Luna este guvernatoarea acestei săptămâni şi influenţa ei este foarte mare în viaţa noastră, pentru că luni formează conjuncţia cu Soarele, adică Luna Nouă, care marchează Anul Nou chinezesc, după calendarul lunar, guvernat de Dragonul de apă.

Evident că în acest fel se deschid cicluri importante, unul lunar, altul anual şi altul de 12 ani, căci abia peste 12 ani va mai urma anul Dragonului de apă. Despre fiecare ciclul voi discuta separat, în articole dedicate.

Săptămâna care urmează este importantă, determinându-ne să ne analizăm viaţa şi să avem tendinţa de a ordona mai ales planul material. Acest fapt este evidenţiat de cuadratura Soare-Jupiter cu care începe săptămâna şi care are efect maxim asupra noastă până joi, dar şi de cuadratura Mercur-Saturn de vineri cât şi de conjuncţia Uranus-Ceres de marţi.

Prima cuadratură, ne determină să ne punem anumite întrebări, să reflectăm, să analizăm, să încercăm să înţelegem în profunzime cauzele întâmplărilor din viaţa noastră, care ne împiedică să ne fie răsplătite eforturile sau să primim recompensele sau aprecierile pe care le aşteptăm.

Mai sunt câteva aspecte destul de subtile şi greu observabile. Prima care mi-a atras atenţia a fost conjuncţia dintre Jupiter şi asteroidul Phaethon, care ne vorbeşte despre dorinţa de a fi asemeni lui Dumnezeu, dar nu ca o creştere ci ca o uzurpare. Şi cred că este momentul subtil în care noi trebuie să ne regândim atitudinea şi credinţa.

Aici, pentru a fi mai explicită, dar şi pentru ca fiecare să înţeleagă cu sufletul am să intru în nişte detalii, zic eu interesante.

