Suntem în a 46 săptămână a anului, care este guvernată de Marte, care se află în trigonocraţie, în semnul Leului, de vineri trecând în semnul Fecioarei. Această săptămână este din punctul meu de vedere una foarte dificilă, poate din cele mai dificile din acest an. Vom avea de numeroase ori sentimentul de a transforma ceva, de a revoluţiona, de a face ca lucrurile să capete un alt curs.

Este o săptămână foarte bogată de evenimente astrologice, astronomice şi religioase;  încă de duminică când întreaga zi Luna este fără direcţie, avem două importante: opoziţia Junona Jupiter, care practic pune în opoziţie două calităţi importante ale laturii masculine şi feminine, şi anume soţul şi soţia, consorţii, partenerii. De aceea pot apare diferite revendicări între parteneri, mai ales dacă unul dintre aceştia se simte frustrat, sau trădat.

Aspectul are loc la ora 4.58, are Ascendentul în semnul Balanţei la gradul 19.31 – domiciliul Junonei, în conjuncţie strânsă cu Saturn, pe axa caselor I – VII ( Junona în casa I şi Jupiter în VII), de aceea cred eu că mulţi dintre noi îşi vor pierde încrederea în partenerul de viaţă, în conducători sau lideri, existând numeroase tensiuni la nivelul parteneriatelor, indiferent de tipul lor, dar şi tendinţa de a judeca tot ceea ce este în jurul nostru. Sentimentul justiţiar este amplificat, iar dorinţa de a face dreptate cu orice preţ este împinsă la extrem. Acest aspect aduce pentru mulţi dintre noi la împlinire, evenimente declanşate în decembrie 2008, fiind momentul unor evaluări sau reglări atât la nivel emoţional cât şi la nivel material.

Apoi Ceres, tot duminică, revine la mişcarea directă în care s-a aflat din 26 iulie, când a retrogradat în semnul Berbecului pentru a reveni în semnul Peştilor, în acest interval a trebuit să învăţăm să ne controlăm agresivitatea şi să ne dozăm şi orientăm corect eforturile, să fim mai atenţi la nevoile corpului nostru, să ne îngrijim mai mult.

La revenirea la mişcarea directă, duminică la 13.40, Ceres se află în casa I, în cuadratură cu Nodul Nord, dar şi în trigon cu Soarele, vorbindu-ne despre importanţa atitudinii noastre legate de viaţa din jurul nostru, legate de situaţia planetei noastre, aducând o preocupare intensă a unor grupuri de persoane din ce în ce mai numeroase, este ca un fel de trezire legată de ceea ce trebuie să facem faţă de planeta noastră. În plus aduce mai multă modestie, iubire şi atenţie faţă de nevoile semenilor noştri.

Luni aspectul important al zilei îl constituie opoziţia Marte – Neptun staţionar, care aduce numeroase rătăciri şi stări de confuzie, combativitatea noastră fiind greşit orientată sau înţeleasă, în raport cu aspiraţiile nobile ale fiecăruia dintre noi. De aceea sunt de evitat demersurile concrete, discuţiile importante, clarificările, sau orice fel de decizii majore, legate de imaginea noastră sau de ceea ce reprezentăm în societate. Se mai poate vorbi de viclenie, în sensul de adaptare la situaţiile conjuncturale – ceea ce evident creează ostilităţi, de acea atenţie, este bine să nu riscăm inutil, Ascendentul momentului fiind în semnul Peştilor, subliniază starea de confuzie, în schimb permiţând meditaţiile, polarizarea conştiinţei, activităţile spirituale.

Dublat de acest aspect avem şi o cuadratură Vesta Soare, care ne vorbeşte despre dorinţa noastră de a avea dreptate cu orice preţ, de a ne fi respectate principiile, de a fi înţeleşi, ascultaţi şi aprobaţi în toate demersurile noastre, pe care de altfel le considerăm şi cele mai potrivite, adică în numele unor principii pe care le considerăm esenţiale, şi care sunt şi bune la baza lor, încercăm să ne impunem punctul de vedere.

Marţi este o mare sărbătoare creştină, fiind ziua Arhanghelilor Mihail şi Gavril; Arhanghelul Mihail este Cel asemenea lui Dumnezeu, Strigătul de luptă în bătălia purtata în Rai împotriva îngerilor căzuţi. Numele lui semnifică putere, onoare şi dreapta judecată, luptător al dreptăţii, Mihail se află în fruntea armatelor cereşti şi este considerat în creştinism, apărătorul Raiului.

