Acest aspect mi se pare extrem de interesant şi subtil, pentru că el determină să ne abandonăm, să lăsăm controlul deoparte, să ne depăşim limitele, să ne descoperim forţa cu care am fost înzestraţi. Potrivit unui mit grecesc, Uranus, primul dintre zei, personifica bolta cerească presărată de stele – de aici i se trage definiţia de patron al astrologiei. În consens cu mitul creaţiei, la început „a fost Întunericul”, un spaţiu pustiu şi lipsit de formă, şi mai exista Eros, forţa primordială sau cosmică a iubirii. Ei au făcut-o pe Geea, „Pământul cu sânii rotunzi” ce a dat viaţă tuturor formelor , şi pe Tartar, hăul adânc aflat sub Geea. Geea a dat naştere munţilor şi mărilor pustii şi sterile, iar ulterior, „fără nici cea mai mică contribuţie a bărbatului”,  a dat viaţă „unei fiinţe asemănătoare ei, suficient de mari pentru a o putea acoperi”, este vorba de Uranus, cerul nopţii înstelate. Geea şi Uranus, Pământul şi Cerul, Materia şi Spiritul, Mama şi Tatăl, Yin şi Yang, se închideau în fiecare noapte într-o strânsoare fierbinte şi făceau dragoste. Rezultatul acestei legături au fost şase fiice şi şase fii, titanii, dintre care cel mai mic era Cronos (Saturn). Din pântecele Geei au mai ieşit trei ciclopi (cu un singur ochi) şi trei uriaşi cu câte cincizeci de capete asemănătoare unor bolovani. Aceşti monştri zămisliţi de Geea au făcut ca Uranus să-i urască pe toţi copiii săi, chiar din ziua naşterii acestora, motiv pentru care îi împingea pe rând în Tartar. Geea s-a săturat la un moment dat de aceste practici care aveau să se soldeze cu pietrificarea ei. Până la urmă, a jurat răzbunare soţului şi a pus la cale „o scenă vicleană şi monstruoasă”. Din oţelul aflat în pântecele ei a făcut o seceră uriaşă (zeis) şi apoi, coborând în subteran, a încercat să-şi îndemne fiii să se răzbune pe odiosul tată. Doar Cronos a acceptat să întreprindă o misiune atât de primejdioasă. Geea i-a dăruit arma şi i-a încredinţat realizarea planului viclean.
Noaptea, când însetat de amor, Uranus a încercat să o seducă pe Geea, Cronos a ieşit din ascunzătoarea sa, i-a extirpate organele genitale şi le-a aruncate în mare unde au fecundat cu seminaţia lor apa. Din spuma mării s-a născut Afrodita-Venus, zeiţa iubirii.
Mitul demonstrează că Uranus este zeul fertilităţii, dar nu în sens pămân­tean. El este zeul cerului şi al văzdu­hului şi, ca atare, fecundează apa şi pământul prin forţa creatoare a spiri­tului şi a gândului.
Acest „divorţ” între Pământ şi Cer a însemnat sfârşitul instinctului primar de procreare. Pentru a obţine posibilitatea vieţii „deschise” la lumina zilei, Saturn a  fost obligat să-şi despartă părinţii şi să suporte până la sfârşitul vieţii stigmatul de călău al personalităţii tatălui, deoarece, înlăturându-i organele genitale, l-a lipsit de potenţă şi de talentul creator. Saturn, ca un nou „Suveran al Pământului”, trebuia la rândul său să-şi apere poziţia faţă de „primejdia morţii”. Hămesit şi înarmat cu secera de fier, a devenit el însuşi o piedică în calea vieţii noi (conştiinţei noi). Guvernarea lui Saturn a adus ordinea, dar şi îngrădirile. Tot ceea ce-l ameninţa era ascuns sub pământ, de teama posibilei răzbunări a moştenitorilor (istoriei îi place să se repete!) şi a blestemului din partea părinţilor, Uranus şi Geea, se poate spune că instinctul de autoapărare l-a determinat să-şi devoreze toţi copiii. Aceasta a dus la căderea lui inevitabilă. Fiul lui cel mai mic (zeul aerului, Zeus), înarmat cu tunete şi fulgere, l-a provocat la luptă şi l-a învins. Mai trebuie spus că Saturn, deoarece moştenise secera de la mama lui – simbolul seceri­şului, sau foarfeca necesară agricultorilor care cultivă viţa de vie – el a fost zeul agricul­turii şi al fertilităţii pământului, fiind asociat cu seminţele şi recolta. Numele lui poate proveni de la cuvântul „sator” (a semăna).
După acest preambul mitologic, înţelegem şi mai bine cât de profunde sunt aspectele dintre Uranus şi Saturn, şi înţelegem natura lor eruptivă.