Mitul lui Phaeton este reprezentat de Ovidius, în cartea a doua a „Metamorfozelor” şi este unul dintre multele dovezi că atunci, când un muritor, intervine în treburile zeilor, totul se poate prăbuşi, aşa cum vom afla în continuare – simbolul este foarte actual pe toate nivelele. Termenul „phaeton” înseamnă „cel strălucitor” şi este utilizat, de obicei, ca epitet sau supranume al zeului Helios, Soarele. Dar, lui Phaeton fiul Soarelui, nu-i era de ajuns garanţia numelui sau. De aceea, el nu era sigur că este într-adevar fiul Soarelui şi al Clymenei, aşa cum îi spuseseră şi le cere o dovadă că spun adevarul. Deşi, nu avea nici un motiv să creadă că părinţii săi îl mint, mai ales că până şi numele său susţine mărturia celor doi, Phaeton îl păcăleşte pe tatal său şi îl face să promită că îi va da orice drept garanţie a acestui fapt, evident înainte de a-şi spune ideea. Copilul trufaş, nici nu aşteaptă să termine bine de vorbit tatăl său care evident îi promite că aşa va face, că îi şi cere carul de foc şi dreptul de a conduce o zi caii înaripaţi. Aceasta reprezintă simbolul acestui personaj mitologic. Regretând, tatal încearcă în zadar să-l înduplece pe fiul său, să renuţe la idea nebunească. Şi pentru că nu-l poate face pe Phaeton să se răzgândească, Soarele îi dă sfaturi, cum să manevreze caii, să nu zboare nici prea sus, nici prea jos. Dar fiul nici măcar nu ascultă de ultimele sfaturi pe care i le dă tatăl sau, Soarele. E prea dornic să se urce în car, nu numai pentru a dovedi odată pentru totdeauna că este fiul Soarelui, ci şi din cauza fascinaţiei sale faţă de carul cu cai, cu care tatăl său a zburat ani de-a rândul. Dramatismul acestui eveniment a fost accentuarea diferenţelor între zei şi muritori, tată şi fiu. Rugăminţile tatălui sunt exprimate de verbe cu conotaţii negative, în opera lui Ovidius, dar deosebit de suggestive pentru contextual în care folosesc acest mit, precum: „non dare”, „negare”, iar forţa persuasivă a impunatorului Soare este sintetizată de folosirea unei repetiţii în acelaşi vers: „mortalis”, care este şi în poziţie cheie şi constituie şi o hiperbolă: „mortalis” – ” mortale”. Obsesia lui Phaeton privind carul cu caii de foc nu era tocmai neobişnuită. Cine nu şi-ar dori să străbată tot pământul într-o zi şi să vadă toate meleagurile frumoase ce au fost create pentru a ne oferi nouă un adăpost? În plus, carul, o asemenea creaţie reprezintă pentru toţi o tentaţie, având în vedere faptul că era atât de migălos conceput, folosindu-se aur, aramă şi fildeş într-o combinaţie ce numai zeii ar fi reuşit să o facă. Apoi caii înaripaţi au şi ei o simbolistică extraordinară; calul. fiu al nopţii şi al misterului, este purtătorul deopotrivă al vieţii şi al morţii, fiind legat atât de focul ce nimiceşte şi triumfă, cât şi de apa ce hrăneşte şi îneacă. El este vehicul, este corabie şi destinul lui este inseparabil de cel al omului. Phaethon s-a dovedit prea slab pentru a mâna caii de foc ai Soarelui, care s-au abătut din drumul obişnuit, riscând să distrugă ambele lumi: cea a zeilor şi cea a oamenilor. Cea care l-a rugat pe Jupiter să oprească haosul provocat de tânărul nesabuit a fost Tellus. Urcând pe muntele cel mai înalt din Olymp, Jupiter aruncă fulgere îndreptate spre cel ce ameninţă atât lumea zeilor, cât şi lumea muritorilor. Când aruncă fulgerul, Jupiter simbolizează spiritul şi luminarea inteligenţei umane, gândirea iluminatoare şi intuiţia trimisă de divinitate – el este izvorul adevarului. Jupiter este cel ce a salvat pământul de nesăbuinţa unui om.
Legenda spune că, Phaeton ar fi căzut în râul Eridan, numit şi Pad, iar surorile sale, Heliadele, care înhămasera caii la car, au suferit şi ele o transformare – în plopi, pe ale căror scoarţe se scurg mereu lacrimi de ambră. Lacrima, simbolul durerii, este adesea comparată cu chihlimbarul, care reprezintă firul psihic ce leagă energia individuală de cea cosmică, sufletul individual de sufletul universal. Chihlimbarul aparţine esenţelor cereşti, deoarece, îmbinând în sine formele aurului şi argintului, el simbolizează, în acelaşi timp, puritate incoruptibilă, nesfârşită, de neclintit şi de neatins, care aparţine aurului şi strălucirea limpede, scânteietoare şi celestă care aparţine argintului. Nici faptul că Phaeton a căzut în râul Eridan, nu este tocmai întâmplător. La gura lui, se credea că se află insulele Electride, adică ale chihlimbarului. Putem chiar interpreta că acest râu, avea o origine divină, având în vedere că Eridan se numea şi Zeul fluvial, şi în special, legatura sa cu chihlimbarul.

 
La fel ca şi Icar, fiul lui Dedal, Phaeton moare fiindcă nu a ascultat de sfaturile tatălui sau, cel care rămâne, învinuindu-se pentru fapta fiului. Ca şi frumoasa Niobe, regina Tebei, Heliadele continuă să-şi plângă vina chiar şi după ce suferă metamorfozarea.

Acum să revenim la lucruri mai concrete, pentru a înţelege şi mai exact natura şi forţa acestei conjuncţii.
     

Descoperirea unei planete asemănătoare Pământului este, probabil, unul dintre cele mai îndrăzneţe vise ale omului modern. Şi totuşi, în timp ce privirile noastre se îndreaptă catre cele mai îndepartate constelaţii, tot mai mulţi oameni de ştiinţă apreciază că aceasta ar fi existat chiar în vecinătatea noastră.