Mihail este adeseori înfăţişat cu aripi puternice, foarte mari, şi cu Sabia Dreptăţii, de un albastru strălucitor, o sabie de foc, care arde, care radiază căldura şi strălucirea Luminii Divine.

În scrierile musulmane, arhanghelul Mihail este reprezentat cu aripi de culoare verde smarald şi cu păr de culoarea şofranului, iar fiecare dintre firele sale de păr are câte un milion de feţe şi guri cu care, în milioane de dialecte, îi imploră iertare lui Dumnezeu.
O altă frumoasă credinţă ne transmite că Dumnezeu, după ce l-a creat pe Arhanghelul Mihail, l-a pus să stăpânească forţele, spiritele naturii, ale zăpezii, fulgerului, tunetului, ale vântului şi norilor. Plecând de la aceasta imagine, Rudolf Steiner, în cartea sa Misiunea lui Mihail, spune că fierul meteoritic a fost aruncat de Arhanghelul Mihail pe Pământ, pentru a neutraliza efectele trăirilor negative ale oamenilor.
Într-unul dintre manuscrisele de la Marea Moarta, intitulat Lupta Fiilor Luminii Împotriva Fiilor Întunericului, Mihail este numit Prinţul Luminii, conducătorul Îngerilor de lumină în lupta împotriva demonilor şi îngerilor  întunericului, conduşi de Belial, cel identificat de regulă cu Satana, prinţul Întunericului. Mihail, cel zămislit din Lumina lui Dumnezeu, nu a mai fost niciodată văzut zâmbind după căderea Îngerilor, după ce Iadul a fost creat.
Se crede că Mihail este cel care i-a apărut lui Moise sub forma de foc, ca un tufiş care arde şi tot el l-a salvat pe Daniel din groapa leilor.

În tradiţia islamica, cel care cheamă la rugăciune (muezin) în ceruri este considerat a fi Gabriel, iar conducătorul persoanelor care se roagă (imam) este Mihail.

Încă din vechime, poporul evreu l-a iubit şi venerat pe Mihail, pentru că el este acela ce a păzit mormântul lui Moise şi l-a ferit de Satana, care a încercat să-i scoată trupul profetului din mormânt la lumina, în dorinţa sa de a ademeni poporul evreu spre păcatul cultului eroilor pământeni.

El ne ajută să fim puternici în momente de grea cumpănă, să ne dizolvăm tendinţele negative şi să regăsim forţa necesară atunci când ne simţim singuri sau abandonaţi. Mihail îi însoţeşte şi pe luptătorii solitari, deschizând calea către aplanarea luptelor şi a conflictelor de orice fel. Putem să-l rugam să ne ajute în toate situaţiile în care ne simţim copleşiţi de adversităţi, izolaţi şi abandonaţi.

Arhanghelul Gabriel sau Gavril înseamnă Bărbat tare, Bărbat Dumnezeu (Gavri are înţelesul de bărbat, şi este prescurtarea de la Elohim, care semnifică Dumnezeu). Gabriel, Omul lui Dumnezeu sau Dumnezeu s-a arătat el însuşi cu putere, este vestitor al dumnezeieştilor taine. În limba ebraică, numele Gabriel semnifică Dumnezeu este puterea mea, Forţa lui Dumnezeu.
Gabriel are unul din cele mai înalte ranguri angelice: este conducătorul heruvimilor şi semnifică putere, eroism.
Alături de Arhanghelul Mihail, Gabriel este unul dintre cei mai importanţi îngeri de lumină cunoscuţi în mod explicit în cadrul tradiţiei iudeo-creştine şi al celei islamice, este al doilea în rang printre arhanghelii care se află înaintea lui Dumnezeu, Îngerul Bunei Vestiri, al reînvierii, al compasiunii, al pedepsei divine, al morţii şi al revelaţiei divine. De asemenea, el este considerat a fi Guvernatorul divin al Paradisului (Cartea lui Enoh).

