După ce a făcut un periplu până la gradul 22 în semnul Gemenilor, grad guvernat de Mercur, Jupiter s-a oprit puțin, preț de câteva zile, cam 6, la același grad și minut, între 6 -12 octombrie (dar în gradul 22 din Gemeni stă din 25 septembrie până în 22 octombrie, sugerându-ne să căutăm noi parteneri și noi contacte).
M-am uitat la simbolul sabian al acestui grad care are următoare imagine, pe care Lynda Hill o explică foarte frumos:
CUPLURI DANSÂND, UMPLU HAMBARUL LA O SĂRBATOARE A RECOLTEI
Există o nevoie de a reveni la un nivel simplu, tradițional, al bucuriei. Există un sentiment de a fi în rezonanță cu ritmul anotimpurilor. Sentimentul unei inimi și minți sănătoase, în timp ce faci o pauză de la străduințele pentru asigurarea de resurse. [A celebra căldura și resursele Pământului. Bucuria data de roadele naturii. A te alătura altora pentru a sărbători realitatea modificărilor ritmice sau sezoniere.]
Negativ: A fi ca fata care nu dansează, a nu participa. A aștepta o invitație specială, în loc să răspunzi la o situație atât de deschisa.
O să fac o scurtă paranteză, Simbolurile sabiene fac apel la intuiție și la acel proces psihic care nu se supune rațiunii, și care totuși ne oferă adesea informații cel puțin la fel de valoroase ca și ea. Mesajul lor se referă tocmai la această potențialitate de observare a semnificațiilor, pe care o purtam înlăuntrul nostru cu toții, dar pe care comoditatea și dorința de certitudini ne împiedică să o folosim la întregul ei potențial. Ţine de fiecare să-și pună în valoare această minunată abilitate, vocea discretă a sufletului.
M-am gândit că această staționare o vom resimți intens, căci Jupiter se află în acest semn în exil și în plus gradul mercurian la care începe mișcarea aparent retrogradă, ne sugerează că avem ceva important de învățat din întreaga perioadă în care Jupiter se va afla în zodia Gemenilor (https://mirabilys-magazin.ro/astrologie/articole/6036-jupiter-in-semnul-gemenilor-26-mai-2024-10-iunie-2025), dar mai ales din perioada în care se va afla în mișcarea aparent retrogradă între 9 octombrie 2024 – 4 februarie 2025. El va pleca acum, în octombrie, de la gradul 22 Gemeni, așa cum spuneam, guvernat de Mercur și se va opri la gradul 12 Gemeni, în februarie, guvernat de Marte. Mai mult decât atât toate evenimentele din acest interval de timp ne vor determina să acționăm, să fim dinamici și să lucrăm în echipă, alături de acei oameni care ne sunt cu adevărat parteneri. În plus ne învață să acordăm o mare atenție cuvintelor, fiind posibil ca să trebuiască să ne respectăm promisiunile pe care ni le-am făcut sau chiar să avem dificultăți legate de restanțele din trecut.
Datorită explicațiilor de mai sus va fi extrem de importantă poziția planetei Mercur, care va avea mișcare aparent retrogradă în semnul Săgetătorului, realizând și o recepție mutuală cu Jupiter, ambele planete fiind în exil. De aceea în perioada 26 noiembrie – 15 decembrie 2024 avem nevoie de foarte multă atenție în tot ceea ce facem, în plus atunci este momentul de finaliza tot ceea ce am început de mult și am tergiversat, pentru a ne plăti datoriile dar și pentru a ne reorganiza ideile dar și activitățile.
Cu siguranță impactul cel mai mare îl vor resimții Gemenii și Săgetătorii, dar cred vor apare tensiuni greu de gestionat și pentru nativii Fecioară și Pești. În schimb situația pentru nativii Scorpion și Capricorn este diferită, vor trece printr-o perioadă foarte solicitantă căci ea va presupune o permanentă atenție și concentrare asupra a tot ceea ce fac.
Configurația de Yod de la momentul retrogradări pe care o formează Jupiter, Chiron și Venus (acesta fiind în vârful yodului) ne indică o primă direcție de urmat. Trăirile emoționale prin care fiecare dintre noi va trece în următoarea perioadă ne vor testa credința în propriile valori, creativitatea dar mai ales capacitatea de ne adapta la provocările și schimbările majore care vor avea loc. Venus din semnul Scorpionului, aflată în exil ne presa să scoatem la lumină tot ceea ce avem mai valoros, să manifestăm ceea ce am reprimat și să credem în capacitatea de a ne transforma și ieșind din rigiditate și comoditate.
