Săptămâna aceasta este guvernată de planeta Venus, aflată la începutul ei în semnul Gemenilor, ca de marţi de la ora 16.41 să treacă în semnul Racului. Venus înseamnă armonie, iubire, frumuseţe, rafinament, fler financiar şi multe alte calităţi. Este considerată planeta-soră a Pământului pentru că are densitatea, masa, diametru, suprafaţa, compoziţia chimică aproape la fel, însă sunt şi diferenţe radicale. Să nu uităm că este planeta cea mai neospitalieră datorită norilor denşi de acid sulfuric.
Dar, la nivel subtil este un lucru explicabil dealtfel, pentru că iubirea prost înţeleasă şi trăită te poate dezintegra, iar ataşamentele şi posesivitatea excesivă aduc evenimente care te ”ard”, până la dispariţie.
Dar, ar trebui să privim numai latura frumoasă a acestei planete, propunându-ne să fim cât mai iubitori şi înţelegători faţă de cei din jurul nostru. Venus este planeta cea mai “conservatoare”. Are o orbită aproape circulară, cu o excentricitate de mai puţin de 1% şi este “steaua” cea mai strălucitoare de pe cer, cu excepţia Lunii. Denumirea de Luceafăr de seară sau dimineaţă în funcţie de poziţia faţă de Soare, îi confirmă pe deplin această calitate. De fapt şi noi atunci când iubim necondiţionat şi total, de exemplu la începutul unei relaţii, radiem lumină. Apoi, din păcate căpătăm calitatea conservatoare a lui Venus dorind să păstrăm doar pentru noi ceea ce avem, căutând să transformăm persoana de lângă noi pentru a ne fi cât mai pe placul ideilor şi dorinţelor personale.
După ce a intrat în semnul Racului, de marţi, ceea ce va aduce mai multă atenţie orientată spre familie, spre problemele casnice sau cele legate de casă, Venus formează un frumos trigon cu omologul său superior Neptun, vineri. Acest aspect aduce o stare de bine, de pace interioară, de bucurie şi exaltare, amplificându-ne creativitatea, dorinţa de visare, ajutându-ne să punem capăt la numeroase conflicte.
Din 8 august Mercur revine la mişcarea directă, până atunci însă, mai ales luni seara şi marţi, este staţionar, greu de suportat, făcând extrem de dificile comunicarea, relaţionarea dar şi acordurile comerciale. Dar, după ziua de miercuri, după multe săptămâni în care am simţit că lucrurile au mers greu, că nimic nu ieşea la timpul potrivit, se pare că în sfârşit intrăm pe un curs normal al evenimentelor. Mai ales pe plan intelectual vom avea uşurinţa de a crea, de a imagina, astfel ca totul să meargă bine. Pentru a reuşi trebuie să ne bazăm pe propriile noastre forţe, şi pe abilităţile pe care le avem, pentru că şansele vin pe neaşteptate aducând şi prosperitate.
Mare atenţie căci există un revers al medaliei, o faţă ascunsă, care nu se vede şi care afectează la nivel subtil. De aceea realizările vizibile pot fi însoţite de pierderi, iar eşecurile aparente pot fi însoţite de succese imperceptibile, astfel impunându-se atenţie mărită, precizie şi exactitate în acţiuni.
Joi avem Ultimul Pătrar, Luna este în scădere şi se îndreaptă spre un nou ciclu, de aceea este timpul să ne acordăm un scurt răgaz pentru a ne revizui acţiunile, pentru a înţelege ce nu a funcţionat şi de ce, pentru a putea renunţa la ceea ce nu ne este necesar.
Săptămâna se încheie sâmbătă cu refacerea trigonului dintre Mercur şi Nodul Nord, ceea ce evident va readuce în discuţie anumite situaţii, care chiar dacă sunt lipsite de importanţă, în realitate sunt foarte subtile şi necesare evoluţiei noastre ulterioare. Aşa că trataţi cu multă atenţie revenirea acestor discuţii, mai ales dacă au mai avut loc la sfârşitul lunii iunie.
