Venus a dispărut de pe cerul nopții încă din luna decembrie și pe 6 ianuarie va forma conjuncția superioară cu Soarele. În astrologia chineză Venus este asociată cu elementul Metal și se consideră că este planeta ”răscrucilor”, ea obligându-ne în această perioadă mai mult decât oricând să alegem. Și poate pe 6 ianuarie ne va fi mai clar că ne aflăm la o răscruce și vom putea face alegeri, iar când Venus va retrograda în semnul Scorpionului (3 octombrie 2026), vom traversa din nou acest loc al răscrucii, aparent al acțiunilor blocate, și poate ne vom reconsidera alegerile pe care le facem acum.
Dar, nu este vorba numai despre Venus, sunt câteva zile extrem de importante, în care atenția noastră trebuie să fie focusată pe noi înșine, pe planurile din 2026; acestea țin foarte mult de conștientizare și organizare, căci în acest fel vom putea face față schimbărilor masive pe care le aduce acest an.
Cred că până la conjuncția din 20 februarie 2025 dintre Neptun și Saturn la gradul 1 Berbec, grad marțian cu o încărcătură extrem de puternică, avem o continuitate cu ceea ce am experimentat și în lecțiile pe care le-am învățat. Apoi este un salt, în care singura resursă palpabilă o reprezintă credința în cine suntem și organizarea.
Revenind, sunt câteva zile foarte importante, căci în afară de conjuncția superioară dintre Soare și Venus din 6 ianuarie care se formează pe Luna fără direcție, avem pe 8 ianuarie conjuncția Venus Marte (în exaltare), apoi conjuncția Pluton Vesta, Soare Marte și opoziția Venus Jupiter – pe 9 ianuarie, ca pe 10 ianuarie să se formeze opoziția Soare Jupiter și Soare Marte. Toate aceste aspecte se formează în perioada în care Nodurile lunare sunt directe, ceea ce le dă o forță deosebită, este un fel de accelerare subtilă a evenimentelor, datorită deciziilor pe care le luăm, este ca și cum sufletul este „împins înainte” fără timpul necesar pentru asimilare sau control. Pe scurt se deschide un ciclu Soare Marte, iar ciclul Soare Venus a ajuns la un punct culminat, acum putând să analizăm și să înțelegem cursul evenimentelor din viața noastră care s-a declanșat în 23 martie 2025 – la conjuncția inferioară.
În plus opozițiile triple ale lui Jupiter în mișcare aparent retrogradă cu Soarele, Venus și Marte, ar trebui să ne aducă în prim plan o analiză a felului în care ne-am dezvoltat, a modului în care ne-am preocupat de evoluția personală și de idealurile noastre. O analiză conștientă a realizărilor materiale, a acțiunilor legate de stabilizare, și a implicării conștiente în evoluția noastră este foarte utilă.
Legat de intervalul de mai sus cred că trebuie să spun câteva cuvinte despre conjuncția dintre Pluton și Vesta din semnul Vărsătorului de la grad marțian (este în acest fel amplificat elementul Foc cu care operează atât de semnificativ atât Vesta cât și Pluton) este ca și cum putem ști în această perioadă ce vom avea de făcut, cu condiția să ne focusăm atenția asupra acestor proiecte și planuri personale – practic o consacrare totală unei transformări radicale a viitorului personal și nu numai (evitând folosirea puterii controlului).
După opoziția din 14 ianuarie a lui Mercur cu Jupiter, care cu siguranță ne poate ajuta să înțelegem și să rezolvăm acele blocaje generate de rigiditatea în gândire dar și de concentrarea pe a judeca, ne vom putea bucura de un influx puternic, destul de rar, datorat cumulului de energii planetare pe o porțiune de 20 de grade. Această concentrare a energiilor planetelor personale: Soare, Mercur, Venus, Marte, Lună din semnul Capricornului și Pluton din semnul Vărsătorului, este ca un fel de moment important de alegeri personale – pe 16 după prânz, 17 și 18 ianuarie (când Mercur este conjunct cu Marte) – care ar trebui folosit din plin.
Pe 18 ianuarie avem Luna Nouă din semnul Capricornului, este în grad saturnian, evident invitându-ne la organizare; Soarele și Luna sunt în sextil cu Saturn și Neptun din semnul Peștilor și în trigon cu Uranus din semnul Taurului.
