| Rodica Purniche | Astrolog |

Date astronomice

• Unii astronomi o numesc “rebelă” care refuză să se rotească de la est la vest, fiind singura planetă din sistemul nostru solar care se învârteşte invers decât celelalte. În Cartea lumilor uitate, Robert Charoux aminteşte despre nişte scrieri egiptene vechi, în care ni se spune că Venus “a venit” în acest sistem solar mult mai târziu după ce el s-a format, fiind, aşadar, o planetă… străină, adoptată. Ea a venit în flăcări, arzând, iar vechii egipteni au perceput-o ca pe o fiinţă cu urechi uriaşe; din acest motiv, se pare, ea a fost asociată cu vaca sacră iar civilizaţia spirituală întemeiată atunci s-a numit “civilizaţia Hathor” – civilizaţia fiinţelor cu urechi mari. De altfel, zeiţele destinului în vechiul Egipt erau 7 şi ele aşa se şi numeau, “cele 7 Hathor”.
• Se pare că a avut nevoie cam de 4000 de ani să se integreze în noua ordine cosmică, dar s-a integrat aşa cum a vrut ea, în sensul că şi-a păstrat sensul de rotaţie, invers decât al celorlalte planete. Probabil că asta i-a făcut pe astronomi s-o numească adeseori “rebelă”.
• Pe suprafaţa ei domneşte o atmosferă corozivă care distruge tot ce atinge. Harta planetei indică o suprafaţă de rocă bazaltică portocalie, întretăiate de coline erodate, de falii, cratere, platouri scunde, masive muntoase, dintre care Maxwell Montes este unul dintre cele mai înalte vârfuri ale sistemului nostru solar (11.000 m). Planeta este protejată de un fel de înveliş opac care opreşte razele Soarelui, iar temperatura constantă este de 460ºC. Atmosfera este compusă din carbon şi azot, foarte densă şi grea, iar furtunile care se produc la apus au o viteză foarte mică de deplasare (între 1 şi 4 km/h). Nu există aproape deloc apă şi oxigen, iar ploile sunt cu acid sulfuric!
• Nu are nici un satelit, diametrul său este aproape egal cu al Terrei, anul venusian durează 225 zile terestre, iar durata zilei şi a nopţii are patru luni terestre.
• Asemeni Lunii, Venus are mai multe faze de revoluţie, iar o perioadă de revoluţie sinodică a lui Venus poate fi descrisă ca timpul dintre două “Venusuri pline” văzute de pe Pământ. În timp ce Venus realizează 5 revoluţii sinodice, Pământul parcurge 8 revoluţii fără două zile în jurul Soarelui.
• Perioada de rotaţie a lui Venus în jurul propriei axe este de 243 de zile pământeşti, iar perioada de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui este de 365 de zile; cel mai mic multiplu comun al numerelor 243 şi 365 este 243×365=88695, de unde rezultă că, pentru a vedea exact aceeaşi faţă a lui Venus dintr-un anumit punct al orbitei terestre, Pământul trebuie să facă 243 de rotaţii complete în jurul Soarelui, timp în care Venus se va fi învârtit de 365 de ori în jurul axei proprii.

Nu este deloc o poveste frumoasă, nu-i aşa?, despre planeta care a ajuns să desemneze frumuseţea, armonia, dragostea şi iubirea, dar, în egală măsură, şi bunăstarea în toate aspectele ei. Mai ales că Venus este o planetă extrem de importantă în toate mitologiile şi tradiţiile spirituale, esoterice sau nu, ale Pământului.