Teoretic este o săptămână mult mai bună, mai constructivă, aducând reparaţii şi concilieri care acceptate ne vor scuti de multe frustrări.
Din punct de vedere spiritual este o săptămână foarte plină de evenimente.
Luni, pe 6 august are loc o mare şi extrem de frumoasă şi importantă sărbătoare creştină: Schimbarea la Faţă, proces spiritual transfigurator, prin care cei care sunt pe o înaltă treaptă spirituală pot înţelege în profunzime şi deplinătate taina Sfintei Treimi. Sărbătoarea de azi este deci prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participarii trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Inainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastra prin Patimile Sale, Mântuitorul arata atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti. Schimbarea la faţă şi iluminarea nu se face din exterior ci din interiorul nostru, iar lumina pe care o putem vedea vine numai după o mare şi înaltă rugăciune a inimii. Fiecare dintre noi suntem datori să ne schimbăm la faţă, să devenim mai buni, crezând în lumină şi în iubire veşnică. Primul pas ar fi să ne recunoaştem şi să ne acceptăm greşelile, să nu le mai repetăm şi să regăsim calea spre iubire şi credinţă.
Evanghelistul Matei descrie minunea Schimbării la Faţă astfel: „Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: «Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una şi lui Moise una, şi lui Ilie una». Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L»”.
Sfinţii Părinţi spun că Domnul S-a arătat în slava sa ucenicilor pentru a le arăta cât de mult se pot schimba şi ei (şi noi) prin credinţă şi iubire de Dumnezeu şi mai ales pentru a vedea ce frumuseţe şi fericire îi aşteaptă pe oameni în împărăţia cerurilor. Încă de pe Pământ iubitorii de Dumnezeu pot trăi o transfigurare a trupului. Ne încredinţează de aceasta Sfântul Apostol Pavel care, deşi nu a fost prezent pe Tabor, a trăit o experienţă asemănătoare mai târziu. El a fost răpit cu sufletul până la al treilea cer. Prin rugăciune şi viaţă închinată Tatălui Ceresc, la o asemenea trăire a credinţei suntem chemaţi şi noi.
Pe 7 august – se sărbătoreşte Sfânta Teodora de la Sihla. S-a născut în satul Vânători, jud. Neamţ, pe la anul 1650. Era una dintre cele două fiice ale lui Ştefan Joldea, armaş la cetatea Neamţului,(fiind deci un dregător domnesc). Amândouă fiicele sale creşteau în păzirea legii lui Dumnezeu, în cinstirea părinţilor şi în cuviinţă faţă de oameni, casa în care trăiau fiind deschisă atât cuvioşilor monahi cât şi pelerinilor aflaţi în trecere; astfel, din fragedă pruncie fetele au învăţat odată cu rugăciunea şi unele virtuţi ale nevoinţei creştineşti.
Încă din tinereţe Teodora va cunoaşte o grea încercare a vieţii, deoarece sora ei, Marghioliţa, va fi răpusă de o moarte tragică. Acest eveniment o va zgudui adânc pe Teodora, în care va încolţi încă de pe acum gândul retragerii din lume. Dar părinţii, îndureraţi de pierderea unei fiice, nu se împăcau cu gândul să o piardă şi pe cea de-a doua, astfel că nu au lăsat-o pe Teodora să-şi împlinească acest gând, ci au căsătorit-o, la vremea cuvenită, cu un tânăr de prin părţile Tării de Jos, astfel că după legiuita cununie, Teodora va pleca la casa soţului său.
