Marte staţionar direct în luna mai 2014

După o lungă perioadă de retrogradare, Marte, aflat în exil şi retrograd, se pregăteşte să revină la mersul direct, în acest fel începând să pună capăt unei lungi perioade de tensiuni. Până pe 22 mai el este staţionar direct, ceea ce semnifică că vom resimţi cu foarte multă intensitate nevoie de a acţiona, de a face ceva, de a reacţiona, sau de a ne revanşa sau răzbuna. Mi se pare extrem de important faptul că Marte revine la mişcarea directă în săptămâna guvernată de Marte şi marţi, 20 mai, în ziua guvernată de Marte, forţa lui fiind deosebit de mare; forţa în sensul disponibilităţii noastre de a percepe informaţia subtilă pe care o transmite. Marte reprezintă impulsul de a acţiona, forţa brută, energia de bază din orice persoană, acţiune, gest sau sentiment.

De aceea de fiecare dată când Marte este retrogradă, se instalează un fel de nemişcare, de încremenire, mai ales dacă acţiunile noastre sunt lipsite de fond, atunci Cerul este nemişcat iar noi suntem lipsiţi de orice fel de eficienţă, doar ne zbatem în jurul aceleiaşi probleme. Astfel, energia focului îi însoţeşte pe oameni în evoluţia lor simbolică, îi ajută când sunt împrăştiaţi, putând fi gardianul lor just şi sever.

Probabil că de aceea am resimţit perioada de la începutul anului şi până acum ca una de interdicţii, de blocaje majore. Până în 21 mai, teoretic ar trebui să înţelegem de ce anume am fost blocaţi, în acest fel înţelegând ce anume ar trebui să schimbăm.

Prea puţin dintre noi înţeleg energia marţiană, ea ne este dată pentru a putea să o folosim în acţiunile juste, în acţiunile necesare pentru a ne duce la împlinire destinul, în acest fel dobândind şi viziunea justă. În schimb noi folosim doar cealaltă faţetă a monedei: frica, discordia, lupta, groaza. De fiecare dată când Marte se află în mişcare aparent retrogradă, este bine să nu ne orientăm atenţia şi energia spre exterior, spre noi acţiuni, ci să fim dedicaţi cercetării interioare, înţelegerii căii de urmat, acceptării.

Într-un fel evenimentele de la sfârşitul anului 2013 ar trebui înţelese, analizate, reluate dintr-o cu totul altă perspectivă. Este ca şi cum din 1 martie, de când Marte a devenit retrograd, fiecare dintre noi a adunat informaţii, idei, senzaţii, care acum trebuie amestecate pentru a ieşi combinaţia perfectă. Este ca şi cum am găti şi acum punem doar aromele şi ingredientele pentru a ieşi ceva desăvârşit. Este ca şi cum avem aceleaşi contexte, doar că polarizarea este diferită. Această diferenţă este posibilă prin acţiunea noastră spirituală, prin sintetizarea informaţiilor, trăirilor şi experienţelor pe care le-am trăit, dar mai ales prin detaşarea faţă de rezultatele concrete, singurul scop fiind realizarea perfectă pentru fiecare. Este ca şi cum am fost la un malaxor, pe viteză redusă, pentru a se scoate tot ce este mai bun, acum ajungând la etapa finală de realizare a produsului. De aceea avem nevoie de extrem de mult tact, răbdare, grijă faţă de suflet şi atenţie sporită la tentaţii.

Dacă avem răbdare, de săptămâna viitoare totul va începe să funcţioneze, să se manifeste, depinde doar de noi să fie ceva frumos şi cald, liniştit, nu impulsiv şi distructiv. Aceste energii „şlefuite” cel mai adesea prin interdicţii, există în fiecare dintre noi şi apar evident în comportamentul furios al lui Marte staţionar direct – care poate fi asemuit cu simbolul şarpelui biblic. Acest şarpe care tentează apare atât de frecvent în reprezentările străvechi şi prezenţa sa e atât de des asociată cu aviditatea, cu nesupunerea faţă de legile divinului, cu exilul celor care-l caută, cu închisoarea în infern, încât e dificil să vezi altceva decât o alegorie a dependenţei fiinţei umane faţă de versiunea pământeană a dorinţei: invidia.

Pentru ca viaţa să apară şi să se multiplice, aşa cum o ordonă Dumnezeu, ar trebui ca oamenii să afle sensul binelui şi răului, să aspire la o putere specifică care-i ajută pentru a accede la autonomie şi liberul arbitru să-i conducă la căutarea în ei înşişi, a originii, de dincolo de suferinţă.

Este foarte posibil ca fiecare dintre noi să fi înţeles în subtil ce are de făcut, dar să nu uităm că Marte reprezintă acţiunea directă, concretă, vizibilă, de aceea este extrem de important să acţionăm, să facem, să schimbăm acolo unde este necesar pentru a se produce transformarea constructivă despre care vorbeam mai sus.

Marte se află în casa a VI a în sextil cu Lilith, doi parametrii importanţi legaţi de ceea ce avem de făcut: să ne depăşim frica care se va insinua fără ca măcar să o simţim, să nu ne mulţumim că rana este spre vindecare ci să facem tot posibilul să o vindecăm complet, să eliminăm din viaţa noastră tot ce nu este necesar, pentru ca relaţiile noastre să funcţioneze corect: adică suspiciunea, ura, reproşurile şi invidia, să ne curăţăm fizic şi psihic, de orice fel de ataşamente care ne împiedică să evoluăm. Probabil că sunt doar vorbe, dar cu siguranţă fiecare dintre noi a înţeles despre ce este vorba şi este important să accepte să pună în practică, evident în timp, aceste eliberări.