Ideea prezenţei unei a noua planete în sistemul nostru solar nu este una de dată recentă.
Primul care a emis o asemenea teorie a fost Philolaus (cca 480 – cca 385 i.H.), gânditor grec presocratic care, în ideea existenţei unei armonii universale, considera absolut necesară prezenţa unui Contra-Pământ (Antichthon în limba greacă – eu cred că principiul polarităţii despre care am vorbit puţin în articolul Ce se întâmplă în România şi de ce? este evident ). Această planetă identica Terrei ar fi fost situată în partea ascunsă a Soarelui şi ar fi reprezentat opusul a tot ceea ce se cunoaşte despre Pământ.

În ideea că un astfel de corp ceresc ar fi existat, prezenţa sa ar fi fost imposibil de detectat datorită Focului Central (Soarele) care s-ar fi interpus permanent între cele două planete. Cu toate acestea, sondele spaţiale trimise recent pe Marte şi Venus au infirmat teoria filosofului grec, demonstrând fără putinţă de tăgadă că o astfel de planetă nu a existat niciodată.

Şi totuşi, ideea unui echilibru universal (Harmonia mundi) nu a fost straină nici învăţătilor Evului Mediu. Preluând ipoteza înaintaşului său grec, celebrul astronom german Johannes Kepler, cel denumit şi astronomul mileniului doi, va postula o nouă teorie cu privire la existenţa unei planete încă necunoscute, în sistemul nostru solar.

În cartea sa, Misterium Cosmographicum, aparută în 1596, Kepler prezintă o serie de calcule, valabile şi astazi, privind armonia dintre planetele Căii Lactee. Conform acestuia, distanţa dintre planete ar fi una simetrică din punct de vedere matematic, cu o singură excepţie…spaţiul dintre Marte şi Jupiter, acolo unde distanţa dintre cele două corpuri cereşti este total disproporţionată. În consecinţă, astronomul german, va emite pentru prima dată teoria privind existenţa celei de a noua planete a sistemului solar, planeta care ar trebui să umple lacuna dintre Marte şi Jupiter.

Circa doua sute de ani mai tarziu, doi oameni de stiinta germani, Johann Daniel Titius si Johann Elert Bode, vor pune bazele legii Titius-Bode, conform careia diametrele orbitelor planetare cresc în funcţie de distanţa planetelor faţă de Soare respectând o anumită regularitate. Cei doi astronomi au remarcat, de asemenea, distanţa aproape dubla faţă decât ar fi fost normal dintre Marte şi Jupiter. Aceştia concluzionau că o planeta încă necunoscută, pe care o denumesc Ceres, ar trebui să existe între cele două. Un scurt istoric pentru a înţelege totul cât mai bine.În 1696 matematicianul german Johann Titius a remarcat faptul că există o anume relaţie numerică între distanţele planetelor de Soare. Ideea lui a fost preluată şi popularizată de Johann Bode. Imaginaţi-vă o serie de cifre de 1 şi 2 ca fiind excluse şi care vor fi dublul cifrei precedente; 0, 3, 6, 12, 24, 48, 96, etc. Se adaugă 4 la fiecare cifră. Noua cifra este: 4, 7, 10, 16, 28, 52, 100. Dacă distanţa de la Pământ la Soare corespunde valorii 10 o putem decupa în 10 unităţi, Mercur şi Venus se vor situa precis în poziţia 4 şi 7 din acest decupaj. Marte va fi la 15, adică foarte aproape de 16, Jupiter la 52 şi Saturn la 95 foarte aproape de 100.

