Această săptămână este foarte specială, din punct de vedere astrologic, are multe aspecte și este guvernată de Lună, din punct de vedere spiritual, este Săptămâna Mare. În acest context avem numeroase situații destul de instabile sau derutante, avem un fel de tendință de a ne agăța de situații, ele fiind în schimbare, ne afectează emoțional.
Din punct de vedere astrologic, Luna, guvernatoarea săptămânii, este marți în opoziție cu Soarele, având loc momentul de Lună Plină, ceea ce automat generează o stare de tensiune, începând de luni, destul de intensă. Ea este amplificată și de opoziția Lunii cu Uranus, în sensul că suntem extrem de irascibili, revoltându-ne ușor la orice fel de nedreptate sau abuz. Apoi vineri Luna este în cuadratură cu Nodurile lunare, ceea ce ne amplifică stările de percepție, pe de-o parte dar și starea de nemulțumire, de căutare și dorința de schimbare (atenție trebuie să fie o nevoie). Apoi un alt aspect important pe care-l formează Luna, este conjuncția cu Lilith de sâmbătă; în această zi ne putem confrunta cu propriile frici, cu ceea ce determină o reacția de a replica, de a riposta la orice ingerență în viața noastră.
Celelalte aspecte astrologice importante sunt, în ordine cronologică:
– retrogradarea planetei Mercur de luni, pentru o perioadă de 24 de zile, mai exact până în 3 mai, care va aduce anumite blocaje financiare, tendința de a ne focusa doar pe problemele legate de proprietăți sau valori, determinându-ne să ne regândim sistemul de valori. Mercur retrograd este în septil cu Neptun, este de evitat orice fel de situație confuză sau neclaritățile mai ales în plan material. Este contraindicat să semnăm contracte , să facem asocieri financiare sau speculații de orice fel. Ideile noastre sunt inspirate cu condiţia să ne lăsăm ghidaţi de suflet, căci raţiunea este oarecum în derivă, este influenţată de temerile noastre profunde, amplificate într-un mod extrem, mai ales din exterior, de ceea ce de fapt nu ne priveşte dar ne poate controla. Este un moment delicat, în care trebuie să fim extrem de atenţi să nu alunecăm sau să nu deviem pe panta drumurilor ocolitoare, a înşelăciunilor, a păcălelilor sau chiar a utopiei.
Lucrurile clare, spuse răspicat şi concret sunt cele mai bune.
Avem intuiţie şi o bogată reprezentare mentală. Ne putem simţi epuizaţi, mai ales intelectual, putem suferi de insomnii, sau putem avea vise revelatoare, dacă le acordăm importanţă şi le găsim semnificaţia corectă.
Vor fi favorizate contactele intelectuale, se vor activa relaţiile interpersonale, contracte şi înţelegeri de toate tipurile dar dublate de intelect. Mintea creşte şi se maturizează mai mult din experienţa relaţiile interumane. Important este să fim obiectivi şi să aducem claritate relaţiilor,
este bine să evităm aroganţa în exprimare, să fim înţelegători, să evităm disputele din orgolii.
Voinţa şi informarea corectă asupra subiectelor pe care le tratăm sunt necesare pentru a ţine pasul cu evenimentele. Simţul detaliului şi creativitatea sunt atuurile noastre principale. Deoarece adaptabilitatea este destul de mică şi mai ales că vom avea tendinţa spre autosuficienţă, este bine să evităm discuţiile în contradictoriu.
– Soarele formează conjuncția cu Uranus, și concomitent cuadratură cu Vesta. Acest aspect ne pune în fața ochilor situații explozive, ne simțim destul de revoltați sau face sau luăm decizii neașteptate, sub impulsul momentului. Vesta face ca noi să acționăm numai atunci când simțim că ne pierdem identitatea, că au fost depășite granițele personale, că ne este atacată casa, familia sau domiciliul. Se poate spune că vom atenți asupra a tot ce reprezintă valorile reale, sau profunde, ne vom focusa atenția asupra vieții noastre interioare. Marte în sextil cu Vesta, îi conferă acesteia un suport energetic concret, o forță și o constanță de acțiune deosebite. Este foarte interesant că Marte se află în conjuncție cu Ceres în semnul Taurului, semnul în care Ceres se află în domiciliu și Marte în exil, de aceea tot ce reprezintă eficiența, productivitatea, reușita în urma unor eforturi constante și serioase, este susținut. Se pot începe acțiuni legate de proprietăți, de achiziții, se pot programa activități concrete, pe termen lung, importante din punct de vedere valoric. La fel ne putem concentra întreaga energie pentru a ne pune în valoare sau pentru a rentabiliza diferite activități. Deasemeni putem să ne propunem să facem acele schimbări care să ne aducă beneficii sau prin care să ne exprimăm valoarea și calitățile.
