Cuadratura dintre Jupiter şi Uranus retrograd, care se formează pe 21 august la ora 10.16, este un aspect care se repetă odată la aproximativ 7 ani, ultima dată având loc în octombrie 2007, practic fiind un ritm legat de posibilitatea noastră de a evolua şi de a ne schimba viaţa. Odată cu toate acestea au loc schimbări şi în structura noastră interioară, care aduc o plus valoare, mai ales dacă aceste schimbări sunt legate de vindecări emoţionale, de eliberări sau detaşarea de ceea ce ne împiedică să mergem înainte. Poate vă întrebaţi ce anume mă împiedică să merg înainte. Răspunsul este simplu, tot ce avem de făcut este să ne permitem măcar o zi de stat cu noi înşine, undeva departe de civilizaţie şi telefon, se poate şi acasă dacă ne rupem legăturile cu exteriorul, şi să privim cerul, să ascultăm păsările şi foşnetul frunzelor, sau pur şi simplu să ne punem o melodie frumoasă şi dragă sufletului. Apoi dacă îi rugăm pe îngeri să ne ajute, mai ales pe cel personal, să ne aducă în minte ceea ce nu ne este necesar cu siguranţă vom descoperi ce avem de făcut. Mai greu este să acceptăm să facem toate acestea. De fapt în acest fel ne activăm puterea voinţei, ea este voinţa lui Dumnezeu, care operează prin mentalul nostru, această voinţă este singura care ne ghidează corect în viaţă, este cea pe care o accedem când spunem din tot sufletul: Facă-Se Voia ta Doamne! Această înseamnă să te laşi să primeşti informaţii preţioase de Sus.
Revenind la acest aspect, spuneam că el se formează la 7 ani, dar cu Jupiter în exaltare în semnul Racului şi Uranus în semnul Berbecului nu a mai avut loc din 17 mai 1931, atunci s-au format trei aspecte – în 5 septembrie 1930 şi 2 februarie 1931, ceea ce este firesc şi uzual, ultimul fiind cel care rezolvă, adică cel din 17 mai. Înainte de această perioadă s-au mai format cuadraturi între cele două planete pe aceste semne în perioada 7 octombrie 1764 – 21 iunie 1765 şi 9 septembrie 1633 şi 7 mai 1634. De fiecare dată aceste aspecte au generat schimbări importante, asta dacă privim retrospectiv şi ne gândim de exemplu la: 1930 când practic s-a declanşat cel de-al doilea război mondial, ca urmare a crizei politice şi economice mondiale, război a căror efecte şi consecinţe sunt palpabile şi astăzi; în 1764 au avut loc mişcări de expansiune care au generat apoi războiul ruso-turc, în acea perioadă şi practic până astăzi, poporul român a avut foarte mult de suferit datorită întronării lui Joseph al II lea, care a considerat Transilvania vasala a imperiului austro-ungar; 1633 începe campania în Indiile orientale, ceea ce va schimba istoria ulterioară.
În această perioadă, practic se formează o Cruce cardinală foarte frumoasă formată din Uranus în Berbec, Jupiter şi Lilith în Rac, Venus în Balanţă şi Pluton din Capricorn, care ne determină să facem schimbări importante, de fapt ne împinge să le facem, iar opoziţia la aceste schimbări poate genera probleme personale importante. În acelaşi timp se formează Piramida de Apă formată din conjuncţia Jupiter şi Lilith din Rac, Saturn în conjuncţie cu Nodul Nord din Scorpion, şi Neptun în conjuncţie cu Luna şi Chiron din Peşti, ea ne ajută să punem în practică schimbările pe care le-am decis. Sunt situaţii de multe ori la limită, dureroase, sau pe care ne opunem să rezolvă, totuşi sunt necesare, pentru că este singurul mod de a merge mai departe. De aceea aş putea spune că această cuadratură reprezintă motorul, resortul, care declanşează stări de fapt, ale căror urmări sunt pe termen extrem de lung.
Acest aspect practic se manifestă de aproximativ 7 zile şi va dura până în la sfârşitul lunii aprilie 2014, aspectul exact refăcându-se în 20 aprilie 2014; în acest interval fiecare dintre noi va trece prin transformări importante, pentru a le înţelege mai bine ar trebui să aruncăm o privire la anul 2007; el va sancţiona exagerările şi abuzurile, va face ca mulţi dintre noi să rişte în a îşi pune în practică visurile sau idealurile. Comparaţia cu evenimentele din 2007, trebuie făcut doar prin analogie, căci atunci aspectul era descrescător, adică mai mult puncta încheierea unor evenimente, iar Uranus se află în semnul Peştilor, de unde calităţile sale nu erau puse în valoare, iar Jupiter în domiciliu, în Săgetător, făcând ca dorinţele noastre să se situeze în prim plan, acest aspect a generat acea perioadă de cumpărături excesive şi credite fără precedent cu care ne confruntăm astăzi din plin. Comună este doar exuberanţa şi entuziasmul, acum ele fiind strict orientate spre punerea noastră în valoare, adică pentru dezvoltarea spirituală. Fiind o cuadratură crescătoare, ea determină ajustări importante, care se fac din exterior, adică sunt oarecum impuse de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Spuneam că avem aproximativ 8 luni pentru a acţiona, pentru a transforma, acceptând provocările şi situaţiile care apar, ele fiind cumva necesare pentru evoluţia noastră. În tot cazul frica şi nesiguranţa, sunt prezente permanent, ele sunt duşmanii noştri redutabili care ne împiedică să privim viitorul, legându-ne de trecut, de prejudecăţi, de tot ce ne împiedică să trăim în prezent.Orice acţiune care are ca scop atingerea propriilor idealuri, este încununată de succes. Este bine să fim atenţi şi la utilizarea energiei uraniene în scopuri personale, să fim moderni şi aici nu mă refer lace se poartă, ci să fim în pas cu vremurile; la nivel mundan pot apare agresiuni armate, rebeliuni, lupte ascunse, acţiuni secrete, agresivitate în forma ei cea mai pură. Se mai poate constata o puternică capacitate instinctivă care ne aduce încredere, afirmare, creaţie.
Spune maestrul: ”Dacă trebuie să plângi, plângi ca un copil. Odată ai fost copil şi unul din primele lucruri învăţate în viaţă a fost să plângi, pentru că plânsul face parte din viaţă. Nu uita să fii liber şi că nu e ruşinos să îţi arăţi emoţiile. Urlă, sughiţă puternic, fă cât zgomot vrei. Pentru că aşa plâng copiii şi ei cunosc modul cel mai rapid de a-şi alina inimile.
Ai observat vreodată cum se opresc copiii din plâns?
Se opresc pentru că ceva le distrage atentia. Ceva îi cheamă spre aventura următoare.
Copiii se opresc din plâns rapid.
Şi aşa va fi pentru tine.
Dar numai dacă reuşeşti să plângi ca un copil.