 

Jocul este destul de surprinzător, dar este şi mai mult atunci când ne întrebăm de ce nu este nimic la poziţia 28 a cupajului făcut de Titius Bode… În 1800, un grup de astonauţi din Lilienthal, în nordul Germaniei a cazut de acord să traseze pe cer planeta lipsă din pozitia 28. Este o prima tenativa de poliţie astronomică! Astrologul sicilian, Giuseppe Piazzi a descoperit Ceres, un an mai târziu. Miscarea acestui astru este invizibilă cu ochiul liber şi numai deplasarea sa luminoasă, noaptea, pe cer a permis de a se detecta.

In 1802 a fost localizată o a două planetă minusculă între Marte şi Jupiter, de către Wilhelm Olbers, care a botezat-o Pallas. Dupa el, planeta ar fi fost cândva mare, însă a explodat în mai multe bucăţi. După cinci ani s-au observat alţi patru asteroizi în aceaşi zonă. Al cincelea va fi descoperit câţiva ani mai târziu. La sfârşitul secolului XIX, astronomii, care dispuneau în sfârşit de telescoape uriaşe au detectat 12 noi mini planete între Marte şi Jupiter. Astăzi se cunosc 2-3000, iar numarul lor total este estimat la câteva sute de mii, care se numesc centura de asteroizi.

Este curios însă faptul ca ea se găseşte acolo unde a prevazut Titus Bode că s-ar găsi o planeta. Teoria lui Olbers este deci reala? Acesti asteroizi provin cu adevărat de la explozia unei planete? O lume dispărută? Unii oameni de ştiinţă cred că ea ar fi putut intra în coliziune cu Jupiter. Alţii că s-ar fi putut disloca prin impactul cu o cometa. Sau că graviţia masei lui Jupiter ar fi putut smulge fragmente din această planeta.

Alta ipoteza: planeta ar fi putut dispărea din cauza unui suflu venit din interior. S-a sugerat, mai exact, că apele oceanelor sale s-ar fi putut devarsa brutal asupra miezului în fuziune, facând să explodeze ansamblul, de genul unui vulcan submarin care explodează atunci când oceanul se deversează pe lava arzândă şi se transformă în vapori. Academicianul rus Sergei Orloff i-a dat acestei planete numele de Phaeton.

Acum se ştie că între Marte şi Jupiter există o masă imensă de milioane de asteroizi care împânzesc cerul. Sunt oare resturile unei planete disparută în urma cu milioane de ani? Iată ce se întreabă astronomii. Oare aceasta planetă a fost locuită de fiinţe inteligente? A explodat cumva ca urmare a unei catastrofe nucleare?

Un lucru este sigur: între Marte şi Jupiter se învart mini-planete de rocă în jurul Soarelui. Aceşti asteroizi sunt cu miile. Cel mai are dintre ei, Ceres, are peste 1000 km în diametru, adica a 12-a parte din Terra şi o miime din greutatea sa. Pământul, asemeni celorlalte corpuri cereşti, nu a fost ocolit de impactul cu meteoriţi. Miile de cratere existente pe suprafaţa terestră stau marturie a loviturilor nimicitoare care au avut loc de-a lungul timpului. Poate cel mai devastator impact este cel care a dus la disparitia dinozaurilor şi a mare parte a vieţii terestre de acum 65 de milioane de ani.

Este foarte probabil ca şi omul să fi asistat de-a lungul evoluţiei sale la asemenea fenomene distructive, pe care să le fi redat în mituri şi legende asemeni celui al lui Phaeton sau chiar al potopului.
Cu toate acestea, chiar dacă Terra a fi fost locul de impact al ramaşiţelor planetei distruse, ar fi fost imposibil ca oamenii să fie contemporanii unui asemenea eveniment.

Chiar dacă mitul planetei pierdute rămâne încă viu în conştiinţa umanităţii, dezlegarea misterului care-l înconjoară pare să ţină, mai degrabă, de ştiinţa viitorului.

Teoretic, ipotezele lui Kepler, Titius şi Bode sunt plauzibile, dacă luăm în calcul valorile astronomice. Cu toate acestea, a demonstra că un corp ceresc necunoscut ar fi sau ar fi fost prezent la o distanta de circa 400 de milioane de kilometri faţă de Soare este aproape imposibil, având în vedere nivelul ştiinţific pe care umanitatea l-a atins până în prezent.