N-a trecut multă vreme şi părinţii Teodorei s-au sfârşit din viaţă. Neputând să nască copii, Teodora era din ce în ce mai puternic urmărită de gândul cel tainic al lepădării de lume. De aceea, ea se va învoi cu soţul ei ca să meargă la o mânăstire. În urma acestei învoieli, Teodora va intra la schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar soţul ei se va călugări la schitul Poiana Mărului, sub numele de Elefterie, mai târziu învrednicindu-se şi de Taina Hirotoniei.
Când a intrat în mânăstire, Teodora era la vârsta de 30 de ani. Egumena mânăstirii, schimonahia Paisia, văzând tinereţea şi râvna ei pentru cele duhovniceşti, a luat-o ca ucenică, iar după un timp de încercare, a încuviinţat tunderea în monahism a Teodorei. Nu după mult timp însă, năvălirea turcilor prin acele locuri a determinat pe egumenă să ia cu sine câteva ucenice, printre care şi Teodora, şi s-a retras în locuri mai tainice şi mai sigure, la hotarul dintre munţii Buzăului şi ai Vrancei. Aici, ele au ridicat un mic altar şi o locuinţă modestă, nevoindu-se în priveghere, post şi rugăciune. Nu după multă vreme însă, schimonahia Paisia, înaintată în vârstă şi istovită de nevoinţă şi de boală, va trece la cele veşnice.
După aproape 10 ani de nevoinţă în acest loc tainic, Teodora se va îndrepta spre munţii Neamţului, şi va vieţui pustniceşte în preajma schitului Sihăstria. Ca povăţuitor a avut pe ieroschimonahul Varsanufie, egumenul Sihăstriei, care îi va da şi binecuvântarea de a vieţui pustniceşte, în jurul Sihăstriei, într-o chilie nu departe de schit.
Astfel, de acum începe o nouă perioadă de vieţuire ca anahoret a Cuvioasei. A trăit în izolare cvasitotală, nefiind vizitată decât de duhovnicul ei, ieroschimonahul Pavel din Sihăstria, care o spovedea şi o cumineca. Viaţa ei era rugăciune, veghe şi cugetare dumnezeiască adâncă, iar hrana era oferită de pădure: bureţi, urzici, mure, măcriş, alune, zmeură. Din când în când mai primea şi pesmeţi şi poame uscate, de la schit.
Însă s-a întâmplat ca la o nouă năvălire a turcilor, Cuvioasa să fie văzută de aceştia, astfel că au început s-o urmărească. Fugind, Teodora s-a adăpostit în peştera care şi astăzi îi poartă numele, tradiţia menţionând că la rugăciunea ei stânca s-a despicat. adăpostind-o pe Cuvioasă.
Înainte de trecerea ei la cele veşnice, egumenul Sihăstriei a observat că păsările aveau un comportament neobişnuit, luând pâine şi zburând spre Sihla. Astfel, el a trimis pe doi dintre ucenicii săi să vadă ce se întâmplă cu acele păsări. Astfel, aceia au găsit-o pe Cuvioasa Teodora în rugăciune, înălţată de la pământ, asemenea Cuvioasei Maria Egipteanca. Văzându-i, aceasta le-a povestit despre sine, despre apropiatul ei sfârşit, rugându-i să meargă la mănăstire pentru a-i aduce un preot şi un diacon ca să se poată împărtăşi cu Sfintele Taine. A doua zi dimineaţă, ieromonahul Antonie şi ierodiaconul Lavrentie au venit la peştera Cuvioasei împărtăşind-o cu Sfintele Taine. Imediat după aceasta, Cuvioasa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, rostind cuvintele: „Slavă, Ţie, Doamne, pentru toate”. Moaştele sale au fost aşezate în peşteră, în scurtă vreme aceasta devenind loc de pelerinaj pentru mulţimi de credincioşi.
Auzind despre acestea Cuviosul Elefterie, care fusese oarecând soţul Teodorei, a venit să-şi petreacă cei din urmă ani ai vieţii sale la Sihăstria, aproape de locul de odihnă al Cuvioasei. După aproximativ 10 ani îşi va da şi el sufletul în mâinile Domnului.
