Ar trebui să încep cu informaţia, pe care de altfel o ştim cu toţii, că astăzi este epocala data, 12.12.12, da un eveniment rar şi unic, sincronicităţi de acest fel sunt multe, însă subtilitatea lor este mult prea mare ca să se poată discuta fără a cdea în derizoriu. Oricum, să spunem că este un portal, adică, o fantă, prin care pătrund în lumea noastră energii extrem de subtile.
Astăzi, avem conjuncţia Jupiter Lilith, ea este destul de interesantă mai ales datorită felului în care ea se formează, practic repetându-se la aproximativ 35 de ani, întinzându-se pe durata a aproximativ 4 ani, pe diferite semne. Acum ne află în intervalul în care, începând din 15 septembrie 2010, Jupiter şi Lilith, călătoresc la pas, timp de 4 ani prin semnele Peşti, Berbec, Taur, Gemeni, Rac şi Leu, mai exact până în noiembrie 2014. Această întâlnire între cele două se va mai repeta în anul 2048. În tot acest interval de timp septembrie 2010 – noiembrie 2014, formează, 5 conjuncţii, două în semnul Taurului, care au avut loc 20 decembrie 2011 şi în 17 martie 2012, una în semnul Gemenilor, cea din această săptămână, şi două în semnul Racului, în 12 iulie 2013 şi 1 decembrie 2013.
Inflenţa ei este resimţită puternic mai ales la nivel subtil, dându-ne trăiri intense, emoţii puternice sau stări greu de defint. Oricum sunt trăirile noastre, ele ar trebui serios monitorizate, pentru că sunt purtătoarele unor mesaje extrem de subtile dar în acelaşi timp extrem de personale. Practic este o comunicare directă pe care o avem cu Îngerii păzitori şi nu numai.
Oricum, astăzi este Sfântul Spiridon, sfânt care a cunoscut greutăţile vieţii de familie şi a făcut nenumărate minuni pentru a-i ajuta pe oamenii simpli, obişnuiţi. El aleargă şi astăzi grabnic la cei care îi cer ajutorul, iar o altă minune este faptul că în fiecare an i se schimbă papucii cu care sunt încălţate sfintele moaşte, pentru că ei sunt uzaţi şi prăfuiţi. Sfintele lui moaşte se află în insula Corfu din Grecia. Împovăraţi de multe ispite şi în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, ierarhe, ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre şi împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
ORA PLANETARĂ A LUI MERCUR
Fiecare provocare căreia îi faci faţă, sporeşte nu doar puterea şi curajul fiecăruia dintre noi, ci pe cele ale întregii lumi. Este important să ştim că de fiecare dată când înlăturăm întunericul, prin a straluci mai mult, noi luminăm lumea!
GRADUL SABIANAL ZILEI – 21 SĂGETĂTOR
UN COPIL CU UN CÂINE, PURTÂND OCHELARI DE ÎMPRUMUT
Copiii sunt neştiutori în multe chestiuni practice în care maturii au dobândit deja experienţa. Dar tot ei se bucură de o cunoaştere la care maturii au renunţat treptat, pe măsură ce o înlocuiau cu ceea ce le ofereau părinţii lor. Astfel, copiii sunt siliţi să vadă lumea prin ochii celor maturi, deşi adesea instinctele şi intuiţia copiilor sunt ghizi mult mai buni decât experienţa lipsită de înţelepciune a unor părinţi. Este bine să-i dăm copilului încredere în el şi în percepţiile sale, şi să-l lăsăm să înveţe cât mai mult prin experienţe proprii, şi nu doar prin preluarea mecanică a experienţei celor dinaintea lui.
GRADUL SABIAN AL LUI MERCUR – 2 SĂGETĂTOR
OCEANUL ACOPERIT CU CRESTE DE SPUMĂ
Din imensitatea vieţii, noi vedem de obicei doar ceea ce se mişcă la suprafaţă. Agitaţia vieţii noastre de zi cu zi ascunde în ea, însă, adâncimi nebănuite şi imagini de o frumuseţe rară, pe care le putem vedea numai dacă învăţăm să pătrundem în adâncimea lucrurilor. Iluzia vieţii superficiale nu trebuie să ne facă să uităm de tainele ascunse în adâncuri.