Şi totuşi, o descoperire arheologică din sudul Irakului, teritoriul anticului Sumer, pare să contrazică teoriile cercetătorilor, stârnind totodată puternice controverse.
Pe o placuţă de lut, datată la circa 5500 de ani vechime, este gravat în detaliu…sistemul solar aşa cum este cunoscut în prezent.

Misterul este cu atât mai mare cu cât Soarele este prezentat în centru, în timp ce planetele se rotesc în jurul acestuia, fapt demonstrat mii de ani mai târziu. Iar ca enigma să fie şi mai profundă, alături de planetele cunoscute apar atât Pluton (cea care a fost descoperită abia în 1930) precum şi o planetă necunoscută aflată între Marte şi Jupiter.

Deşi a fost confirmat faptul că misteriosul artefact sumerian nu este un fals, există încă voci care susţin că legătura cu sistemul solar este doar o coincidenţă, imaginea fiind una care reprezintă un simbol necunoscut, fără conotaţii astronomice.

Dacă  înşirăm toate aceste informaţii, putem înţelege exact ce se întâmplă astăzi, de la cele mai mici evenimente până la cele mai mari. Ne aflăm într-un impas major, este bine să conştientizăm acest lucru şi să încercăm să-l rezolvăm pentru a nu se repeta mitul lui Phaethon. Stă în puterea noastră de a ne smeri şi a renunţa la orgoliile care ne îndepărtează cu fiecare zi de Dumnezeu.
Dacă ţinem cont că Saturn este în opoziţie cu asteroidul Sisyphus, numai din simpla definţie a celor două corpuri rezultă că este o perioadă de muncă intensă, ea trebuind să rupă cercul obişnuit al ciclicităţilor, adică ar trebui să înţelegem că istoria nu se repetă decât cu acordul nostru, acum find momentul conştientizării intense a acestei idei.

În schimb conjuncţia Uranus Ceres, care de fapt deschide un ciclul de aproximativ de 4 ani, ceea cred că ne aduce acum o schimbare a opticii legată de dependenţe dar şi de alimentaţie, deschide noi posibilităţi de a înţelege fenomenul ” a mânca”. Probabil că revenim la cantitatea normală de alimente pentru om, ştiut fiind faptul că necesarul din punct de vedere cantitativ, a crescut de aproximativ 3 ori, aceasta ne bazându-se pe ceva justificat, ci doar pe dependenţele noastre.

Venus în schimb este în conjuncţie cu Vesta, ceea ce ne determină să fim mai revendicative, cel puţin noi femeile, dar şi mai deschişi oricăror propuneri legate de spiritualitate. Dacă ţinem cont de faptul că Vesta reprezintă focul interior, conjuncţia cu Venus ne vorbeşte despre schimbarea felului de a percepe iubirea, despre credinţă dar mai ales despre puterea pe care o avem de a ne apăra interesele şi pornirile instinctive.

Şi pentru a încheia influenţa asteroizilor în această săptămână, închei cu cuadratura Neptun Junona, de sâmbătă, aspect care dinamizează relaţiile de cuplu, dar ne pune de multe ori în dificultate, pentru că ne determină să ne simţim trădaţi, abandonaţi, cumva lipsiţi de apărare, exact acolo unde ne aşteptam mai puţin.

