Sfaturi pentru Luna în creştere în semnul Scorpionului

De astăzi 27 octombrie 2011, Luna este în creştere până în 10 noiembrie 2011, perioadă în care ar trebui să fim mai atenţi la dieta noastră, dar şi la dezvoltarea unor calităţi spirituale. Din punctul meu de vedere este cea mai provocatoare perioadă, pentru că ne obligă să cultivăm smerenia, din acest motiv provocările vor fi pe măsură. Probabil că mulţi dintre noi vor crede că au ajuns la limita suportabilităţii, sau că mai mult de atât nu pot să ducă.

De aceea avem nevoie mai mult ca oricând de echilibru, iar acesta trebuie realizat pe trei nivele, fizic, mental şi spiritual.

Fizic, este important să acţionăm, să nu ne lăsăm cuprinşi de inerţie sau oboseală, să ne îngrijim de sănătatea noastră, să facem mişcare, să ne bucurăm de natură şi să fim mai atenţi la alimentaţie, existând tendinţa spre îngrăşare sau spre acumulare de toxine.

De aceea atenţie la ficat şi la ochi în această perioadă. Ficatul scoate din corp rutatea materializtă şi furia. Eliminarea lor este însă blocată de frică. Toate bolile pot fi vindicate dacă ficatul îşi păstrează funcţia de curăţire a organismului. În momentul în care organismul numai elimină produsele de care numai are nevoie şi prin urmare numai elimină răutatea, eliminarea însemnând transformarea răului în bine, corpul moare pentru ca omul spiritual să nu piară. De aceea nu se poate trăi fără ficat. Dacă ne ascundem furia clocotitoare sub o mască zâmbitoare, fierea se revarsă în sânge. Fierea este secretată de ficat, ea îşi face turul şi se întoarce în ficat, înbolnăvindu-l. Fierea distruge structurile brute, şi este o furie masculină, de aceea femeile suferă din cauza fierii mai mult decât bărbaţii. Când ne străduim să facem cuiva pe plac , ne blocăm mersul firesc.  Furia apare din senzaţia de neputinţă, când nu putem face ce dorim, iar un om furios nu recunoaşte că el este piedica cea mai mare. Important este să ne eliberăm de ea în stadiul incipient.

La polul opus furiei se află Fericirea.

Iată ce spune Vasile Andru despre fericire: Fericirea este o rezultantă a dreptei vieţuiri. Cine aleargă după fericire, n-o va avea, dar cine aleargă după dreapta vieţuire va avea şi fericirea.

A fost odată un prinţ melancolic — Tamas, aşa se numea. Era un prinţ mâhnit, după cum îl arată şi numele: „Tamas“, în sanscrită, înseamnă întunecat. Şi prinţul acesta mâhnit, îngrijora pe cei din jur, căci un prinţ mâhnit face nevroză, iar un prinţ nevrotic dă porunci rele. Ştim şi noi, căci am avut despoţi nevrotici şi aţi văzut ce porunci rele dădeau. În consecinţă, cei de la curte au încercat să-l optimizeze. Un înţelept de la curte i-a zis că ar putea să fie fericit dacă ar îmbrăca o cămaşă a unui fericit! Iată o sugestie bună: cămaşa unui om fericit ar putea să te facă fericit. Gândirea magică judecă aşa.

Prinţul deodată s-a înveselit şi a trimis soli prin toată împărăţia ca să găsească un om fericit şi să smulgă de pe el cămaşa, dându-i în schimb aur — aici e vorba de cumpărarea unui simbol, iar simbolurile se vând scump… Aşadar, solii au mers să caute cămaşa în împărăţia respectivă, care era plină numai de oameni bombănitori, grăbiţi, amărâţi, necăjiţi, ratând ofranda, adică având veşnic chipurile crispate. Nu găseau nici un om fericit… Prinţul Tamas aştepta, trimişii nu mai veneau! În sfârşit, unul dintre trimişi a ajuns pe undeva unde a găsit un ins foarte vesel. Omul trebăluia ceva cântând — părea să fie fericit. Ei bine, trimişii prinţului s-au uitat bine la el, au luat aminte cum se poartă cu familia… Îşi răsfăţa soţia, o alinta, îi zicea cuvinte frumoase deşi arătau a fi căsătoriţi de mult timp. Cu copiii se purta la fel. Acela era omul! Aşa că nu mai rămânea decât să-i ia cămaşa, simbolul fericirii! S-au repezit la el, i-au tras de pe umeri o haină jerpelită şi, când să-i smulgă cămaşa, au constatat că sub haina aceea jerpelită omul nu avea cămaşă! S-au dus atunci rapid la prinţ şi i-au spus cum arăta cămaşa fericirii: omul fericit era atât de sărac, încât nu avea cămaşă pe el! Un sărac care suferă, care este chinuit de sărăcia lui, este un om care-şi scurtează viaţa. Un sărac pe care sărăcia nu-l doare însă, a dobândit detaşare şi este un om longeviv şi sănătos. „Cămaşa fericirii“ constă în depăşirea frustrării şi în renunţare. Nu degeaba Biblia spune că, dacă ai două cămăşi, una s-o dai aproapelui. Aşa arată „cămaşa fericirii“ — o trebuinţă mai puţin, scăpare de trebuinţe!