Apoi aspectul de inconjuncţie este foarte interesant, el indică o forţă extraordinară, unghiul de 150 de grade, fiind intermediar între un trigon şi o opoziţie, ceea ce semnifică, că el aduce o avertizare că nu folosim corect ceea ce avem, ni se dă sau primim, şi că din acest motiv, putem ajunge la o confruntare. Avertizarea este extrem de subtilă, în sensul că noi nu trăim prevăzător, adică în ritmul Universului, şi, de aceea suntem apoi luaţi prin surprindere de evenimente. Mai poate exista o variantă a acestui aspect, ea se referă la îndemnul de a acţiona, doar că acţiunea, undeva pe parcursul ei poate fi deviată, poate degenera datorită dorinţelor sau a motivaţiilor materiale. De aceea acest aspect trebuie analizat cu multă atenţie. El s-a mai format şi în 16 noiembrie 2012 şi în 13 aprilie 2013, acum, adică pe 5 octombrie se formează a treia oară pe semnele Scorpion – Saturn, Berbec – Uranus. Dacă facem o analiză cronologică, am mai întâlnit acest aspect între cele două planete şi în septembrie 2005, ianuarie şi august 2006, şi ne vom mai reîntâlni cu el abia în 2052. În schimb între semnele Scorpion – Saturn, Berbec – Uranus, nu l-am mai întâlnit din 1600 până acum, dar se va forma în 15 ianuarie 2103, la final de semne pe gradul 29.48. De ce au atâta importanţă semnele, pentru că energia emanată este legată de ele. Formându-se pentru a treia oară acum, aspectul dă o notă de final, este ca un fel de concluzie la care ar trebui să ajungem, evident având un răgaz să o facem până maxim 21 iulie 2014, acum primind cumva doar avertismentele.
Uranus în semnul Berbecului este inflamat, este dornic să se evidenţieze, să se exprime şi cu siguranţă nu precupeţeşte nimic din toate astea. Apoi se află, la momentul aspectului în opoziţie cu Soarele şi Luna, ceea ce-i dă o conotaţie destul de violentă, de explozivă, cumva. De aceea este bine să fim atenţi la tot ce se întâmplă în jurul nostru, căci acest aspect ne vorbeşte despre conflicte nevăzute, generate de gândurile şi ideile noastre, de situaţii în care suntem la limită, depinzând doar de noi să ieşim din ele, să le depăşim, să ne eliberăm. În această perioadă există o tentaţie de a ne încurca gândurile, de a ne pierde luciditatea, pentru că rămânem prinşi ca într-o pânză de păianjen în fel de fel de nimicuri sau chestii neimportante; când avem aceste stări să ne scuturăm de ele, făcând altceva, cu totul altceva, ca de exemplu să ne plimbăm în natură şi să ne concentrăm atenţia asupra unei flori, copac, frunze sau păsări. Să privim cu atenţie norii şi mişcarea lor, să ascultăm vântul şi freamătul copacilor; toate acestea ne curăţă mintea şi ne ajută să redevenim lucizi. Capcana de a crede că putem găsi soluţia potrivită cu mintea îmbâcsită, va aduce situaţiile explozive despre care vorbeam. Apoi tendinţa de a controla este extrem de puternică, măcar o clipă să înţelegem că dacă un lucru nu este bun pentru noi, Îngerul păzitor şi alte Entităţi, încearcă să ne aducă pe calea potrivită, de aceea următorul meu sfat este să nu ne grăbim, să nu presăm, să lăsăm să se întâmple, pentru o vreme, lucrurile în ordinea care vin, nu în cea pe care ne-o dorim. Dorinţa este un concept aspru sancţionat, căci lecţia smerenie şi cea a înţelepciunii, a detaşării şi a atitudinii holistice este acum important de învăţat.
La nivel psihic, acest aspect acţionează cu forţă, căci simţim o stare de tensiune interioară, în primul rând datorată, pe de-o parte necesităţii schimbării, pe de altă parte opoziţiei pe care o depunem. De aceea tendinţa de a controla, ambiţia şi vanitatea vor fi duşmanii noştri, care până la urmă pot declanşa adevărate furtuni emoţionale sau chiar boli. Din acest motiv multe boli vor recidiva, multe situaţii ce păreau rezolvate vor reapare, tocmai pentru a ne împiedica să regreşim, să revenim la atitudini nesănătoase, în acest fel opunându-ne schimbării.
Să ne gândim la semnele implicate, Berbecul, un nou început, războinicul cu sabia în mână, acţiunea în forţă, explozia dar şi forţa Vieţii şi Scorpionul, abisul, moartea şi renaşterea prin transformare, suferinţa, autoflagelarea involuntară, încăpăţânarea dar şi dârzenia, Voinţa de a renaşte. Sunt semne care nu au nici o tangenţă, în trecut aveau un guvernator comun, Marte, care era războinicul şi răzbunătorul, evident în epoca în care funcţiona principiul dinte pentru dinte. Acum practic aceste două semne nu se văd, nu se pot compune, decât printr-un singur scop: acela de a schimba noţiunea de dorinţă cu cea de preferinţă. Altfel spus poate ar trebui să reflectăm la faptul că nimic nu este rău, până nu-l face gândirea aşa – William Shakespeare. De aceea spuneam că se lucrează asupra noastră la nivel subtil, pentru ca anumite concepte care au devenit distrugătoare să fie înlocuite cu altele.
Până în luna iulie 2014, fiecare dintre noi ar trebui să înţeleagă conceptele dăunătoare şi să le înlocuiască, să se elibereze de gândurile negative şi frici, să descopere frumuseţea şi măreţia Vieţii. Pot pare vorbe goale, dar de fapt asta este realitatea, căci întregul nostru sistem de gândire se schimbă, iar dacă nu acceptăm, vom rămâne cu unul vechi care nu ne va provoca decât multă suferinţă. De fapt acest aspect ne spune că trebuie să facem un efort la nivelul gândirii creative şi la nivelul stăpânirii şi purificării emoţiilor, este un aspect care cere depăşirea limitelor. Acest efort poate să consume o sumă de încercări chiar dureroase, dar necesare pentru evoluţia spirituală, căci omul numai din greşeli învaţă.