“În esenţă, astrologia este un limbaj şi nu are nevoie de dovezi ştiinţifice pentru a fi eficientă. De aceea aş spune că rezultatele pozitive în studiul astrologiei trebuie luate în serios, fără negare, dar rezultatele negative nu ar trebui luate prea în serios. Nu cred că ştiinţa a ajuns capabilă să se ocupe de întreaga complexitate a limbajului simbolic folosit de astrologi.” Robert Hand

Pe o scenă de teatru se pregăteşte o piesă. Înainte de intrarea actorilor şi începerea piesei, toate sunt plănuite cu atenţie. Decorurile, recuzita, scenariul, replicile, toate sunt deja stabilite. Deasupra scenei se plasează reflectoare, cu diverse lumini, de intensităţi şi culori diferite, unele chiar dinamice, rotitoare sau clipitoare, sau capabile să se deplaseze dintr-un loc în altul. Toate aceste lumini, intrând pe rând în funcţiune, în anumite momente de timp, vor crea atmosfera piesei, şi vor ajuta enorm la transmiterea mesajului emoţional al dramaturgului.
Pe scena lumii, luminile cerului – date de astre – au un rol oarecum similar, deşi analogia nu este completă. Astrele nu determină direct scenariul vieţii omului, dar susţin mesajul piesei şi colorează evoluţia actorilor şi interacţiunile dintre ei, deschizând intuiţia şi imaginaţia omului către ceea ce este de învăţat şi de transmis. Nici scenariul nu este prefabricat, decât în linii mari, iar actorii îşi joacă rolurile având libertatea de a le recrea din mers, adăugând o parte din inspiraţia şi talentul lor pentru a face mesajul mai veridic. De cele mai multe ori, ei îşi pregătesc un rol propriu, dar descoperă din mers că scenariul şi atmosfera le permit un rol mult mai bogat.
Dacă suntem actori talentaţi pe scena lumii, atunci ne vom juca rolurile cu creativitate şi fantezie, bucurându-ne de fiecare scenă, de fiecare replică, de fiecare moment al piesei. Uneori ieşim temporar din scenă, ca să revenim în alt costum, în alt moment al derulării acţiunii, cu replici noi şi cu o contribuţie care ne completează mesajul şi personalitatea. Dar dacă ne trăim rolul în viaţă ca şi cum am fi pompierul de serviciu al teatrului, ajuns din întâmplare în plin spectacol, atunci suntem derutaţi şi siliţi să ieşim repede din scenă, înainte ca situaţia să devină penibilă.
Puţini sunt atenţi, în ziua de azi, la luminile scenei, fiindcă educaţia modernă ne învaţă să dăm atenţie mai ales costumelor şi recuzitei, şi acelui sens al replicilor şi întâmplărilor care este în rezonanţă cu ceea ce gândim noi. Uneori, acestea ne mişcă într-un mod aparte şi ne îndeamnă să căutăm sensurile şi legile ascunse, mai profunde sau mai înalte. În asemenea momente, se întâmplă ca privirea să ne alunece către jocul de lumini, către astre. Realizăm că mai tot timpul, conştient sau inconştient, tindem să intrăm mereu în raza unuia din reflectoare, ca să ne rostim replica sau ca să ne facem jocul în lumină. Atunci putem începe să observăm extraordinara sincronizare a luminilor cu lucrurile care se întâmplă pe scenă, şi posibilitatea de a ne armoniza jocul cu schimbările de lumini, făcându-l astfel dinamic şi expresiv.
Desigur, se joacă piese de teatru şi în aer liber, sau pe scene fără lumini multe, doar cu un singur fascicul larg care luminează toată scena fără să-şi schimbe strălucirea sau orientarea. Putem alege să ne trăim viaţa şi în felul acesta, concentraţi doar asupra jocului formal, de suprafaţă, dar luminile astrale sunt cele care ne pot spune, în limbajul lor simbolic şi vibratoriu, enorm de multe despre rolul care curge prin sufletul nostru.