SĂPTĂMÂNA 5 (29 IANUARIE – 4 FEBRUARIE 2012)

Este o săptămână apăsătoare, dificilă, ea se află sub guvernarea lui Saturn, staţionar; de aceea totul pare confuz, fără finalitate sau este nevoie de eforturi susţinute pentru a obţine ceea ce ne-am propus.

Evident că aceste stări sunt datorate şi cuadraturii pe care Mercur o face cu Jupiter duminică şi care practic îşi pune amprenta asupra întregii săptămâni; este un aspect destul de tensionat şi dificil în care nu este indicat să emitem judecăţi sau să ne avântăm pentru a semna noi contracte. Mai ales că Mercur se apropie de Jupiter, prin cuadratura descrescătoare, este momentul să înţelegem erorile de comunicare, de înţelegere, sau aplicarea greşită a cunoştinţelor pe care le avem. Mercur fiind în Vărsător, în exaltare, logica noastră este impecabilă, suntem inspiraţi şi creativi, de aceea fiind posibil să ne determine forţându-ne, să facem puţină ordine în ideile noastre, să fim puşi faţă în faţă cu acele situaţii e care le-am judecat, să încercăm să percepem în alt fel problemele materiale.

Mai ales luni şi marţi, apar blocaje în exprimare, probleme de concentrare sau adaptare, fiind indicat să reducem la minim călătoriile sau deplasările în interes de afaceri. Toate acestea deoarece Mercur face cuadratură şi cu Lilith, ceea ce evident aduce la lumină multe informaţii ascunse, bârfe, idei şi frustrări, dar şi pentru că marţi este Primul Pătrar, un moment de analiză, destul de dur, aspru şi profund.

De miercuri atmosfera se mai destinde, iar vineri, odată cu trecerea definitivă a planetei Neptun în propriul domiciliu, se poate spune că se vor debloca sau vor reapare propuneri cu care ne-am mai întâlnit între 4 aprilie şi 6 iunie 2011, dar pe care le-am irosit, nu le-am înţeles mesajul sau pur şi simplu au fost blocate pentru că nu eram pregătiţi pentru ele.

Atenţie mărită în zona financiară, din cauza încăpăţânării putem pierde conjuncturi favorabile sau pur şi simplu din cauza evaluărilor greşite, în loc să câştigăm puţin dar sigur, pierdem contractul.

În plan sentimental, lucrurile sunt destul de delicate, cel puţin până vineri când se simte din plin efectul opoziţiei Marte Venus; suntem puşi pe harţă, lipsiţi de înţelegere, vanitoşi, făcând reproşuri, aducând în prezent evenimente trecute, provocând certuri sau acţiuni necontrolate, din fleacuri sau lucruri fără valoare. În schimb putem folosi week-endul pentru a ne repara greşelile şi a reveni la sentimente mai bune.

Cât despre sănătate, staţionarea lui Saturn ne avertizează unde greşim, din punct de vedere al atitudinii, totul este să acceptăm, iar Marte deja retrograd ne influenţează sistemul imunitar, mai ales prin opoziţia cu Venus. Sunt posibile diferite afecţiuni respiratorii, viroze, sau îmbolnăviri acute, care ne imobilizează pe termen scurt la pat. Este un semn clar că am depăşit măsura şi suntem ”puşi pe tuşă” pentru a reconsidera lucrurile.

Din punct de vedere religios, au loc mai multe sărbători, astfel că luni sunt Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Ioan Gură de Aur. Această sărbătoare semnifică unitatea creştinilor. La nivel subtil ea reprezintă: Mâna care lucrează, Mintea care gândeşte şi Gura care vorbeşte, deci acesta ar putea fi şi mesajul acestei săptămâni, din punct de vedere spiritual, fiind necesară o profundă armonie între toate aceste trei planuri.

La 1 februarie este sărbătoarea Sfântului Trifon, care prefaţează anul pomi-viticol, de aceea în această zi se stropesc pomii cu aghiazmă şi se fumegă. Pomicultorii şi viticultori ţin post în această zi ca să aibă un an bogat în fructe şi struguri.

Întâmpinarea Domnului are loc joi 2 februarie, moment important care ne vorbeşte despre ciclul de 40 de zile, atât de des utilizat în spiritualitate, şi este legat de curăţirea trupească şi, tot în 2 februarie în tradiţia populară sunt Filipii de iarnă, zeităţi protectoare ale lupilor, marcând în calendarul popular încheierea unei lungi perioade de împerechere a acestora începută cu 80 de zile în urmă, la Filipii de toamnă; în mitologia românească se spune că lupul a fost creat de diavol pentru paguba oamenilor. De aceea în lumea satelor era ţinută această sărbătoare, mai ales în casele ciobanilor sau în gospodăriile unde se află multe animale, se spune că dacă nu este respectată păsările din curte vor fi mâncate de hultani, iar bătrânii spun că în această zi nu este bine să dai nimic din casă, căci altfel vei da tot anul. Şi cei care lucrează lemnul ţin această sărbătoare pentru a avea de lucru tot anul. Singura muncă îngăduită şi recomandată este spălatul rufelor cu apă clocotită, oprindu-se astfel prin empatie şi gura lupului.

În 4 februarie la ora 18.40, după calendarul solar chinez, se intră de fapt în Anul Dragonului de Apă, aceasta fiind considerată de chinezi prima zi de primăvară, numindu-se şi Lap Chun; se spune că un ou proaspăt de găină poate fi aşezat fără mare dificultate în picioare, aici demonstrându-se influenţa câmpurilor lunare şi terestre asupra viului. Dacă încercaţi acest lucru, şi pe 4 februarie nu uitaţi să vă puneţi o dorinţă, dacă reuşiţi să-l faceţi să stea în picioare dorinţa se va împlini.

Anul acesta avem doi Lap Chun ceea ce semnifică că va fi un an bun, chiar dacă este bisect. Din perspectiva feng shui, se trece în anul guvernat de Steaua 6, stea care este mai ştearsă, ea aduce duritate, inflexibilitate, evenimente care ar trebui să se întâmple, aduce de multe ori probleme cu legea.

 

Poate că aceste rânduri ne vor ajuta să trecem cu mai multă înţelepciune tensiunile săptămânii acesteia.

„Am fost ispitit să fac mai multe lucruri. Aceasta îmi împărţea efortul şi-mi diminua concentrarea. Multele lucruri pe care le începeam mă determinau să mă grăbesc, pentru a le termina. Lucrând în graba, greşeam mai mult şi rezultatul era pierdere! Pentru a nu mai trăi această experienţă, am recurs la următorul lucru: când mă trezeam dimineaţa şi aveam în grijă o mulţime de lucruri pe care urma să le fac în acea zi neştiind cu care să încep, ieşeam afară şi începeam să alerg în jurul casei. În timp ce alergam, excesul de energie ce mă determina să fac mai multe lucruri era consumat, mintea mea se limpezea şi puteam să vad lucrurile cele mai importante. Acestea erau lucrurile pe care le făceam mai întîi.” (Henri Ford)

Eşti genul de persoana care se risipeşte în prea multe direcţii?

„Mai bine puţin si bun, decât mult si prost.” (Proverb romanesc)

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top