Opoziţia Soare Saturn 2014

Aspectul de opoziţie dintre Soare şi Saturn este anual şi se formează pe 10 mai la ora 21.28. El este extrem de interesant pentru că pe aceste semne Taur – Scorpion nu se va mai forma în următorii 28 de ani, pe de altă parte el se formează concomitent cu opoziţia Venus Marte, despre care am scris un articol care poate fi citit pe https://www.mirabilys-magazin.ro/previziuni-zilnice/venus-si-marte-se-confrunta.

Împreună cele două opoziţii formează o clepsidră, care are ca aspecte de legătură două novile, unul dintre Marte retrograd şi Saturn, iar celălalt dintre Venus şi Soare, aspecte deosebite, care aduc de fiecare dată evoluţie spirituală şi posibilitatea de a depăşi momentele grele prin înţelepciune.

Un alt punct interesant al acestei clepsidre îl reprezintă faptul că axa ei de simetrie sau altfel spus Punctele mijlocii din aspectul de novil, este dat de axa Nodurilor lunare, care este foarte importantă în orice fel de hartă astrologică. În acest caz, ni se sugerează direct că este un moment de eliberare şi de evoluţie foarte puternic care va avea loc indiferent dacă ne dorim să participăm sau nu la evoluţia personală sau de grup. Există secvenţe de timp, când pentru ca un principiu să triumfe, se face tot ce este posibil, dar procesul nu poate fi oprit, indiferent câţi vor rămâne în urmă. Practic este alegerea personală dacă fiecare vrea sau nu să facă parte din el. Cel mai interesant fapt, este acela că Venus şi Marte regenţii karmici ai Nodurilor lunare, adică planetele guvernatoare, sunt şi ele implicate în aspect. În acest fel opoziţia Soare Saturn reprezintă alegerea fiecăruia, la nivel de conştiinţă şi suflet, de a urma o anume direcţie. Saturn mai este denumit şi Stăpânul timpului sau Păzitorul pragului, de fapt odată ce-l înţelegem putem depăşi barierele convenţionale ale timpului şi materiei, putem vedea universul cuantic.

Dacă tot vorbim de clepsidră am putea spune că o clepsidră era umplută în trecut cu lichid, nisip sau mercur, în funcţie de ceea ce trebuia măsurat. Pe scurt acest aspect ne propune să folosim trei clepsidre. Să nu uităm, clepsidra este obiectul acela ce măsoară timpul în mod frumos,  când materia se scurge din vas în vas, fir cu fir ori picătură cu picătură. Cred că toţi suntem atraşi de clepsidre, pentru că numai prin ele putem privi cu atenţie cum se scurge timpul, probabil aşteptând de fiecare dată să se oprească înainte de terminare. Toţi speram că undeva se va opri în curgerea lui. Doar că acest aparat perfect dimensional, este făcut pentru a înţelege că timpul este făcut să curgă – iar Saturn din aspect ne sugerează cum să curgă în favoarea noastră, vorbind metaforic şi spiritual. Clepsidra ne ajută să  înţelegem că el, timpul,  e făcut să curgă, că menirea lui este rece şi constantă, liniară şi sigură.

Deci să ne imaginăm că avem trei clepsidre. Toate au pornit deodată şi curg separat, nu-s egale în curgerea lor dar de terminat se vor termina în acelaşi timp. Una a fost umplută cu pământ ales, pământ fin. Curge pământul fir cu fir în fiecare clipă şi se aşează la locul său. Uneori parcă ar sta, parcă ar dori să privească în trecerea sa prin tunelul strâmtorării la cele lăsate în urmă. Numai că cele din urmă vin şi apasă în aşa fel încât firul trece spre dimensiunea spre care a fost hărăzit, amestecându-se cu celelalte firicele, contopindu-se într-o grămăjoară fină de pământ.

Cea de-a doua clepsidră e mai fină. Ea merge cu lichid şi picăturile trec dintr-o parte în cealaltă strălucind în lumina celei de-a treia. E un lichid ciudat şi plin de viaţă. Parcă simte orice mişcare a celorlalte două clepsidre. Rezonează la firele de pământ ale primei şi tresaltă la fascicolele de lumină a celei de-a treia. Dar şi aşa, lichidul acesta ce se comportă ca valurile oceanelor  şi ca apele râurilor ce trec de la repeziş la deltă, trece cuminte ca printr-o arteră şi se aşează formând o mare roşie plină de viaţă aşteptând cuminte umplerea vasului spre un nou circuit.

A treia clepsidră e specială. E foarte scumpă şi umplutura ei nu poate fi văzută decât cu ochii spiritului. Poate doar privind atent lumina ce se află în ea ne vom da seama că acolo timpul se măsoară altfel. Numai lângă celelalte două îi putem vedea lucrarea, comparând, căci intensitatea luminii ei creşte proporţional cu scurgerea celorlalte, iar scurgea luminii ei este inepuizabilă. În timpul nopţilor stă ca o lampă de veghe şi priveşte cum se scurge materia suratelor ce-îşi văd de drumul lor constant spre locul hărăzit, sfidând timpul şi aşteptând clipa în care va părăsi clepsidra spre a merge în locul unde se află izvorul luminii. A treia clepsidră este a spiritului şi nu are sfârşit ci doar curgere perpetuă, pe aceasta trebui să o privim acum, să ne acordăm la ea.

 

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top