Atâta vreme cât suntem furioşi trebuie să ne îngrijim de mânia noastră. Abia după ce o depăşim putem fi imparţiali şi atitudinea noastră faţă de viitor poate fi constructivă.
Această săptămână, guvernată de Lună, începe cu Luna Nouă ceea ce amplifică puternica vibraţie lunară sub care ne aflăm. Acesta este motivul pentru care emoţiile noastre sunt foarte puternice, aducând trăiri intense, intuiţie şi empatie.
Chiar dacă sunt aspecte constructive, pozitive (deoarece Jupiter este staţionar retrograd), acestea determină apariţia dificultăţilor la tot pasul, blocaje fără sens sau logică, întârzieri şi amânări. Jupiter ne învaţă că ritualul ne aduce pe calea corectă şi că dreptatea nu este întotdeauna aşa cum o gândim noi.
Oricât ne-am strădui, nu reuşim să ne regăsim ritmul iar în plan material pare că nimic nu ne iese. Este momentul să ne ocupăm doar de lucrurile care sunt presante, să evităm luarea deciziilor importante, să fim mai mult atenţi la latura noastră spirituală, încercând să analizăm situaţiile şi să reevaluăm acţiunile din trecut. În plus, energia noastră fizică este diminuată ceea ce va determina o mare inerţie sau un efort deosebit pentru a duce la bun sfârşit activităţile fizice.
În special în ziua de marţi este bine să fim atenţi la toate informaţiile pe care le primim fără însă a lua decizii, fără a stabili întâlniri importante sau a ne implica în afaceri. În schimb este favorizată meditaţia, rugăciunea şi orice fel de activitate spirituală.
Sfârşitul săptămânii este puţin mai relaxat dar este bine să continuăm să ne îndreptăm atenţia doar spre nevoile sufleteşti şi spirituale, activităţile să fie preponderent intelectuale sau educative.