Prin intenție, viața este hrănită și cultivată de energia noastră, chiar și în locuri unde pare că nu ar putea prospera. A face asta ne extinde capacitatea de a atrage energii care înainte păreau îndepărtate.
Noi oamenii venim pe Pământ cu anumite aspirații: nevoia de a iubi și a fi iubiți, nevoia de a cunoaște, nevoia de a crea. Numim fericirea ca fiind realizarea acestor aspirații. Dar pentru a o obține, noi trebuie să adăugăm fără încetare câte ceva la bagajul cu care am venit, pentru că nu ajunge să ne dorim ceva pentru ca să și obținem.
Pentru a fi fericit, există un anumit număr de lucruri care trebuie făcute… și altele care nu trebuie făcute! Fericirea e ca un talent (dar) care trebuie cultivat. Dacă nu îl cultivăm nu obținem nimic. Nevoia de a găsi fericirea e profund înscrisă în ființa umană. Această nevoie ne ghidează și ne stimulează. Mulți acceptă faptul că fericirea se limitează la câteva efervescențe, la câteva focuri de paie urmate de dureri și necazuri. Ei bine, dacă ar fi așa, nu merită să o căutăm.
Viața trebuie trăită în armonie și pace, dar trebuie să întâlnim dificultăți și opoziție pentru a progresa…
Atunci, iată esențialul: să facem eforturi pentru a merge în fiecare zi mai departe în realizarea idealului propriu.
Pentru a obține fericirea, mulți consideră că avem nevoie de bani, eu cred că nu de bani avem nevoie, ci de lumină.
Ființa umană mai caută, conștient sau inconștient, un sens în viața ei. Dar în realitate, nici o reușită, nici o posesiune materială nu poate să ne dea sensul vieții. . Sensul vieții, nu-l găsim din plin nici în familie, nici în profesie, nici în artă, nici în călătorii, etc. Acestea pot fi mijloace care ne ajută să ne apropriem de acest sens, dar nu îl conțin.
A găsi sensul vieții înseamnă a găsi un element care numai lumea divină îl poate oferi; dar nu îl dă decât acelora care, în lungul anilor, au făcut eforturi pentru a ajunge la el. Sensul vieții nu e ceva ce se poate fabrica afectiv sau mental.
Sensul vieții este recompensa unei munci interioare, răbdătoare, neîntreruptă pe care omul o face asupra lui însuși. Când a ajuns la o anumită stare de conștiință, primește din Cer o Lumină care impregnează toată materia ființei lui. Din acel moment, viața sa primește o dimensiune și o intensitate nouă, evenimentele îi vor apărea cu o nouă claritate, ca și cum i s-ar fi dat cunoașterea sensurilor lucrurilor. Sensul aduce pacea și armonia dar și fericirea.
Cred că este important că în aceste zile să ne rugăm să fim ajutați și sprijiniți să ne găsim sensul. Revenind la fericire, îl citez pe Omraam Aivanhov care spunea: Fericirea, pe care fiecare o caută în felul său, după temperamentul său, e o formă de a-L căuta pe Dumnezeu; o căutare mai mult sau mai puțin înțeleaptă, mai mult sau mai puțin luminoasă, dar toți îl caută pe Dumnezeu. Pentru că, în spatele acestei idei a fericirii, se ascunde Dumnezeu. El a dat oamenilor această aspirație la fericire, pentru ca, până la urmă, ei să-L poată găsi. Și chiar dacă, în așteptare, ei Îl mai caută trecând prin mlaștini, noroaie și cimitire, într-o zi, după repetate experiențe, ei vor înțelege că trebuie să Îl caute în sferele superioare, sub formă de puritate, de lumină, iar acolo, ei da, ei Îl vor găsi