Trecând de la asteroizi, la planete, aspectele cele mai importante sunt, cuadratura Mercur Saturn şi trigonul Mercur Marte, aceste aspecte pun în discuţie ideile noastre, ne obligă să aprofundăm anumite soluţii sau pur şi simplu să le punem în practică, chiar dacă ne considerăm nepregătiţi. În plus, vineri, Mercur trece în semnul de exaltare al Vărsătorului, ceea ce evident ne este de un real folos, pentru că ne va fi mai uşor să comunicăm, să găsim soluţii ingenioase, să ne bucurăm de anturaj şi de prietenii apropiaţi. În plus sentimentul de revoltă, va angrena mase mari de oameni, mai ales că se va baza pe nemulţumiri sociale şi tensiuni mai vechi, amânate până la paroxism. Cuadratura Mercur Saturn, aduce pe lângă mişcări sociale, dezordine, experienţe periculoase, împrejurări complicate, un risc ridicat de accidente. De aceea este bine să analizăm în profunzime orice fel de problemă, cât de mică ar fi ea, mai ales înainte de a promite sau a ne angaja verbal.

Relaţiile cu membrii mai tineri ai familiei sau cu adolescenţii se dovedesc încordate, explozive, fiind posibile ruperea multor legături.

Aspectul aduce tendinţa de a cicăli, de a şicana de a avea o duritate şi răceală în exprimare. În plus suntem mai suspicioşi şi ne încrezători, preferând să ne complicăm, în loc să aplicăm soluţiile simple. În domeniul afacerilor se poate constata întârzieri şi amânări, eşecuri în plan intelectual dar şi la obstacole pe care nu le-am luat în calcul. De aici inhibiţii, frustrări, dificultatea de a comunica cu semenii. Gelozia, intrigile şi lipsa de probietate sunt foarte frecvente.

În aceste contexte este de la sine înţeles că mai bine amânăm acţiunile importante şi semnarea unor contracte pe termen lung.

Fiindcă tot suntem la capitolul ingresuri, de marţi, Marte va intra în mişcarea aparent retrogradă până în 14 aprilie, în acest fel aducând probleme de sănătate, dificultăţi în a duce la bun sfârşit treburile mărunte, cotidiene, dar şi relaţii tensionate la locul de muncă.

Trebuie să specific că vineri, întreaga zi, Luna este fără direcţie, un motiv foarte bun de a evita orice fel de operaţiuni financiare, întâlniri de afaceri sau semnarea de contracte.

 

A fost odată un om sărac care-şi purta povara gândurilor pe un drum  de la marginea unei păduri…Fiind obosit, s-a aşezat să se odihnească, sprijinindu-se cu spatele de un copac. Dar omul nu ştia că acel copac avea puteri magice, că îndeplinea toate dorinţele celor care-l atingeau.
Pribeagul  se gândi mai întâi ce bine i-ar prinde un pahar cu apa. Si…brusc, se trezi că ţine în mână un pahar cu apa limpede. Surprins, a ţinut un timp paharul în mână, dar în final a decis să-l bea.
Apoi, îi trecu prin gând: ,,ce mi-aş dori acum ceva să mănânc… Şi dintr-o dată se trezi cu mâncare alături.
,,Se pare că dorinţele mi se împlinesc, gândi omul, mirat. Drept care rosti cu voce tare: ,,vreau o casă minunată !,,  Şi casa minunată apăru lângă el. Apoi îşi dori şi o femeie superbă şi inteligentă, cu care să-şi împartă norocul. Când i s-a realizat şi această dorinţă, omul i-a zis femeii de lângă el: ,,Stai puţin, ce se întâmplă aici? N-am eu aşa noroc! Nu mi se pot întâmpla atâtea lucruri minunate tocmai mie!,,.
În momentul în care a rostit aceste cuvinte…toate au dispărut.
,,Ştiam eu…,, zise omul clătinând din cap… apoi s-a ridicat de sub copac şi a pornit pe drumul de la marginea pădurii, purtându-şi povara gândurilor…

Singura putere care se poate opune puterii unui gând – sau credinţei – este cea a unui alt gând (poate din subconştient) sau a altei credinţe interioare. O anumită formă-gând în subconştient se îndoieşte de posibilitatea de realizare a imaginii-dorinţă creată de gândul conştient, astfel rezultatul este, de multe ori, împiedicat să se manifeste în planul fizic.