Ești constrâns să te străduiești tot timpul, altfel nu îți poți depăși limitele
Evident că Jupiter intră în mișcarea aparent retrogradă în fiecare an, doar că acum prin aspectul de trigon pe care-l formează cu Saturn și el în mișcare aparent retrogradă dar staționar direct și ambele în trigon cu Lilith, se formează o Piramidă de Apă, care ne determină să ne privim în lăuntrul sufletului
Această care cred că va influența mult deciziile fiecăruia dintre noi, probabil într-un fel pe care acum ne este greu să-l sesizăm, să-l obiectivăm.
Lilith, încep cu ea pentru că are o influență profunda și subtilă – și apoi pentru a onora Soarele care îi este alături – scoțând la lumina acele ”ceva-uri” care ne determină să ne subordonăm unui ”ce” superior: idee, concept, model. Din acest motiv putem accesa și mobiliza niște forțe nebănuite, dar câteodată presupun și renunțări. De aceea ne este greu să decidem, și ne simțim și blocați. Știu că tradiția astrologică spune că semnul Scorpionului este un semn fix, și așa este, căci existența stabilă este un deziderat al nativilor, dar…unicele fenomene sigure, care revin fără greș, sunt transformările, regenerările și eliberările (aparența fiind de pierdere).
Apoi Jupiter exaltat în semnul Racului, să nu uităm tocmai intrat în mișcarea aparent retrogradă, ne determină să interiorizăm și să prelucrăm numeroasele experiențe din acest an; provocarea este să nu folosim rațiunea ci percepțiile și intuiția; prin impulsul senzațiilor lăuntrice și a stărilor sufletești apar idei și imagini, care ne vor ajuta la acțiunile creative ulterioare. Sunt sigură că ne putem depăși neîncrederea în acest fel de analiză și să ne găsim direcția potrivită. Jung spunea foarte frumos: Cel care privește spre exterior visează, cel care privește spre interior veghează. Și cred că aceasta ar fi tema mișcării aparent retrograde a lui Jupiter în semnul Racului.
Și nu în ultimul rând Saturn, este în mișcare aparent direct retrogradă, el aducând acum concluzii. Pare greu să înțelegem mesajele aparent voalate dar și insecuritatea resimțită câtă vreme Saturn a stat în semnul Peștilor. Acum el subliniază, presează, și ne induce niște concluzii pe care am ezitat să le acceptăm, de la intrarea lui în acest semn – 7 martie 2023. În primul rând există o rezonanță subtilă între semnul Peștilor și Saturn, ea este dată de conștiența faptului că există o realitate care cuprinde totul. Combinația acesta dintre Saturn și semnul Peștilor o vom mai retrăi după 29 de ani, ea ar fi trebuit să ne ajute să vedem atât partea exterioară a realității cât și cea interioară, în felul acest apropiindu-ne de înțelegerea Adevărului. Deci clar lecția este să înțelegem rolul spiritualizator al experiențelor pe care le trăim dar și a învăța că a ne găsi propria Cale înseamnă să ne urmăm propria spiritualitate asumat și decis. Saturn ne spune: Lasă dulcea smerenie să te elibereze de povara ego-ului tău. Se simte bine asta, nu-i așa? Să ne afirmăm fără să simțim nevoia să fim mai mult.
Uranus a decis să mai descindă prin mișcarea aparent retrogradă, puțin în semnul Taurului, probabil mai având câteva detalii și schimbări de discutat cu Neptun și el revenit prin mișcarea aparent retrogradă în semnul lui de domiciliu Peștii, de unde cele două formează un sextil exact. Cred că vin să ne retransmită diferența între dorințe și necesități, și găsirea acelui status quo astfel încât să fim echilibrați.
Cu atâtea planete – Saturn, Uranus, Neptun care revin în semnele pe care le tranzitează rar -29, 84, 165 ani – este momentul să tragem linie și să planificăm, analizând ceea ce am realizat.
Să reflectăm la abilitățile noastre legate de a dărui, a primi și a învăța. Cum diferă aceste abilități între ele și ce coduri sociale se ascund în ele?