 

Şi cred că ar trebui să mai ţinem cont în această perioadă şi de următoarele învăţături ale lui Vasile Andru:

Ofranda este un lucru pe care astăzi îl facem tot mai puţin. Dacă te-ai întreba ce ofrandă ai făcut în ultima săptămână, ai vedea că ai ratat multe ocazii. Nu că n-ai avut ce dărui, ci ai ratat ocaziile care ţi s-au oferit. Ce se poate dărui? Ce poate dărui un român sărac, cu un salariu prăpădit — sau chiar fără salariu? Sunt mai multe feluri de-a dărui: primul este să depui o cantitate de muncă. A face o muncă pentru altcineva este o ofrandă, dar numai dacă este făcută cu plăcere, ştiind că prin asta purifici ceva din soarta ta. Mai pot fi şi daruri esenţiale, chiar sacrificii, pe care le faci pentru cineva. Nu vorbesc, desigur, despre sacrificiu final, care este viaţa!

Revenim la posibilităţile de a dărui ale românului sărac. Este vorba de a dărui expresia pozitivă a feţei. Gândiţi-vă de câte ori ratam prilejul să dăruim celorlalţi expresia senină a feţei noastre. Mă uit la oamenii de pe stradă şi îmi spun: „Uite cum aceşti oameni ratează să-mi dăruiască mie acum ceva, expresia senină a feţei lor…“. Sunt chinuiţi, sunt copleşiţi de ziua de muncă. Expresia feţei este foarte importantă, în primul rând pentru tine. Ca să-ţi menţii o expresie senină, soliciţi o pozitivitate nebănuit de mare în tine. Trebuie să poţi să încurajezi oamenii — discret, neprivindu-i în ochi… dacă vrei să convingi pe cineva, atunci priveşte-l între ochi. Nu te uita direct în ochii acelei persoane. Iar dacă vrei să-l influenţezi în bine pe respectivul, după ce te-ai uitat la faţa lui, şi l-ai fotografiat mental, întorci privirea în interior şi îţi imaginezi că acel om este fericit. Atunci el a primit realmente, de la tine, un impuls constructiv.

Fiţi senini. Seninătatea e ofranda ce poate fi făcută sistematic. Un gând bun este şi el o ofrandă. Dacă te uiţi la un om şi-ţi spui în gând: „Mutra acestuia cere palme…“, i-ai introdus un program subconştient agresiv. În el se crispează ceva şi în ziua aceea el va înjura, va violenta pe cineva, fără să ştie de ce. Dacă îl priveşti şi îţi spui: „Mutra acestuia cere o ţuică…, o ţuică mică, pe care i-aş da-o dacă aş avea ocazia“, ai introdus într-însul un program bun.

Cenzurează-ţi gândurile rele. Gândul rău, de altfel, îţi poate produce o migrenă dacă este direcţionat spre cineva. Fereşte-te să adresezi gânduri rele — dimpotrivă, contracarează-le cu cele bune.

Dacă îţi vine să spui ceva rău, imediat, ştiind ce te aşteaptă, formulează o urare de bine. Până vei învăţa să faci din suflet acest lucru, fă-l ca şi când ţi-ai lua o precauţie.

Ofranda verbală este iarăşi foarte importantă. Iată un alt mod de-a da ceva: un cuvânt bun. Medicii buni, preoţii buni, au întotdeauna un cuvânt bun. Este şi aici un meşteşug — nu e totul să-ţi propui, trebuie să te şi mobilizezi, trebuie un pic de empatie.

De ce unii nu pot niciodată să transmită un cuvânt de consolare? Pentru că o fac formal. Ar trebui să te pui în situaţia celuilalt ca şi cum tu ai fi acolo, şi atunci vei reuşi să dai un cuvânt bun. E un mod de a oferi ceva. Sigur, există şi ofrande materiale — atunci când poţi să le faci, şi când le faci sistematic. Dăruiţi zilnic o pâine. Daţi celor săraci şi copiilor. Dacă puteţi, dacă sunteţi pregătiţi — copiilor să le daţi un măr, o bucată de pâine. E important dacă puteţi să le daţi de fiecare dată, să le daţi pentru că oricum o duc mai rău decât noi. Mila este un sentiment extraordinar. Compasiunea şi mila — sentimente mari, care ard multă negativitate în soartă. Aşa cum încrederea în sine este un element constructiv pentru sine, mila este un element constructiv pentru alţii. Nu mila în sensul jeluirii, ci mila în sensul participării empatice — te pui în situaţia lui, să îţi închipui că în acel moment tu eşti el. Empatia declanşează imediat o dinamică a cerinţelor şi a egalizării câmpurilor. În lumea aceasta, câmpurile biotice tind spre o comunicare între oameni şi spre un răspuns, spre o conectare unul la altul.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top