În tradiţia ebraică, se arată că Gabriel este îngerul pedepsei divine binemeritate ce s-a abătut asupra oraşelor decăzute Sodoma şi Gomora. Numele său este menţionat de patru ori în Biblie şi de fiecare dată apare ca un mesager care aduce veşti importante. El este prezent în vedeniile lui Daniel despre întoarcerea evreilor din captivitate, căruia i-a revelat printr-o viziune spirituala viitorul naţiunii. Tot el a vestit naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, spunându-i lui Zaharia, care avea o vârstă înaintată, că soţia lui îi va naşte un copil.
Gabriel, purtătorul Bunei Vestiri, este arhanghelul care a anunţat-o pe Fecioara Maria că îl va naşte pe Iisus, că ea este cea aleasă şi cea mai binecuvântată dintre femei. El a spus: Întâmpinaţi-o cu strigate pe Maria cea plină de har! Tu eşti cea mai binecuvântată dintre femei”, şi apoi a dispărut. Sărbătoarea creştină a Bunei Vestiri este celebrată la 25 martie, cu noua luni înainte de naşterea Mântuitorului. Se crede că tot Gabriel ar fi profeţit naşterea lui Samson şi a Fecioarei Maria, şi, având acest dar al prevestirii unor astfel de evenimente, a devenit patronul divin al aducerii pe lume a copiilor. El este vestitorul Venirii lui Mesia pe Pământ, tot el este cel care va suna din corn, anunţând a doua Venire a Mântuitorului.
În cadrul tradiţiei creştine, Arhanghelul Gabriel mai este uneori considerat şi Îngerul Păzitor al lui lisus Christos în perioada întrupării sale pe pământ. El este îngerul care i-a apărut lui Iisus în grădina Ghetsimani, pentru a-l sprijini în teribilul moment al anticipării calvarului ce urma să se producă. Tot Gabriel a răsturnat piatra de la intrarea în mormântul lui Christos, la Înviere, şi le-a vorbit femeilor mironosiţe.

În tradiţia islamica, Gabriel (sau Djabrail) este considerat spiritul divin al adevărului sub protecţia căruia s-a născut Islamul.
Profetul Mahomed afirmă ca Arhanghelul Gabriel (Djabrail), cel cu 140 de perechi de aripi, i-a dictat Coranul vers cu vers, şi de aceea el îl considera îngerul sau protector şi inspirator.

Gabriel rămâne Îngerul Vestitor, aducătorul Darurilor Divine, al intuiţiei, viziunii, clarviziunii, al călătoriilor astrale şi al aspectului feminin al înfăţişării. Misiunea sa legata de omenire este în principal aceea de a selecta suflete din Rai pentru întrupare şi de a informa noua entitate despre ceea ce trebuie să ştie pe Pământ.

El este şi protectorul copiilor mici şi se îngrijeşte plin de iubire şi pentru copilul din fiecare dintre noi atunci când acesta este rănit sau uitat. El ne călăuzeşte cu cuvinte pline de dragoste şi tandreţe pentru a elibera şi vindeca acest copil interior. Mâna sa protectoare este în permanenţă deasupra noastră pentru a proteja naturaleţea şi puritatea din noi.

Miercuri avem o zi importantă atât din punct de vedere astrologic cât şi spiritual.

Astrologic vorbind Neptun iese din mişcarea aparent retrogradă, ceea ce face ca atitudinea noastră să se modifice din punct de vedere spiritual, să ne simţim mai apropiaţi de Dumnezeu, mai inspiraţi şi intuitivi, în sensul că vom permite să primim informaţii subtile, de la îngerii păzitori.

Din punct de vedere spiritual şi religios, este sărbătorit Sfântul Nectarie, Sfântul Nectarie, unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Patriarhia Ecumenică în secolul trecut, s-a născut în anul 1846, în Silivria Traciei (localitate lângă Constantinopol), din părinţi săraci, dar foarte evlavioşi. La botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici sufletul său începe să-L descopere pe Hristos în inima sa prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.

Sfântul Nectarie Taumaturgul, adică Vindecătorul sau Cel ce tămăduieşte, este renumit pentru minunile pe care le făcea încă din timpul vieţii, cu rugăciunile sale fierbinţi, pentru toţi ce-i cereau ajutorul. După trecerea sa la cele veşnice, mormântul său a devenit loc de pelerinaj, iar înalţii ierarhi ai Bisericii lui Hristos, văzând minunile ce se săvârşeau acolo şi descoperind moaştele neatinse şi plăcut mirositoare au hotărât canonizarea Sfântului Nectarie. Acesta este pentru întreaga lume ortodoxă, pentru toată Biserica lui Hristos, ajutor trimis de la Dumnezeu pentru cei aflaţi în suferinţă, în nevoi, în boli de toate felurile.

