Astăzi este Ultimul pătrar, o zi minunată pentru a se face acele ajustări și reglaje, evident după o analiză corectă, necesare unei acțiuni sau unui ritm de viață adecvat și eficient.
Uranus este în conjuncție cu Junona, ceea ce poate face ca fiecare dintre noi să simtă un fel de nevoie de libertate, să acționeze mai impulsiv sau necontrolat în relațiile sale, indiferent de natura lor. Lecția acestei conjuncții este aceea de a învăța să comunicăm cine suntem și ce anume avem nevoie de la celălalt pentru ca relația să fie echilibrată.
Luna din semnul Berbecului și Nodurile în mișcarea directă, fac ca totul să se desfășoare într-un ritm alert sau necontrolat, dacă nu ținem cont de tot ceea ce se află în exteriorul nostru.
Este o zi și un moment în care trebuie să observăm, să privim doar la ceea ce se întâmplă în jur, la orice, la cum se mișcă o frunză, la cum cântă o pasăre, la ce oameni întâlnim în drumurile noastre, la ce melodii ne atrag atenția. Toate vin în întâmpinarea noastră pentru a vedea prin exterior ceea ce ar trebui să transformăm în interior. Emoţiile pe care le simţim în suflet, sunt importante, acestea sunt primele repere care ne pot îndruma în călătoria vieţii sau în acţiunile imediate. Uneori este necesar să le împărtăşim altora, ca să le furnizăm şi lor repere utile, şi dacă întârziem prea mult acest lucru, se poate să fim forţaţi ca să le împărtăşim brusc, cu violenţă, cu un sentiment de tulburare şi cu probleme de comunicare. Este de preferat să învăţăm să ne comunicăm emoţiile cu măsură, la timpul potrivit, astfel încât comunicarea cu ceilalţi să nu fie perturbată de valurile de emoţie revărsată.
Ziua este în general tensionată şi trebuie mult tact în relaţii, mai ales în cele sentimentale.
În general vulnerabilitatea este accentuată, simţindu-ne depăşiţi de emoţii, invadaţi de incertitudini, şi de o stare de confuzie.
Parte bună a lucrurilor este că putem pune degetul pe rană, acceptându-ne punctele slabe şi propriile slăbiciuni.
În acelaşi timp, se poate debloca planul material dacă vom învăţa să dăruim, fiind modul în care vom primi înapoi mult mai mult.