20 mai 2012

Astăzi după amiază Soarele îşi schimbă semnul şi trece la ora 18.15 în semnul Gemenilor pregătindu-se de conjuncţia cu Luna de la noapte de la ora 2.46, dar şi de o eclipsă inelară. Acest ingres are loc pe Luna fără direcţie, ceea ce îmi spune că ne va fi mai dificil decât deobicei să ne concentrăm, să mentalizăm, să facem luăm corecte sau să vedem soluţiile potrivite. Vom fi mai deschişi spre comunicare, ne vom antrena mai mult în planul mental, lăsând deoparte emoţiile şi sentimentalismele. În particular vom fi mult mai preocupaţi de realizările în plan profesional şi de imaginea noastră în societate.

Luna intră în perioada de ”fără direcţie”, imediat după conjuncţia cu Jupiter şi aduce un plus de exagerări, confuzie şi incertitudini, mai ales o nepăsare şi detaşare, specifice acestui interval. De aceea, după ora 15.30 este bine să nu ne stabilim întâlniri importante, să nu face investiţii şi nici achiziţii, să ne ocupăm mai mult de treburile administrative şi organizatorice, evitând deciziile.

Soarele formează opoziţia cu Junona retrogradă revenită în semnul Scorpionului, ceea ce aduce numeroase tensiuni în prima parte a zilei, este vorba şi de o mare tensiune nervoasă, o febrilitate datorată dorinţei de a schimba ceva în viaţa noastră. De aceea vom reacţiona prost, vom fi mai puţin toleranţi şi revoltaţi. Există o tendinţă de a reacţiona cu virulenţă, cu neîndemânare, fiind posibile rupturile intelectuale.

În această perioadă este foarte importantă atitudinea noastră faţă de viaţă, chiar dacă vom trece prin crize sau dificultăţi, acestea ne sunt necesare pentru că acum este momentul unei decizii, care se referă la modul în care analizăm ce se întâmplă şi nu la acţiune. În acest moment, nereuşitele din ciclul acesta pot determina unele crize şi frustrări, forţând luarea unor decizii de schimbare aparent mai dificile

Spune maestrul: “Observă cum au fost formate unele cuvinte pentru a arăta clar semnificaţia lor. Să luăm cuvântul “preocupare”. Poate fi împărţit în două: “pre” şi “ocupare”. Înseamnă a se ocupa de ceva înainte de a se întâmpla. Cine, în întregul univers, ar putea avea darul de a se ocupa de un lucru care încă nu s-a întîmplat? Nu fi niciodată preocupat. Fii atent la destinul tău şi la calea ta. Învaţă fiecare lucru pe care trebuie să-l ştii până când vei reuşi să mânuieşti spada luminoasă şi ea să aibă încredere în tine. Fii atent la cum luptă prietenii tăi, maeştrii tăi şi inamicii tăi.

Antrenează-te suficient, dar nu comite cea mai gravă eroare: aceea de a crede că ştii ce lovitură se pregăteşte să dea adversarul tău.

 

ORA PLANETARĂ A SOARELUI

Când viaţa ta este frământată de furtuni şi valuri, ridică-ţi ochii spre cer ca să vezi semnele ce anunţă liniştirea furtunii. Pentru fiecare om, cerul este simbolul celui mai înalt ideal al său, al celor mai înalte principii şi motivaţii care îl conduc în viaţă. Oamenii sunt temători şi stresaţi când uită că există lucruri pentru care viaţa merită să fie trăită în pace şi bucurie.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 30 TAUR

UN COCOŞ FĂCÂND PARADĂ PE TERASA UNUI VECHI CASTEL

În momentele când simţi nevoia să-ţi afişezi realizările, este bine să o faci într-un mod echilibrat, care să nu fie provocator. Cu cât cineva se simte mai mândru de realizările sale, cu atât înseamnă că are mai multe de făcut în continuare, şi atunci modestia şi bunul-simţ sunt instrumente utile pentru a pregăti terenul necesar noilor realizări, fără a stârni reacţii adverse din partea celor care ar putea avea ceva de zis.

 

GRADUL SABIAN AL NODULUI NORD – 5 SĂGETĂTOR

O BUFNIŢĂ BĂTRÂNĂ ÎNTR-UN COPAC

Mai multă înţelepciune dobândesc aceia care tac şi observă atent, şi reflectează profund la ceea ce văd, decât aceia care se lasă imediat copleşiţi de emoţii, privesc lucrurile superficial şi refuză să cugete mai atent la ele. Învaţă să vezi lucrurile cu detaşare, dintr-un punct de vedere în care te poţi ridica mai presus de ele, şi vei putea să vezi situaţia în ansamblu, şi chiar soluţionarea ei.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top