Domnul Temistocle vindea tablouri, rame şi mărunţişuri în prăvălioara lui din Constantinopol. Ţinea mult la familia lui şi se chinuia să-şi vândă „nimicurile” pentru ca să umple cinci guri flămânde. Deschidea dis-de-dimineaţă, îşi făcea semnul crucii privind spre biserica Sfânta Sofia, atârna ramele în cuiele ce se găseau pe pereţii din afară, lângă uşa magazinaşului, ştergea praful ce se aşeza din gros pe picturi – prăvălioara se găsea pe o străduţă strâmtă, nepietruită – şi aşa îşi aştepta clienţii. Domnul Temistocle era un om bun, care simţea durerea celuilalt. Când intra vreun şcolărel să ia o bomboană, gândea în sinea lui: „Sărăcuţul, este galben ca ceara. Cine ştie ce mănâncă”. Cunoştea bine faţa sărăciei, după cum cunoştea şi sufletul omului, cu bunele şi cu relele lui. Dintre toţi copilaşii de prin vecini, cel mai mult ţinea la un băieţel dulce şi cuviincios, pe nume Anastasis, care trăia singur singurel într-o cămăruţă, peste drum de casa lui. Sărăcuţul, cu noaptea în cap pleca şi cu noaptea în cap se întorcea. După faţa-i trasă şi după hăinuţele şi ghetuţele lui rupte se putea uşor vedea că abia dacă avea ce mânca.

Într-o dimineaţă de iarnă, domnul Temistocle se îndrepta spre prăvălioara lui. Era frig şi zloată şi mergea strângându-şi pe el paltonul, când îl vede pe micul Anastasis că se apropie pe trotuarul celălalt.
– Unde te duci, Anastasis? Ai alt drum astăzi? Nu te duci la lucru? Băieţelule, o sa răceşti. Nu eşti îmbrăcat gros.
– Mă duc la poştă să duc nişte scrisori.
– Dă-mi-le mie. Trec eu acum pe la poştă. Hai, fugi înapoi la lucru, că o să răceşti afară.
– Vă mulţumesc mult, domnule, spuse micuţul dârdâind de frig.
Ce i-a venit domnului Temistocle, că s-a uitat pentru cine sunt scrisorile. Una era pentru un negustor, alta pentru o fabrică de tutun, a treia era… „CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS, ÎN CER”. S-a oprit locului şi a început să zâmbească.
– Săracul băieţel! Ia să văd ce cere… A deschis scrisoarea şi a citit:

„Hristoase al meu,
Hainele mi s-au rupt, pantofii mi s-au stricat şi mi-e frig.
Din ce-mi dă stăpânul nu-mi ajunge nici de mâncare.
N-am reuşit să trimit aproape nimic mamei mele, care este săracă.
Ce să mă fac acum? Cum ies eu din iarnă, Doamne?
Ajută-mă! Mă închin Ţie. Robul Tău, Anastasis.”

– Comoară scumpă, spuse domnul Temistocle şi a plecat spre casă. A pregătit un pachet cu haine călduroase de iarnă – flaneluţe, un palton, pantofi, şosete de-ale copiilor lui – şi s-a dus apoi la poştă.
Peste două zile l-a şi văzut îmbrăcat în haine călduroase. Îi veneau numai bine. Ochii copilului străluceau de bucurie. Ba luase pe chip şi o adiere de lumină tainică, căci cine poate şti câte nu şi-au spus seara la rugăciune Domnul şi micuţul Său rob…

Domnul Temistocle s-a bucurat mult să-l vadă fericit pe acel băieţel, dar nu avea cum să-i treacă atunci prin gând că Anastasis va ajunge cândva Sfântul Nectarie făcătorul de minuni… De unde să fi putut bănui?…

Joi este Lună Plină, concomitent cu conjuncţia Marte Regulus de la gradul 30 Leu, două aspecte importante, care ne aduc nevoia de siguranţă, dar nu despre cea materială este vorba, aşa cum de fapt noi toţi o dorim, ci de una mult mai înaltă, de permanenţă, de siguranţa că suntem protejaţi şi ajutaţi din lumile subtile, nevăzute, luminoase.

Acest sentiment aduce multe emoţii interioare, dorinţe exterioare, un amalgam de stări şi trăiri greu de definit şi identificat, dar şi situaţii dure, accidente sau evenimente de natură de a ne scoate din letargie şi nepăsare, de a ne orienta spre calea corectă. Practic este important să ne ascultăm sufletul, să fim atenţi la detalii, la propuneri, la evenimentele din jurul nostru.

