fi extrem de dure. ne manifestăm foarte ușor nemulțumirea, izbucnim din fleacuri și frica de a nu reuși este foarte intensă. Mai ales la orele prânzului ne simțim extrem de instabili sau frustrați, temători și în poziție de luptă, de fapt trebuind doar să fim atenți la ceea ce este în jur și prezenți față de ceea ce se întâmplă. Ar trebui să fim ca niște mineri, cum exprimă și gradul sabian al zilei, și să săpăm în adâncurile noastre pentru a scoate la lumină ceea ce este valoros. Este o muncă grea și pe moment lipsită aparent de rezultate, dar prin perseverență acestea nu vor întârzia să apară.

Orele planetare ale lui Marte sunt astăzi de la 7.22 – 8.19, de la 14.00 -14.57 și de la 20.51 – 21.54, aceste ore le putem folosi pentru a ne administra resursele și a înțelege ceea ce avem de făcut pentru a fi eficienți.

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 12 BALANȚĂ

MINERI IES DINTR-O ADÂNCĂ MINĂ DE CĂRBUNI

Pentru mulţi oameni, aducerea la lumină a bogăţiilor din adâncul sufletului lor poate părea o muncă grea. Şi totuşi, fiecare poartă în el însuşi, în fiinţa sa, puterea de a face bine, de a fi util, de a dărui bucurie celorlalţi. Cu cât aceasta putere este folosită mai mult, cu atât roadele sunt mai fericite, şi viaţa omului este mai plină de împliniri. Aceia care trăiesc numai pentru sine, ascunzând adânc bogăţiile pe care le poartă în suflet şi pe care le-ar putea dărui celorlalţi, sunt cei mai nefericiţi dintre oameni, oricât de bine ar ascunde asta.

GRADUL SABIAN A LUI MARTE – 4 CAPRICORN

UN GRUP DE OAMENI URCÂND ÎNTR-O CANOE MARE PENTRU O CĂLĂTORIE PE APĂ

Pe drumul vieţii nu eşti niciodată singur, şi întotdeauna ai de parcurs etape alături de alţii. Sunt etape în care înveţi să îi cunoşti pe ceilalţi, să descoperi nevoile lor, să colaborezi cu ei, şi prin toate acestea ajungi, de fapt, să te cunoşti pe tine însuţi. Este important cu cine te asociezi, dar şi mai important este să ii tratezi pe cei din grupul tău cu aceeaşi consideraţie şi afecţiune cu care doreşti să fii tratat tu însuţi. Toţi au acelaşi drum, dar fiecare îl poate trăi altfel, deci nu te aştepta ca toţi să meargă în acelaşi pas cu tine doar fiindcă aşa vrei tu.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top