– Venus iese sâmbătă din mișcarea aparent retrogradă, ceea ce poate aduce începând de vineri, o stare de receptivitate, o atitudine mai relaxată cel puțin, în interiorul nostru. Este indicat să ne notăm toate evenimente pe care le trăim începând de joi seara, mai ales în plan relațional dar și spiritual. Muzica, este un factor cu ajutorul căruia suntem mult mai puțin încordați și deosebit de deschiși spre percepțiile subtile.
Lecţia acestei săptămâni ar fi de fapt să conştientizăm că seriozitatea, profunzimea şi cercetarea atentă a ofertelor, dublată de credinţa în propriile idealuri ne pot aduce reuşite spectaculoase, chiar câştiguri importante. La fel ar trebui să acordăm o mai mare atenţie şi timp relaţiei. Şi să nu uităm că cele mai grele întrebări îşi au răspunsul în ele însele. Cele mai complicate probleme au soluţii foarte simple.
Apoi odată cu prima zi a acestei săptămâni, ziua de Flori – când Iisus a intrat în cetatea Ierusalimului călare pe un măgar, ceea ce simbolizează că ar trebui să putem să ne controlăm manifestările de egoism, încăpăţânarea, mândria şi îngâmfarea – începe Săptămâna Patimilor.
Din punct de vedere spiritual, aceasta este o importantă sărbătoare religioasă și spirituală (Mama Natură este cea care este de fapt celebrată) care are şi o simbolistică extraordinară, Floriile, Sărbătoarea Floriilor are străvechi rădăcini, ea fiind atestată în societatea romana ca zi dedicată zeiţei Flora, peste care creştinismul a suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile, în terminologia populară). Duminică sunt Floriile, este o sărbătoare prepascală, care oferă numeroase practici populare legate de cultul morţilor: pomeni, înfigerea ramurilor de salcie în morminte, amenajarea şi curăţirea mormintelor, acte de divinaţie în care se solicită ajutorul spiritelor morţilor. Ramurile de salcie – atenţie trebuie să aibă mugurii desfăcuţi – sunt la loc de cinste: se duc la biserica pentru a fi sfinţite, se folosesc peste an, au valoare de medicament, se folosesc la farmece şi descântece, se păstrează pentru a proteja de rău, grindinile şi furtunile distrugătoare. În popor există de mii de ani credinţa că salcia are puteri miraculoase: alunga duhurile necurate, iar animalele şi pământurile sunt ferite de lucrarea duhurilor rele. Salcia era pusă şi în apa în care se îmbăiau copiii. Mugurii de salcie erau consideraţi vindecători. Cei care mâncau muguri de salcie, scăpau de boli; ei erau introduşi în aluatul pentru pâine. În popor, exista credinţa că salcia sfinţită aruncată în foc, poate ajuta în cazul unui incendiu. Cu salcie sfinţită, înmuiată în agheasmă, se stropeşte în casă, în grădină cât şi la animale, pentru a fi feriţi de lucrarea duhului necurat.
Ultima săptămână a Postului Paştelui, numită şi Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, este o perioadă importantă de interiorizare şi comemorare. Acum se rememorează Patimile lui Iisus, chinurile prin care a trecut, de la trădarea Lui de către Iuda, până la răstignirea pe cruce pe dealul Golgota, moartea şi Învierea Sa. Săptămâna începe cu Duminica Floriilor, ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim şi se încheie cu Duminica Paştelui, ziua Învierii Sale. Ziua de miercuri este ziua în care Iuda l-a trădat, iar cea de vineri ziua în care a fost răstignit. De aceea aceste două zile au devenit zile de post de-a lungul întregului an. Joia este ziua spălării picioarelor apostolilor de către Iisus, a Cinei de Taină, a rugăciunii din grădina Ghetsimani şi a arestării lui Iisus de către cei ce voiau să-l ucidă. „Trufia cea mai mare poate fi nimicită doar prin umilinţa cea mai profundă.
În această Săptămâna Patimilor, zilele de joi şi vineri sunt speciale.
Joia Mare sau Joia Patimilor, este ultima zi din Postul mare când se fac pomeni pentru morţi. Se vopsesc ouăle, iar la biserică se citesc cele 12 Evanghelii. În Joia Mare, data limită slujbelor speciale dedicate morţilor, fiecare familie duce la biserica colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe pentru a fi sfinţite şi împărţite, apoi, de sufletul morţilor, parte preotului, parte sătenilor aflaţi la biserică, în cimitir sau pe la casele lor. Până la Joia Mare, femeile se străduiau să termine torsul de frica Joimariţei care, în imaginarul popular era o femeie cu o înfăţişare fioroasă ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de măritat. Uneltele de tortură ale Joimariţei erau căldura, oala cu jăratec, vătraiul sau cârligul pentru foc.