Mi se pare interesant să mai specific două aspecte. Primul este acela că în timp ce Jupiter este staționar retrograd Pluton este staționar direct, el va sta în gradul 30 Capricorn până în 21 ianuarie 2025, timp în care aduce o presiune extraordinară și sentimentul că ne aflăm în criză. De fapt ne obligă să facem ordine în absolut toate domeniile de viață. Am vrut să vorbesc de această poziție pentru faptul că acest grad este guvernat de Jupiter, și evident toate activitățile vor fi influențate de poziția acestei planete. De aici rezultă ca abia odată cu revenirea la mișcarea directă a planetei Jupiter și cu reîntoarcerea lui Pluton în semnul Vărsătorului, se vor produce transformări importante; tot ce avem de făcut acum este să ne pregătim pentru ele.
Al doua observație este aceea că Jupiter va forma un singur aspect cu impact important și vizibil, în perioada de retrogradare; este vorba de opoziția anuală cu Soarele din 7 decembrie, dar în tot acest interval va fi într-u sextil cu Chiron, strâns sau mai larg, ceea ce va aduce cu siguranță puterea de a vindeca toate rănile din trecut care ne împiedică să ne dezvoltăm în prezent.
Pe scurt
Ar trebui să luptăm pentru transformarea calităţilor noastre inferioare, precum frica, ignoranţa, vrăjmăşia şi ruşinea, în cele mai preţioase lucruri care există: iubire şi împlinire. Numai în acest fel ajungem să trăim în prezent şi să ne bucurăm tot mai mult de fiecare clipă. Starea normală este de bine, de sănătate, de bogăţie. Noi trebuie să ne înălţăm cu sufletul spre Dumnezeu pentru a o putea trăi.
Financiar
Se recomandă prudenţă şi atenţie pentru că sunt posibile tot felul de accidente, datorate neglijenţelor, stării accentuate de oboseală sau stresului. Se poate instala un sentiment apăsător, care ne face să ne simţim împovăraţi de responsabilităţi, suprasolicitaţi, tensionaţi, este cel mai potrivit moment pentru a renunţa la ceea ce nu ne mai este necesar, pentru a face puţină ordine în viaţa noastră , mai ales financiară.
În plus avem o stare de agitaţie şi nemulţumire legată de realizările din ultima perioadă, de dorinţele neîmplinite şi de proiectele întârziate sau amânate.
Sentimental
Trecutul ne poate folosi numai în măsura în care învăţăm din el. Dacă regretăm lucrurile care s-au întâmplat, asta are valoare numai dacă regretele sunt impulsuri pentru a nu mai repeta greşelile care ne-au condus la ele. Dar regretele pentru lucruri faţă de care nu ne considerăm vinovaţi sunt inutile. Ele ne dezvăluie doar faptul că ne-am ataşat de ceea ce am pierdut mai mult decât era necesar, sau că pe undeva greşim chiar în atitudinea faţă de ele. De aceea să trăim în prezent, să ne bucurăm de persoana iubită, acceptând-o aşa cum este ea, să încercăm să îi înţelegem nevoile sufleteşti.
Sănătate
În principal stresul şi încordarea sunt cauzele problemelor de sănătate din această perioadă, sunt frecvente durerile de cap şi ameţelile sau lipsa de echilibru. Este necesar un consum ridicat de lichide şi de fructe sau legume proaspete. Ne poate ajuta mișcarea în aer liber și respirația conștientă.
Parcă Cerul ne invită, pentru o vreme, să privim înapoi la cele prin care am trecut recent, ca să înțelegem mai bine, să fim mai conștienți. Deci nu are rost să mergem împotriva curentului și să încercăm să forțam deciziile cu orice preț, deși aceasta pare să fie tendința pentru mulți dintre noi. Cred că unii vor încerca să meargă puțin împotriva vântului, punând presiune maxima ca să grăbească manifestările sau evenimentele, dar rezultatul este ca și cum ar apăsa pedala de accelerație și frâna în același timp, cu succesul pe care ni-l putem imagina. Concluzia este deci: disciplina și răbdarea.