Conjuncția dintre Venus și Neptun 1 februarie – 27 martie 2025

Din punctual meu de vedere este una dintre cele mai frumoase conjuncții mai ales când se formează în domiciliul neptunian și exaltarea venusiană. În plus Neptun este octava superioară a lui Venus, în teoria astrologică, de fapt Venus este o planetă personală, ne individualizează atât datorită aspectului fizic cât și datorită modului de manifestare a sentimentelor, a creativității, a felului în care interacționăm cu planul material dar și cu Natura, cum percepem și manifestăm frumosul; Neptun este o planetă transpersonală, ea ne ajută să ne dizolvăm egoul pentru a ajunge la credință, ne deschide poarta viselor și drumul către tot ce este subtil sau diafan.

Conjuncția dintre Venus și Neptun este anuală în semnul Peștilor se formează 14 conjuncții, începând din 2013 când s-a format prima din această serie. Tot în semnul Peștilor s-au mai format conjuncții timp de 14 ani începând din martie 1848 până în martie 1861, din cele 14 doar fiind cu planetele în mișcare aparent retrogradă, și anume cu Venus.

În actualul tranzit prin semnul Peștilor, din cele 14 conjuncții este tot una cu planete în mișcare aparent retrogradă și anume tot Venus și anume ultima din 27 martie.

Am ales să scriu despre acest aspect pentru că se formează două conjuncții Venus Neptun la un interval de o lună și jumătate (1 februarie și 27 martie 2025), pentru că este ultima conjuncție din semnul Peștilor pe care o va trăi generația noastră, următoarea se va forma abia în martie 2176 și pentru că acestei conjuncții i se alătură și Nodul Nord, formând o triplă conjuncție.

Avem o perioadă între 1 februarie și 27 martie în care fiecare dintre noi ar trebui să descopere ceea ce cu adevărat ar fi reprezentativ în viața lui, și să-și concentreze eforturile pentru a acționa în această direcție. Acest aspect pare simplu dar în realitate este deosebit de complex și tranșant, el acționând la nivel subtil, de aceea deciziile pe care noi le luăm acum, la nivel mintal în primul rând, se vor putea manifesta în a doua parte a acestui an. Plinătatea și fertilitatea care încarcă acest aspect trebuie folosită, este important să alegem din toate alternativele care apar, pe aceea care este în cea mai profundă rezonanță cu sufletul nostru. Meditația asupra unui țel sau proiectarea unui ideal poate duce la realizarea lui efectivă; trebuie doar să ne fie clar ce ne dorim cu adevărat în aceasta situație – s-ar putea să obținem. Este ca un fel de analiză spectrală, alegem  și analizăm fiecare componentă după aceea. A nu ne fi deloc limpede cine suntem sau putem fi – ar face acum să devenim un ecran pentru proiectarea idealurilor altora; așa ne vom pierde viziunea personală și ne vom dezindividualiza.

Lecţiile pe care trebuie să le depăşim prin acest aspect sunt legate de posesivitate. Acest cuvânt este asociat atât cu posesivitatea în iubire cât şi faţă de propriile creaţii sau de aspectele materiale. Sentimentul de libertate este singurul care ne ajută să fim creatorii propriei vieţi, să luăm deciziile corecte. Orice ataşament ne împiedică luciditatea.

Despre alte idei legate de conjuncția Venus Neptun puteți citi aici

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top