26 ianuarie 2012

Ne este destul de greu pentru că nici astrele nu ne ajută prea mult, ele sporesc tensiunile noastre existente deja, iar cuadratura Venus – Nodul Nord, conjuncţia cu Luna şi Vesta pe de-o parte şi semicuadraturii pe care o face cu cuplul Jupiter Lilith pe de altă parte, face ca pacea şi armonia specifică acestei zile să fie oarecum zdruncinată, în mare parte aşa cum am spus datorită grijii noastre prea profunde faţă de ceea ce ne oferă ziua de mâine, Jupiter – Lilith fiind în semnul Taurului avem tendinţa de a rămâne copleşiţi doar de acest sentiment şi să nu vedem ceea ce se deschide spre noi.

Prietenul cel mai drag sufletului meu, AdiM, spunea acum doi ani, într-o reflecţie( are un site cu gânduri şi impresii extraordinare, care reflectă minunăţia sufletului lui adim.astrele.ro) că realitatea pare tot mai tulburătoare. Cel putin după ceea ce se vede la stiri, lucrurile par sã se agite din ce în ce mai tare. Când natura se calmează, încep scandalurile dintre oameni, din organizaţii si instituţii. Lumea pare cuprinsă de o agitaţie ciudată, care îi împinge pe oameni la atitudini si decizii generatoare de noi tensiuni artificiale. După părerea mea, multi au intrat în jocul periculos al propriilor lor neîmpliniri, ambitii si temeri.
În marele stejar al vietii existã si crengi gata să se rupă sub greutatea celor care se agitã prea tare, dar si crengi care nu se vor frânge niciodată. Fiecare îsi alege singur creanga pe care se joacă, inclusiv felul în care o fortează să-i suporte toanele si tonurile.
Simt că începe ceva nou, o perioadă nouă, în care fiecare va trebui sã aleagă singur între încredere si teamă, între cunoastere si ignorantă, între cooperare si rivalitate. Nimic nu este întâmplător si tot ce ni se întâmplă este pe măsura aspiratiilor si nevoilor noastre, dar numai alegerile noastre bune fac posibilă împlinirea lucrurilor dorite.

Cât este de adevărat, de fapt de mai bine de doi ani Dumnezeu ne îmbie sufletul la schimbare, ne avertizează că nu suntem pe calea cea bună, dar noi insistăm în suferinţă şi durere.

Cred că perioada de a cum este printre cele mai dure, ele vor crea răni puternice, dorinţele vor fi din ce în ce mai aprige, mai greu de dus, pentru ne vor lua aerul credinţei. De aceea astăzi este bine să ne întoarcem ochii spre cer cerând sprijin pentru a trece de toate acestea fără prea multe pierderi importante.
În momentele când lucrurile par să scape de sub control şi ne simţim ameninţaţi din multe direcţii, este bine să considerăm că avem de trecut un examen în care trebuie să dăm dovadă de calm şi atenţie. Astfel vom putea să vedem limpede soluţiile, fie recunoscând unde am greşit şi astfel ne-am expus la riscul furtunii, iar acum ne plătim greşeala sau trebuie s-o reparăm, fie trebuie să găsim soluţii pentru a ne pune la adăpost, pentru a-i ajuta pe alţii sa-şi găsească pacea, sau pentru a preveni pe viitor astfel de situaţii. Să nu uităm că, după orice furtună, vine şi vremea bună!

 

Mai ales astăzi, sufletul este încercuit de idei, septilul Soare Nodul Nord, extrem de subtil, ne aduce flashuri. Energia noastră, focul conştienţei noastre se dispersează, se refractează în gânduri. Este exclus să suprimăm gândurile, deoarece ele se reconstituie în mod constant. Ele seamănă cu şarpele mitologic, cu Hidra din Berna. Acest monstru avea şapte capete care creşteau pe măsură ce le tăiai. Nu trebuie să ne combatem gândurile, deoarece ele se sting singure în orice moment. Ele nu durează niciodată mult, din contra, înlănţuirea lor, ideaţia, îşi urmează cursul neobosit. Reflecţia odată stinsă, este înlocuită de alta. Procesul este extrem de rapid şi tocmai aceasta constituie nodul problemei. Drama nu vine din moartea unui gând, ci din renaşterea sa imediată. Să nu încercăm să ne opunem ideilor noastre, să încercăm să înţelegem mecanismul care le generează şi pe acesta trebuie să-l stăpânim. Este o zi dificilă pentru că ne vom întâlni cu gândurile noastre, cu ideile pe care le-am generat în jurul datei de 28 aprilie. Acum este foarte important să avem înţelepciunea, Mercur în semicuadraturăcu Venus şi în cuadratură cu Saturn, de a vedea clar unde am greşit, să reparăm măcar gândul şi să ne ascultăm sufletul.