Conjuncţia Marte Regulus dă fiecăruia dintre noi posibilitatea de a se vindeca prin credinţă, capacitatea de a-şi ordona propria viaţă

Vineri avem doua aspecte astrologice importante Chiron revine la mişcarea directă iar Marte trece în semnul Fecioarei, unde va retrograda, practic rămânând în acest semn până în 3 iulie 2012, practic 8 luni, de aceea evenimentele care au loc în această perioadă sunt foarte importante pentru evoluţia noastră ulterioară, ajutându-ne să ne eliberăm de foarte multe temeri, frici, boli şi probleme.

Chiron în semnul Peştilor, la gradul 0.38, considerat în astrologie gradul 1, revine la mişcarea directă la ora 1.11, în 11.11.11, oau!!!, ce forţă numerologică, care sugerează şi ne nvaţă că fiecare problemă este o oportunitate divina de a învăţa. Ne arată cum să vedem dincolo de ceea ce este zilnic şi de ceea ce pare plictisitor. Ne încearcă şi testează credinţa. Ne forţează să ascultăm acea voce interioară, mică şi tăcută, ne aminteşte că nu suntem victime ci învingători, şi ca toţi suntem fiinţe vaste ce au venit pe planeta să ajute în procesul de ascensiune, proces care începe cu noi inşine. Unsprezece este Cel mai Bun Prieten şi Învăţător al Nostru.
Suita 11:11 este o secvenţă a numărului de activare. De câte ori vedeţi 11, 111, sau 1111, pe cadranul unui ceas, aceasta înseamnă ca vi s-a dat o oportunitate să păşiţi printr-o Poartă a Manifestării. Perioada de timp terestru de la 11 Noiembrie la 11 Ianuarie este considerată ca fiind a lunilor SFINTEI TREIMI, o oportunitate dată tuturor celor de pe planetă ca să se Trezească, şi să devină adevărata lumină. Unsprezece este deasemeni numărul maestru dar şi numărul maeştrilor. 11:11 este o structură moleculară codificata a Reamintirii, activând Maestrul Luminii ce am fost întotdeauna. Aceasta este Ascensiunea Biologica, şi 11:11 este Poarta Ascensiunii. Lumina Ascensiunii vine în multe forme şi la multe nivele. Nu vine întotdeauna într-o zi, sau într-un moment. Pentru ca noi Ascendem şi Descendem în mod continuu, cuvânt cu cuvânt, gând cu gând. Ascensiunea este născută din fiecare respiraţie, fiecare gând, fiecare cuvânt, fiecare zi.

Doar că astăzi este prea multă sincronicitate, atâţia de 11, plus Chiron vindecătorul sufletesc, plus Sfântul Mina, plus că Marte trece în semnul Fecioarei, semn a sănătăţii, al purificării.
Numerele: 111, 1111 – indică faptul ca gândurile sunt legate de începerea unui nou ciclu în viaţa fiecăruia. Ceea ce gândim despre a face o schimbare este corect pentru o noua etapă din viaţă.

Mesajul pe scurt este: Bate şi ţi se va deschide, cere şi vei primi.

Din punct de vedere religios, astăzi se sărbătoreşte Sfântul Mina. Sfântul Mina era de neam egiptean şi creştin de mic copil. Ajungând la vârsta cerută pentru militărie s-a făcut ostaş şi a fost trimis să-şi facă slujba în Asia Mică, în provincia Frigiei.

Creştinii au părăsit armata. Sfântul Mina a părăsit şi el armata şi nevoind să se întoarcă în Egipt, în patria sa, s-a dus în munţii Frigiei şi aici în singurătate, în linişte şi tăcere, petrecea timpul cugetând la Dumnezeu, la învăţăturile lui Hristos şi la cele sufleteşti. Înarmat cu postul şi cu rugăciunea, după îndemnul Mântuitorului, poartă o luptă puternică cu omul său cel dinlăuntru pentru a-l supune sufletului şi deplinei ascultări de Hristos şi poruncile Lui şi pentru a căpăta libertatea ca în voie să trăiască numai pentru Dumnezeu. Urmează o prigoană fără precedent a creştinilor, în timpul căreia Sfântul Mina predică credinţa în Dumnezeu şi este prins, chinuit groaznic şi ucis.

Pe mucenicul Mina nu-l cunoaşte nimeni,
dar l-am văzut toţi, căci ni s-a arătat, în vis sau aievea,
pe pământ, în aer şi pe apă, noaptea sau ziua,
tuturor celor care l-am chemat în ajutor “  – avva Dorotei.

