Suntem în a 39 a săptămâna, guvernată de Marte, aflat la începutul ei, în cădere în semnul Racului, ca apoi de luni de la ora 4.51 să treacă în semnul de foc dar şi de trigonocraţie al Leului.
Marte, de câte ori este prezent aduce energie în exces, discuţii, războaie, certuri, agitaţie. Odată intrat în semnul focului, amplifică dorinţele egotice, dar mai ales orgoliile. Există mai multe constante în toate reprezentările marţiene ale energiei: invidie, acţiune creatoare, revoltă şi în acelaşi timp frică, distrugere, nebunie ucigaşă, toate urmate de pedepse imediate. Aceasta este calea lui Marte, care înaintează prin mânie şi sfidare, dorinţă, arme bine fabricate, sânge oferit ca sacrificiu, iar nu vărsat pentru triumful mental al naturii sale animale.
Aceasta e calea spadei lui Christos care omoară marele personaj (Egoul), în „Evanghelia după Toma”, dar de asemeni şi a legii „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Legea e astfel făcută încât toate acţiunile vor da într-o zi roade, vor fi plătite, energia dorinţei fiind creatoare de reacţii karmice, efectele făcându-se simţite mai târziu, în timp.
Deoarece Marte este destul de paşnic, având doar aspecte armonioase, trigon cu Uranus retrograd şi inconjuncţie cu Neptun şi Chiron retrograde, se poate spune că săptămâna, aduce tensiuni constructive, prin care să fim orientaţi în sens evolutiv.
Aspectele importante ale săptămânii sunt conjuncţia Saturn Junona, aspect în care principiul masculin al tatălui (Saturn în exaltare) se întâlneşte cu principiul feminin al fiicei (Junona în domiciliu). Un aspect puternic, care deschide un ciclu important de aproximativ 5 ani, legat de proiecte şi asocieri importante, de reconcilieri, de un nou ciclu spiritual. Despre acest aspect o să scriu un articol separat. Faptul că această conjuncţie se află pe Via Combusta, dacă considerăm că începe la 15 Balanţă şi nu la 19, cum spun unii astrologi, atunci evenimentele generate de acest aspect sunt esenţiale, transformatoare, aducând evenimente covârşitoare legate de viaţa fiecăruia dintre noi. Această conjuncţie care are loc duminică 18 septembrie la ora 7.54, este în sextil cu Nodul Nord şi trigon cu Nodul Sud, ceea subliniază pentru fiecare dintre noi importanţa evenimentelor care au loc în viaţa noastră.
Tot duminică Vesta revine la mişcarea directă, fiind de fapt direct staţionară, în semnul Vărsătorului, ceea ce ne ajută la clarificări, la transmutări esenţiale la nivel spiritual. Semisextilul cu Pluton se desface astfel, aşa încât este momentul de a recapitula lecţiile de viaţă primite şi de a le pune în practică.
Luni Marte trece în semnul Leului de unde imediat formează inconjuncţie cu Chiron retrograd, iar Venus formează cuadratură descrescătoare cu Pluton, încă staţionar. Din aceste motive, este posibil să ne dorim să facem lumină asupra unor aspecte legate de viaţa noastră emoţională dar şi să acţionăm în scopul de a ne elibera, de a scăpa de acele obligaţii care ne înlănţuie, ne obosesc, ne încătuşează.
Marţi avem trigon Venus Vesta şi trigon Junon Neptun şi Ultimul Pătrar, aspecte care practic ne fac motivaţi, dornici de a ne pune în evidenţă, poate chiar prea insistent sau cu emfază calităţile şi visurile, timpul fiind important, refuzând amânările. Din acest motiv, sub presiunea timpului simţim că trebuie să fim centraţi pe propriile interese ceea ce aduce o notă de tensiune zilei, dar şi o oarecare agresivitate în abordarea problemelor personale.
Miercuri în ziua guvernată de Mercur aflat în domiciliu, fecioara, formează opoziţie cu Ceres retrogradă, care ne vorbeşte foarte clar despre siguranţa noastră primordială care este oarecum ameninţată, motiv pentru care vom reacţiona, vom fi critici şi ne vom comunica nemulţumirile acumulate. Este o zi delicată, mai ales că Ceres este în semnul Peştilor, amplificând suferinţele legate de ne recunoaşterea valorii noastre şi amplificând ideea că nu suntem stimaţi sau bineveniţi.