Mitologie
Din punctul de vedere divin, atât astronomii-astrologi ai civilizaţiei Maya cât şi marii preoţi cunoşteau că Venus este planeta-soră şi oglinda cosmică a Pământului, mişcările lor celeste fiind strâns legate. Cărţile mayaşe care au supravieţuit până la noi consideră începutul Marelui Ciclu Cosmic al Creaţiei – datat la 11 august 3114 î.Ch. – ca fiind şi momentul naşterii planetei Venus, extrem de importantă pentru întreaga lor cosmologie. Atât profeţiile cât şi câteva dintre cele 18 calendare vorbesc despre trecerile lui Venus (văzute de pe Terra), timp de aproximativ şapte ore, prin faţa Soarelui, interval în care Soarele trimite către Pământ energiile lui Venus – planeta dragostei şi a frumuseţii. În vreme ce conjuncţiile Soare-Venus sunt frecvente, trecerile sunt foarte rar vizibile, deoarece planurile orbitale ale celor trei planete (Soare, Venus, Terra) trebuie să fie şi co-liniare, şi co-planare.
Anul 2004 a fost marcat de aceste treceri, “perechea” lui fiind anul 2012, cand, tot în luna iunie, va avea loc o a doua trecere a lui Venus peste discul solar, vizibilă de pe Pământ. Este de reţinut această dată, deoarece anul 2012 are o importanţă deosebită pentru civilizaţia planetei noastre – este anul în care se termină toate calendarele cunoscute pe Terra, ele urmând a “începe” din nou de la 0. De altfel, în acest sens, literatura de specialitate va fi din ce în ce mai ofertantă, pe măsură ce ne vom apropia de acest an, considerat un prag pentru actuala rasă umană.
Combinând acum aceste informaţii astronomice şi mitologice, putem spune că Venus, ca posibilă oglindă a Pământului, avertizează asupra pericolelor la care ne expunem deopotrivă prin ataşament posesiv de valorile materiale sau de plăcerile carnale, dar ea ne convinge că puterea iubirii necondiţionate, pure, poate distruge absolut orice rău şi orice tendinţă grosieră. Dacă actuala rasă umană nu va învăţa nimic din propria ei istorie, e posibil ca Terra să devină cândva un posibil iad venusian.
Iată acum un text care reprezintă concluzia astrofizicienei Elizabeth Tucker-Reynolds care a declarat că modul ei de a înţelege ştiinţa “a fost zguduit din temelii” atunci când sonda spaţială Magellan de la NASA a descoperit dovezi că Venus a abundat de viaţă inteligentă până când efectul de seră de la suprafaţa planetei a făcut ca ea să se înfierbânte, acum 500 de milioane de ani, încât a ars totul în afară de “sufletele şi spiritele păcătoase” ale celor care au trăit acolo, devenind după aceea unul dintre iadurile ce există în plan subtil, într-o lume paralelă. Printre aceste dovezi se numără rămăşiţele a trei zgârie-nori triunghiulari şi înspăimântătoarele benzi magnetice înregistrate cu ţipetele şi strigătele ce se ridică de pe suprafaţa planetei, aparţinând celor damnaţi. Dr. Elizabeth Tucker-Reynolds spune că acest fenomen trebuia cercetat fără întârziere. “Ştiam că suprafaţa lui Venus este fierbinte şi că ea seamănă cu Pământul, crezând că ea ar putea să prezinte anumite forme de viaţă. Dar datorită descoperirii făcute de sonda spaţială Magellan a unor clădiri mari ce au fost identificate pe suprafaţa planetei, acum ştim că venus a fost, fără îndoială, locuită cândva, în trecut. Din păcate, la ora actuală, formele de viaţă care au existat pe planeta Venus sunt complet distruse. Ceea ce a mai rămas acum, într-o dimensiune paralelă, sunt doar sufletele celor care au trăit cândva în plan fizic şi care, după moarte, continuă să se chinuie, datorită păcatelor. Vaietele acestor suflete au fost clar auzite şi înregistrate în timpul cercetării lui Venus. Pe o planetă cu temperaturi obişnuite de 500º şi cu ploi de acid sulfuric, acest umbre (fantome) nu sunt altceva decât sufletele celor condamnaţi să-şi ispăşească astfel păcatele. Face asta din Venus un iad viu? Luând în consideraţie ceea ce am descoperit, am putea spune că aceasta e foarte posibil.”
Să reţinem aşadar că omul este făuritorul propriului său destin, dacă ştie cum şi când să se folosească de liberul său arbitru. Alături de profeţii mai mult sau mai puţin sumbre, omenirea dispune de un rezervor imens de înţelepciune şi iubire, care îi oferă toate posibilităţile de îndreptare. Aşa cum spune Apostolul Pavel într-o Epistolă a sa, “odată cu ispita, Dumnezeu a lăsat şi portiţa de a scăpa de ea.”
Mai mult decât oricare altă planetă, Venus are această semnificaţie.