Această fiinţă mitologică folosea mijloace cumplite de tortură: ardea degetele şi mâinile fetelor şi femeilor leneşe, le pârlea părul şi unghiile şi incendia fuioarele de cânepă găsite netoarse. De multe ori nici flăcăii leneşi, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu îngrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertaţi de aceste pedepse. De fapt, Joimariţa era, la origini, o zeitate a morţii care supraveghea focurile din Joia Mare şi care, treptat, a devenit un personaj justiţiar ce pedepsea lenea şi ne munca. Conform tradiţiei, în noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineaţa acestei zile se deschid mormintele şi sufletele morţilor se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curţi, în faţa casei sau în cimitire, crezându-se că, astfel, ei aveau posibilitatea să se încălzească. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort în parte sau pentru toţi morţii din familie şi reprezentau o replică precreştină la înhumarea creştină din Vinerea Mare.
Aceste focuri se făceau din plante considerate a avea virtuţi magice ( alun, boz, tei) ce erau adunate de către copii sau de către tinerele necăsătorite. Focurile se înconjurau cu tămâie şi agheasmă, în jurul lor se aşezau scaune „pentru morţii ce urmau să sosească” şi se dădea de pomană copiilor, vecinilor şi rudelor. Obiceiul se mai păstrează în unele sate din zona montană a Bucovinei, purtând denumirea de „încălzitul moşului” dar, de cele mai multe ori, semnificaţiile sale nu mai sunt cunoscute, el având mai ales caracter de divertisment. Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepara cele mai importante copturi pascale: pasca, cozonacii cu mac şi nuca şi babele coapte în forme speciale de ceramică. Pasca cea mai importantă coptură rituală a Paştelui, se face din făină de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sita deasă, şi are, cel mai adesea, formă rotundă. Altă dată, cojile ouălor folosite la pască nu se aruncau şi nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sâmbăta Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile şi puii aveau să fie păziţi de uliu peste vară. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de ştire Blajinilor – popor mitic care trăia sub pământ – că se apropie cea mai mare sărbătoare a creştinilor.
Vineri este zi de post negru, nu se desfăşoară nici un fel de activităţi casnice, nu se coc cozonaci şi nu se vopsesc ouă, se cântă Prohodul Domnului la slujba de la biserică, iar după slujbă se merge la morminte. Se vine acasă cu lumânarea aprinsă, se înconjură casa de trei ori, în casă se face semnul crucii în cele patru colţuri, cu ea aprinsă, se dă cu tămâie peste tot (lumânarea se păstrează ca şi cea de Paşti). Se spune că aşa dacă plouă în această zi, anul va fi mănos. Ultima vineri din Postul Mare este numită în Bucovina Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conform tradiţiei creştine este ziua în care Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul pactului strămoşesc. Din această cauză Vinerea Mare este zi de post negru. În Vinerea Mare este interzis a se face copturi. Există credinţa că dacă cineva se încumetă a coace în această zi face mare păcat iar coptura nu este mâncată nici măcar de peşti.
În Vinerea Mare, dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau tainic în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoşi pe tot parcursul anului. Seara, însă, întreaga suflare a satului bucovinean mergea la biserică pentru a participa la slujba de scoatere a aerului şi pentru a trece pe sub acesta în scopuri terapeutice.
Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paştilor, când femeile trebuie să pregătească marea majoritate a mânecărilor, să deretice prin încăperi şi să facă ultimele retuşuri la hainele noi pe care urmau să le îmbrace în zilele de Paşti. De obicei, în Sâmbăta Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncăruri tradiţionale: drobul, numit în Bucovina cighir, friptura şi borşul de miel.
Spre deosebire de Crăciun, pentru Paşti nu se pregătesc prea multe feluri de mâncare, de unde şi zicerea: „Crăciunul este satul iar Paştele este fudul”. Principala grijă a oamenilor, înaintea Paştilor, este aceea de a-şi primeni hainele, fiecare gospodină trebuind să aibă o cămaşă nouă, cusută în mod special, iar bărbaţii măcar o pălărie nouă. Sâmbătă seară fiecare gospodină îşi pregăteşte cu grijă coşul ce urmează a fi dus la biserică, pentru sfinţire. În el aşterne un ştergar curat şi așează o lumânare albă, apoi ouă roşii, pasca, cozonac, ouă încondeiate, o bucată de slănină, muşchi de porc, şuncă special preparată, zahăr, făină, salată de hrean cu sfeclă roşie fiartă, sare, câţiva căţei de usturoi, o ramură de busuioc, un fir-două de breaban (numit brebanoc sau barbanoc), cârnaţi, un miel din aluat copt într-o formă specială etc. Totul se acoperă cu cel mai frumos ştergar pe care îl are gospodina, semn de preţuire a sărbătorii pascale, dar şi de mândrie personală.