Vineri, la ora 12.04 este echinocţiul de toamnă, moment de echilibru, de repaus, tocmai pentru a găsi tot ceea ce este potrivit pentru a ne transforma în sensul evoluţiei spirituale. Echinocţiul de toamnă este un moment important în ciclul anual. Noi suntem ca nişte seminţe, trebuie să creştem, să înflorim, să ajungem la împlinire. Trataţi fiecare moment al vieţii şi fiecare experienţă aşa. Acesta este un ritm firesc şi important. Dar, la fel de important este ca înflorirea să coincidă cu împlinirea noastră. Este un moment de început şi sfârşit, un moment în care florile se scutură şi cad seminţele pentru a începe un nou ciclu de germinaţie. Daţi acestei zile, o semnificaţie aparte, meditaţi la ciclurile încheiat, azi fiind mai multe (ciclul de la echinoxul de primăvară – 21 martie, ciclul semnului Fecioarei, semiciclul superior al zodiacului), renunţaţi la ceea ce nu vă trebuie faceţi bilanţul şi porniţi la un nou drum.
Tot vineri are loc trigonul crescător dintre Marte şi Uranus retrograd, aspect care aduce oportunităţile de a acţiona exclusiv doar în ideea transformării mentalităţilor legate de ceea ce este necesar, obligatoriu sau impus. Este vorba de o eliberare la nivel subtil de tot ceea ce nu face bine fiinţei noastre cele mai profunde.
Săptămâna se încheie sâmbătă cu un frumos sextil Saturn Nodul Nord, care este o încununare a eforturilor depuse peste săptămână, ca un moment de înţelepciune răsplătit cu oportunitatea de a înţelege cu exactitate ceea ce avem de făcut pentru a ne echilibra din toate punctele de vedere.
***
Simbolul sabian pentru această săptămână este deosebit de semnificativ pentru noi toţi, el ne vorbeşte despre starea noastră interioară din această perioadă:
O FIICĂ A REVOLUŢIEI AMERICANE
Spiritul libertăţii şi al revoluţiei se poate trezi în oricine la momentul potrivit, şi chiar şi cel mai neînsemnat (în aparenţă) om se poate dovedi la un moment dat un militant pentru o cauză bună. Dar fiecare trebuie să facă mai întâi o revoluţie în propria sa viaţă, pentru a descoperi în sine puterea de a face ceva pentru toţi ceilalţi.
***
În pădurile ecuatoriale din centrul Malaysiei, departe de civilizaţia modernă, exista un trib numit Senoi, mărturii despre acesta fiind aduse pentru prima dată în 1969 de către profesorul Kilton Stewart.
Oamenii din tribul Senoi nu au cunoscut problemele sociale şi timp de mai multe secole au trăit într-o armonie perfectă. Cum reuşeau? Deşi trăiau în cabane de lemn suspendate, dimineaţa avea loc un ritual neobişnuit: membrii fiecărei familii se adunau la un loc, povestindu-şi şi analizându-şi visele din timpul nopţii.
Apoi, toţi bărbaţii se adunau la tohat (conducătorul spiritual al tribului) şi-şi prezentau visele mai importante. Acesta îi îndruma pe fiecare, în funcţie de ele. Rezultatele erau excepţionale, ca dovadă bunăstarea din cadrul tribului, ce a durat sute de ani.
Regula pe care o puneau în aplicare în ceea ce priveşte visele era următoarea: „Dacă visezi că te afli în pericol, trebuie să-l înfrunţi.” Şi astfel, copiii erau învăţaţi de foarte mici că trebuie să se lupte în aşa fel încât visul să se termine cu bine. Ei ajungeau ca în adolescenţă să nu mai aibă coşmaruri. De asemenea, adepţii tribului considerau că trebuie să-ţi faci cât mai mulţi prieteni în vis, acest lucru fiind logic, având în vedere faptul că personajele pe care le visăm sunt parte din mintea noastră.
Din păcate, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acest trib deosebit a fost distrus aproape în totalitate, după ce Occidentului i-au fost dezvăluite secretele procedeelor folosite de băştinaşi. Câţiva urmaşi ai lor mai trăiesc şi astăzi, doar că au ajuns să nege că a existat vreodată un asemenea sistem de vise.