Astfel reliefa, cu aproape un veac în urmă, cuviosul Dorotei, stareţ al schitului atonit Prodromu, minunata personalitate şi tulburătoarea omniprezenţă a mucenicului Mina între creştinii de ieri şi de azi ….
Multitudinea situaţiilor în care Sfântul Mina a intervenit – lămuririle minunate, vieţile salvate, bolile tămăduite, pagubele recuperate, procesele câştigate, familiile întemeiate, s.a. – nu pot fi amintite decât cu o firească discreţie …. poate chiar cu sfială … potrivita nouă, celor care îndrăznim să păşim pe drumul acesta atât de delicat şi tainic, al unei raze din Soare, al unei făclii cereşti, trimise să lumineze şi să înmiresmeze sufletele şi vieţile noastre. Sfântul Mina este prăznuit de ortodocşi pe 11 noiembrie, iar romano-catolicii îl serbează pe 24 noiembrie. Este sfântul care îi ocroteşte pe păgubiţi, se arată grabnic ajutător celor nedreptăţiţi în procese şi celor ce au pierdut ceva sau au fost înşelaţi. Mii de oameni, fiecare cu durerea pierderii a ceva, sunt prezenţi îndeosebi pe 11 noiembrie, la Biserica „Sfântul Mina” din Bucureşti, cu credinţa că vor recăpăta ce-au pierdut dacă se roagă la moaştele mucenicului Mina.

Sâmbătă Marte şi Chiron formează opoziţie, care ne sugerează să ne schimbăm atitudinea, felul de a munci, de a ne angaja, de a colabora. Aceste schimbări sunt concrete dar mai mult decât atât sunt subtile, ele se referă la atitudinea noastră, la credinţă.

Viaţa de azi este plină de agitaţie, şi ne-am obişnuit să luăm adesea decizii fără să chibzuim, sau judecând sub imperiul stresului. Când avem de luat decizii importante, cel mai bine este să ne găsim un moment de linişte, să ne retragem într-un loc unde nu suntem deranjaţi de problemele curente, şi unde ne putem detaşa de orice cerinţe imediate. Astfel, lăsând deoparte toate lucrurile care caută să ne împingă într-o direcţie sau în alta, în pace cu noi înşine, putem privi situaţia în ansamblu şi putem vedea mai limpede sensul în care trebuie să acţionăm.

Ce povestioară ar putea fi sugestivă pentru o săptămână cu o astfel de încărcătură, greu de ales.

M-am gândit de ce avem nevoie cel mai mult şi am ales: Tinereţe, în accepţiunea înţelegerii nemuririi sufletului şi păstrării lui în forma cea mai pură cu putinţă.

Tinereţea nu este o perioadă a vieţii, este o formă a gândirii, este o condiţie a voinţei, este o capacitate a imaginaţiei, o forţă pură de sentimente, o preponderenţă a curajului asupra timidităţii şi a aspiraţiei de aventură asupra iubirii.

Nimeni nu devine bătrân pur şi simplu pentru ca trăieşte un anumit număr de ani, indivizii îmbătrânesc doar fiindcă renunţă la idealurile lor. Anii ridează pielea, dar renunţarea la entuziasm ridează inima(sufletul).
Preocuparea, dubiul, neîncrederea, teama şi disperarea te fac să-ţi pleci capul şi să respingi spiritul ce vrea să se înalţe. Chiar şi la 60 de ani ca şi la 16 există acolo in inima fiecărei fiinţe umane, dragostea pentru minunăţie, surpriza plăcută a stelelor şi a lucrurilor şi a gândurilor ce se aseamană stelelor, neîmblânzita provocare a evenimentelor, nesecatul apetit tineresc pentru acel după şi bucuria jocului vieţii.
Suntem tineri asemeni credinţei noastre,
bătrâni asemeni îndoielii noastre,

tineri asemeni încrederii în noi înşine,

bătrâni asemeni temerilor noastre,

tineri asemeni speranţei noastre,

bătrâni asemeni deziluziei noastre.

Rămânem tineri până când sufletul nostru va fi receptiv la mesajele frumuseţii, bucuriei, măreţiei şi forţei naturii, a omului şi a infinitului. Când totul va fi la pământ, când cel mai ascuns unghi al sufletului nostru va fi acoperit de zăpada pesimismului şi de gheaţa cinismului, doar atunci vom fi într-adevăr bătrâni.

Şi Dumnezeu să fie milostiv cu sufletul.