| Rodica Purniche | Astrolog |

Constelaţie legată prin nume şi nu prin influenţă de Semnul zodiacal Rac, localizată între aproximativ 28º Rac şi 16º Leu, la aproximativ 130º nord şi 98º sud de ecuator. Poate fi văzută deasupra capului, cumva spre sud, primăvara, “deschiderea” constelaţiei fiind spre vest. Două dintre stelele ei marchează cleştii crustaceului glorificat astfel pentru lupta pe care a dat-o cu puternicul Hercules. Ea cuprinde stele de strălucire medie şi slabă.
Steaua sa principală este Acubens, stea fixă dublă de magnitudine 4,3 din Alpha Cancer. Cuvântul arab de la care provine, Az-Zubana, înseamnă “cleşti”. Este poziţionată în cleştele de sud al crabului, cel care se află foarte aproape de capul Hydrei. Pliniu o numea Acetabula. Un alt nume a fost Cirros, “foarfecele crabului”. Allen menţionează un alt nume de origine arabă, Sartan sau Sertan, prin care era numită constelaţia în totalitate.
Cu ochiul liber se poate observa roiul luminos din centrul constelaţiei, numit Stupul, şi care conţine peste 200 de stele. Cu binoclul se poate observa un alt roi de stele, deschis însă, M67, lângă unul dintre cleşti, ale cărui stele au o vechime cam de 10 miliarde de ani. În fine, cu telescopul a putu fi observată o stea fixă cvadruplă foarte importantă, Zeta Cancri, cele patru componente ale sale gravitând unele în jurul celorlalte într-un dans cosmic complicat şi fascinant.
Această constelaţie conţine două roiuri stelare deschise semnificative.
Cel aflat în centru, Ieslea, este roiul deschis M44, cu un diametru de 13 ani-lumină cu aproximativ 50 de stele luminoase din cele peste 300 ; cea mai strălucitoare dintre ele este Praesepe. Aceste stele formează un curent stelar care migrează către un punct cosmic localizat la hotarul dintre constelaţiile Orion şi Monoceros.
Celălalt roi este M67, în partea sudică a constelaţiei Racului şi conţine peste 500 de stele cu strălucire medie. Vârsta lui de 4,6 miliarde de ani l-a catalogat drept cel mai vechi obiect ceresc, cam de o seamă cu sustemul nostru solar.
Faptul că între stelele strălucitoare Castor şi Pollux şi capul Leului se află o zonă atât de neclară a făcut ca această constelaţie să primească numele de “constelaţia întunecată”. Fără o vedere pătrunzătoare şi o noapte perfect clară nimic nu poate fi văzut în partea aceea de Cer. Totuşi, această este o parte extrem de vitală. Vechii sumerieni au numit-o Nagar-asurra, “îngrijitorul patului de apă” iar akkadienii i-au spus Allutu, “sunetul locului Soarelui”, o aluzie la ecliptica trevrsată de Soare la momentul solstiţiului de vară. Asta deoarece, în mileniul III în.Ch., Racul nostru de astăzi se afla la punctul cel mai înalt al eclipticii la solstiţiul de vară.

Istoria astrologiei nu a consemnat momentul în care această constelaţie a primit numele de “rac”, dar se pare că, pe la 4000 î.Ch., atât babilonienii cât şi egiptenii foloseau ca simbol al ei ţestoasa; 2000 de ani mai târziu, egiptenii confereau drept simbol scarabeul, emblema imortalităţii.
Din punct de vedere metafizic, atunci când stelele fixe ale constelaţiei Racului marcau poziţia Soarelui la solstiţiul de vară, se deschidea “poarta oamenilor” pentru a putea coborî sufletele din Cer pe Pământ, pentru a începe o nouă încarnare, o nouă existenţă. Când aceste suflete îşi terminau viaţa, ele ascensionau prin “poarta zeilor”, care se deschidea la momentul solstiţiului de iarnă, marcat de stelele strălucitoare ale constelaţiei Capricornului. Perioada de migrare a sufletelor se spune că se petrecea în zona Căii Lactee, cele două porţi fiind localizate la intersecţia dintre brâul zodiacal şi această Cale. Datorită fenomenului de precesie a echinocţiilor, astăzi aceste porţi se află în Gemeni şi în Săgetător, deoarece ele trebuie să se afle întotdeauna exact deasupra Pământului.
Solstiţiile care aveau loc în sfera de manifestare a acestei constelaţii şi care au dat mai târziu şi numele tropicelor terestre se află astăzi cu 34º spre vest, către constelaţia Gemenilor şi, în mod similar, către constelaţia Săgetătorului. O veche legendă referitoare la Rac şi Capricorn spune că, atunci când planetele se vor întâlni toate în constelaţia solstiţiului de iarnă, lumea va fi distrusă prin foc, sau, dacă ele se vor aduna în constelaţia solstiţiului de vară, lumea va pieri înecată de un mare potop.