Este o Lună Nouă dezvăluie numărul neobișnuit de conjuncții între planetele interioare, urmate de sextile și alte conjuncții – îmi amintește de Luna Nouă în Fecioară din 30 august 2019 (evident cu aspectele în semnul Fecioarei) – și reprezintă o influență extrem de creativă.
Această lunație simbolizează un nou început în semnul cardinal de pământ al Capricornului. Este un moment potrivit pentru a ne concentra asupra unora dintre trăsăturile constructive ale semnului: tenacitate, ingeniozitate, disciplină, înțelepciune, ambiție constructivă, prudență, constanță — și pentru a lua în considerare cum putem integra pozitiv aceste calități în viața noastră.
Acum ne putem concentra pe obiective practice și realizabile pe termen lung, putem lucra la dezvoltarea maturității și a bunului-simț, ne putem pregăti pentru viitor, putem face angajamente și ne putem asuma responsabilități, și să ne cultivăm visele într-un mod realist.
Cu această energie puternică a Capricornului, avem șansa de a crea ordine serioasă în viețile noastre. Este momentul să facem planuri solide și să pregătim terenul pentru a culege roadele noilor începuturi, fie ele mici sau mari, la aproximativ două săptămâni după producerea Lunii Pline.
Una dintre „lecțiile” Capricornului este acceptarea ideii că limitele și regulile rezonabile ne oferă, de fapt, libertate — libertatea față de griji și haos, de exemplu. Stabilirea obiectivelor ne permite să ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat.
Această Lună Nouă este aliniată cu Mercur, Venus, Marte și Pluton. Cu alte cuvinte, toate planetele interioare sunt aliniate, deși Venus este singura planetă interioară care nu se află în Capricorn (Venus se află la începutul Vărsătorului).
Suntem pregătiți să realizăm ceva special în ceea ce privește profesia, reputația, obiectivele pe termen lung și responsabilitățile noastre. Este o perioadă puternică pentru soluții practice și inovație. Colaborarea pentru atingerea unui scop profesional sau material poate fi de succes și atractivă acum. Întâlnirea unor persoane noi prin aceste demersuri poate juca, de asemenea, un rol important. Este un timp la fel de practic pe cât este de magic. Suntem atât inspirați, cât și gata să depunem efortul necesar pentru ca lucrurile să se întâmple.
Apoi Soarele și Mercur trec în semnul Vărsătorului, pentru ca pe 21 ianuarie cele două să formeze conjuncția superioară; este momentul în care putem analiza cum s-au dezvoltat ideile noastre, semințele cunoașterii și analizele profunde pe care le-am inițiat la conjuncția inferioară din 20 noiembrie 2025.
De acum încep ciclurile pe care planetele personale le deschid prin conjuncție cu Pluton, ordinea este Venus, Mercur, Soarele și Marte dar la finalul lunii (27 ianuarie), acestea încep procesul salturilor aduse de anul 2026.
Practic până pe 26 ianuarie cât Neptun se va mai afla în semnul său de domiciliu Peștii și putem reflecta, dar dinamic, nu pasiv, putem să ne punem întrebări, dar să găsim și răspunsuri. Poate ar trebui să analizăm cât din dorințele noastre sunt ale noastre și cât sunt ale altora, poate este un ecou al viselor altora, sau o consecință a nevoii de aplauze din exterior. În realitate dorința adevărată este a sufletului, tăcută, ea trece ca un curent liniștit prin suflet. Și acum, cu Neptun în ultimul grad din semnul Peștilor o putem ”auzi” și pune în acțiune.
După 26 ianuarie, mai avem un aspect important, conjuncția Mercur Venus din 29 ianuarie, de la gradul 16 Vărsător. Este prima dintre cele trei conjuncții din acest an și ambele planete sunt în mișcare direct. Este momentul când trebuie să ne notăm toate ideile, oricât de neobișnuite ar fi, ele sunt foarte valoroase pentru acest an. Putem fi mai autentici dar în același timp putem face reforme conceptuale legate de valorile noastre dar și despre valoarea personală. Putem să ne facem planuri concrete pentru evoluția și dezvoltarea personală în anul 2026.
Deci Luna ianuarie va face legătura dintre structură și reformă, cere claritate interioară aduce conștientizări legate de limite personale, ne obligă să fim sinceri cu noi înșine despre ce funcționează și ce nu. Este o lună de aliniere cu realitatea, un moment de restart, o perioadă în care se pun bazele anului, nu prin entuziasm, ci prin claritate, structură și viziune spirituală, disciplină, responsabilitate, planificare și maturizare.