Un alt aspect interesant este acela că Nodul Nord se află la mijlocul distanţei dintre Marte şi Saturn, de aceea se poate spune că:

–         oricum energia acestei perioade este nocivă, chiar distructivă noi fiind cei care am generat toate acestea

–         în acelaşi timp suntem încăpăţânaţi şi rigizi, incapabili de a înţelege că rezolvarea constă în schimbare

–         rezultă ce exteriorizările noastre sunt violente sau aduc agitaţie interioară într-un mod distructiv şi anihilant, în loc ca această energie să fie folosită pentru a scoate la lumină manipularea, minciunile sau firicile

–         tendinţa fiecăruia este de a se impune prin forţă, în loc să negocieze diplomatic

–         pot apare divergenţe extreme, probleme osoase, despărţiri, rezistenţă şi tensiuni extreme

În schimb dacă am folosit această perioadă pentru a învăţa să rezistăm tentaţiilor care apar tocmai pentru a pierde valorile, valoarea sau energia, dacă am folosit-o pentru a fi extrem de sinceri şi a descoperi erorile de acţiune şi ale remedia, dacă putem repara relaţiile afectate de orgoliul personal sau de impulsivitatea de a conduce sau a avea dreptate, atunci, cu siguranţă ne va fi uşor să facem salturi uriaşe şi să acţionăm constructiv.

Trebuie să lăsăm deoparte rigiditatea, să fim deschişi la tot ceea ce ni se oferă nou, în felul acesta toate situaţiile asociate banilor devenind fluide, urmând un curs ascendent.

Mulţi dintre noi vor dori să folosească puterea pentru a conduce sau pentru a se impune, mai ales în situaţii de criză, sau în care acţiunea se impune. Toate acţiunile sunt susţinute cu excepţia celor care sunt egocentrice sau speculative.

În plus trebuie să conştientizăm că lucrurile care ni se întâmplă au loc deoarece aşa le-am gândit. Vom tinde să ne preocupăm de acele situaţii pe care simţim că le putem pierde, încercăm să ne apropiem de acei oameni care simţim că se îndepărtează de noi. Cel mai bine este ca acum să stăm deoparte să lăsăm lucrurile să se întâmple pentru a le înţelege.

Avem tot ce vrem ca sa facem tot ce trebuie, si avem tot ce ne trebuie ca sa facem tot ce vrem. Dar dacă avem senzaţia că ne lipseşte ceva, aceasta poate să vină adesea din refuzul nostru de a vedea abundenţa de posibilităţi care ne înconjură, bogăţia de lucruri care aşteaptă ca noi să le folosim. Fericit cel care ştie să obţină maximum din ceea ce are, oricât de puţin ar avea, şi păcat de cel care are mult dar nu pune în valoare tot ce are!

 

Cu toti laurii pe care-i merităm pentru dezvoltarea continuă si sistematică a domeniilor economiei, stiintei, literaturii, medicinei etc, merităm si niste spini pentru ignorarea valorilor care ne-au ajutat să ajungem, în primul rând, pe această treaptă a evolutiei. Cu ceva timp în urmă, un film romantic însemnau lacrimi pe furis, licărirea sperantei de a trăi o poveste asemănătoare, sau, cel putin, încrederea că există în noi aceste sentimente, care asteaptă doar combinatia perfectă a destinului pentru a putea fi trăite. Acum putem să cucerim înăltimi, să străbatem spatiul de zeci de mii de kilometri în câteva ore, să trimitem si să obtinem instant informatii din cele mai îndepărtate colturi ale globului, dar ne e din ce în ce mai greu să ne mărturisim iubirea, să-l ascultăm, să-l întelegem si să-l simtim aproape de sufletul nostru pe celălalt. Suntem curajosi în a ne înfiinta propria afacere, riscăm să pierdem milioane de dolari la bursă, dar nu mai suntem dispusi să ne pierdem inima, investind în relatii de iubire si prietenie. Să fie de vină viteza acestui secol, care ne stoarce de entuziasm, chiar si atunci când ne atingem rând pe rând obiectivele? Să fie faptul că, desi simtim lipsa a ceva esential, suntem prea ocupati să tinem pasul cu lumea, pentru a ne mai da seama ce anume strigă în noi si îsi cere dreptul la ascultare? Cred că răspunsul la aceste întrebări, solutia la ceea ce ne macină sufletele, nu ni le va da tehnologia avansată. Robotul, oricât de sofisticat, nu va putea niciodată să fie un psiholog sau un întelept. Pe lângă avantajele evolutiei geniului nostru, am putea să încercăm să reintegrăm în dotarea noastră spirituală acele sensibilităti la care am renuntat, crezând că astfel vom deveni imuni la slăbiciunile omenesti; pentru că doar ele înnobilează omul, dăruindu-i satisfactia de a simti viata.
Iata cateva dintre ele:

Rabbi Ben Zoma a fost odată întrebat:
– Cine e întelept?
– Cel care găseste mereu ceva de învătat de la altii, spuse Rabbi.
– Cine e puternic?
– Omul care se poate domina pe sine însusi.
– Cine e bogat?
– Cine-si cunoaste bogătiile: zilele si orele vietii sale, care pot schimba tot ceea ce are el în jur.
– Cine merită respect?
– Cel care se respectă pe sine însusi si pe vecinul său.
– Lucrurile acestea sunt atât de evidente, comentă unul dintre cei prezenti.
– De aceea sunt atât de greu de observat, concluzionă Rabbi.

 

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top