Sporind evlavia credincioşilor faţă de Cuvioasa Teodora, în apropierea peşterii s-a ridicat, între 1730-1763 schitul Sihla, cu cele două bisericuţe ale sale, „Schimbarea la faţă” şi „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, care există şi până astăzi.
În 1830, trupul făcător de minuni al Cuvioasei a intrat în posesia familiei Sturza, a fost aşezat într-o raclă de argint şi a fost dus la biserica din satul Miclăuşeni-Iaşi. De acolo, în 1856, moaştele au ajuns la lavra Pecerska din Kiev, unde se află şi astăzi. Pe racla ei se află inscripţionate, în limbile slavonă şi română, cuvintele: „Sfânta Teodora din Carpaţi”.
Cu sfânta bucurie că neamul nostru a mai odrăslit un mărgăritar duhovnicesc în grădina Raiului, în anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut pe Cuvioasa Teodora în rândul Sfinţilor, având ca zi de prăznuire data de 7 august.
(Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Cuvioasa Teodora de la Sihla, în vol. “Sfinţi români şi apărători…”, ed. cit., p. 432.)
11 august se sărbătoreşte Sfântul Nifon, cunoscut ca Mitropolit al Tarii Româneşti şi ca patriarh al Constantinopolului o zi importantă de pelerinaj la Târgovişte.
Maica Tereza a spus aşa de frumos: „Vreţi pace? Concentraţi-vă pe tot ceea ce este pace!” La fel este şi cu armonia, bucuria, iubirea, construirea, fericirea… Tot ce avem de făcut este să ne concentrăm pe a „vedea” toate acestea şi nu lipsa lor.
De câte ori mă uit în jur şi văd: „anti-război”, „anti-drog”, „anti-fumat”, anti-…, anti-…, anti…, îmi dau seama cât de porniţi pe un drum – fundătură suntem, fiindcă această rezistenţă a noastră creează, negând vehement, şi mai mult din ceea ce vrem să evităm.
Există o vorbă românească: de ce ţi-e frică, de aia nu scapi. Aşa este şi cu lupta omului împotriva a ceva. Gândurile de luptă anti-violenţă creează experienţa de luptă anti-violenţă. Experienţa de luptă anti-violenţă conduce la şi mai multă luptă anti-violenţă, nu la trăirea păcii. Este ca şi cum am da comandă unui computer să producă un rezultat şi ne aşteptăm să obţinem cu totul alt rezultat. Suntem liberi să creăm orice ne dorim, prin emiterea de gânduri. Odată dată comanda, vom primi ceea ce am cerut. Inconştienta este însăşi ignorarea faptului că ceea ce gândim, aceea avem.
Soluţia este să ne concentrăm pe ceea ce ne dorim să se manifeste – pace, sănătate, eliberare de dependenţe – altfel vom aduce în existenţă lupta continuă cu ceea ce nu ne dorim. Să ne concentram pe „Da” şi să renunţăm să-l mai hrănim pe „Nu”. Onorez alegerea celui care vrea să sufere şi în acelaşi timp vreau să fie onorată şi alegerea mea de a fi recunoscătoare că trăiesc. Refuz orice formă de sclavie emoţională. Eu nu sunt responsabilă pentru calitatea experienţei celuilalt şi nici celălalt pentru calitatea experienţei mele. Eu sunt responsabilă pentru calitatea vieţii mele şi celălalt pentru calitatea vieţii sale. Şi este minunat că este aşa! Dumnezeu ne onorează întotdeauna alegerile, chiar şi atunci când noi înşine ne trădăm. La urma urmei, pacea începe cu asumarea responsabilităţii pentru cine suntem chiar acum, renunţând odată pentru totdeauna la judecare, condamnare şi executare de sine! Faceţi pace fiind pace!
Leela Q Monti