A lua cunoştinţă de identitatea noastră divină este posibil, dar să nu facem din aceasta un obiect de dorinţă. Orice dorinţă este profană şi creează lumescul. Spiritualitatea este lipsită de dorinţă. Fie că alergăm după bani, după sfinţenie, după putere sau după Grădina Edenului, după plăcerile trupului sau după eliberare eternă, lucrurile se petrec la fel. Voinţa de a poseda este invariabil semn de ignoranţă şi de servitute.

Hristos a spus: “Cei care au ochi de văzut – să vadă, cei care au urechi de auzit – să audă”. Era El oare înconjurat de orbi şi de surzi? Desigur că nu. prin aceste cuvinte, Isus din Galileea sublinia insuficienţa ochilor şi urechilor din carne. Fără linişte interioară, fără conştienţă pură şi vigilentă (receptivă), omul suferă de cea mai gravă invaliditate, orbirea şi surzenia spirituală. Spiritul său este închis, nimic nu îi mai poate fi dat, nu mai poate primi nimic. Vă recomand să petreceţi această zi într-o stare de profundă receptivitate. Arta ascultatului “adevărat” vă va deveni un tovarăş fidel în fiecare moment. Ea vă va elibera de nenumăratele preocupări care vă alterează zilele şi nopţile. Ea vă va permite accesul la un univers misterios care vă va învălui, permiţându-vă astfel să vedeţi lumina eternă a conştienţei de care vă privează turbulenţa voastră mentală. Vederea şi auzul adevărat nu sunt particularităţi rezervate acestui câmp de meditaţie, ci condiţiile oricărei vieţi adevărate.

 

ORA PLANETARĂ A LUI JUPITER

Prea târziu te-am iubit, frumuseţe străveche şi mereu nouă, prea târziu te-am iubit. Tu erai înlăuntrul meu, iar eu în afară trăind  fără tine şi aruncându-mă asupra acelor frumuseţi pe care tu le-ai plăsmuit şi care fără tine nu ar fi putut exista. Tu erai mereu cu mine, dar eu nu te-am găsit. (Sfântul Augstin)

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 6 VĂRSĂTOR

O FIGURĂ MASCATĂ FACE GESTURI RITUALE ÎNTR-O PIESĂ MISTICĂ

Întâlnim zilnic oameni necunoscuţi, personaje care pătrund în viaţa noastră şi ni se dezvăluie treptat, completând spectacolul vieţii de fiecare zi cu noi replici, gesturi şi fapte, cu noi lecţii pe care le avem de învăţat unii de la alţii. În centrul acestei piese, însăşi fiinţa noastră se descoperă pe sine, şi uneori suntem atât de uimiţi de ceea ce nici nu bănuiam că ne-ar sta în putinţă. Oare cât public ar mai aduna industria modernă a spectacolului dacă oamenii ar deveni conştienţi de fascinantul spectacol al propriei lor fiinţe?

 

GRADUL SABIAN AL LUI JUPITER – 3 TAUR

TREPTE URCÂND SPRE O PAJIŞTE CU TRIFOI ÎN FLOARE

Orice urcuş, cu toate greutăţile lui, te poate conduce către o culme cu o perspectivă minunată, în afara cazului când preferi să te vezi pe marginea unei prăpăstii înfiorătoare. Dacă te concentrezi asupra rezultatului minunat şi nu asupra efortului depus, atunci sarcina va fi mai uşoară şi vei putea să te bucuri de ea în loc să te plângi.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top