Acest aspect deschide primul ciclul al aspectelor dintre Soare şi Mercur din anul 2015. Conjuncţia inferioară dintre Mercur şi Soare, are loc la fiecare 120 de zile, cu Mercur în mişcare aparent retrogradă, şi poate fi considerată asemănătoare cu Luna Nouă, practic pentru că deschide un ciclu legat de capacitatea noastră de informare, de abilitatea de a ne adapta unei situaţii, fiind cel mai potrivit moment pentru a ne propunem să înţelegem, să studiem, să comparăm şi să ne mobilizăm pentru rezolvarea unei probleme.
Pe 30 ianuarie la ora 15.43, Mercur şi Soarele se întâlnesc în semnul Vărsătorului, semn fix, de exil al Soarelui şi de exaltare al lui Mercur, pe casa a VII a, în septil cu Mijlocul Cerului şi având Ascendentul în semnul Racului. Luna din semnul Gemenilor – guvernatoarea Ascendentului – se află şi ea sub influenţa mercuriană, în sensul că accesăm foarte multe informaţii la nivel inconştient.
Este foarte interesant de observat că, Neptun este regentul temei, lui subordonându-se atât Venus şi Marte, cât şi celelalte planete. Pe de altă parte Neptun se află pe Punctul mijlociu al septilului despre care vorbeam mai sus, ceea ce mă determină să consider că acest aspect foarte important. Cumva el explică starea noastră psihică proastă, senzaţia că alunecăm pe ape tulburi, că pierdem controlul, rolul lui fiind acela de a ne învăţa detaşarea şi de a înţelege că planurile noastre nu coincid întotdeauna cu Planurile lui Dumnezeu.
Neptun o are pe Venus alături, ceea ce ar trebui să ne aducă capacitatea de a ne crea viaţa aşa cum este cel mai bine şi frumos, dar, pe de altă parte se amplifică temerile, incertitudinile, depresiile, letargia, delăsarea. Altfel, această stare generală proastă, are şi rolul de a ne solidariza, de a ne uni forţele pentru a ne elibera de pânza de păianjen care ne înconjură. Ea este ţesută de multe sute de ani, încet în jurul nostru, tocmai pentru a ne pierde identitatea şi independenţa. Materialul din care este construită este extrem de solid şi anume este construită din fricile noastre şi din lipsa de încredere în cine suntem. Această stare de incertitudine ne determină să nu fim obiectivi, să nu ne cunoaştem, inhibând centrii cerebrali motori, adică determinându-ne să stagnăm, să ne scufundăm. De aceea trebuie să ne fixăm scopuri precise, să fim lucizi şi exacţi, chiar dacă pe moment pare dificil. Oricum nu trebuie să ne lăsăm purtaţi de fantasme şi să ieşim din reverie căci cea mai bună soluţie acum este acţiunea. Aş putea spune că acum fiecare dintre noi trebuie să se privească obiectiv pe sine şi pe ceilalţi. În acest demers simţul contrastului, se construieşte gradat, adică conştiinţa se construieşte gradat. Numai în situaţii de criză profundă oamenii au reacţii, acesta este şi momentul actual, în care fiecare trebuie să depună efort personal pentru a depăşi manipularea şi starea de somnolenţă indusă.
Opoziţia Lilith Neptun este încă activă şi va fi amplificată şi de Venus, forţă acestui aspect, este preluată de Soare şi Mercur prin ricoşare. Soarele slăbit ne determină să fim cvasi lipsiţi de energie şi de motivaţie, iar Mercur retrograd, ne determină să ne retragem, să ne eschivăm, să ne interiorizăm, dar nu într-un fel constructiv de analiză ci de izolare în cochilia personală. Şi fiindcă tot vorbim de melc, metaforic trebuie înţeles că acesta poate căra de 30 de ori greutatea sa şi poate supravieţui în cochilie o perioadă extrem de lungă şi în condiţii extreme (de exemplu la – 100 grade Celsius). A fost o paranteză pentru a înţelege că retragerea este necesară numai în condiţii la limită, ceea ce în această situaţie astrală, nu este cazul de făcut.
Trebuie menţionat că Saturn şi Nodul Nord formează concomitent cu conjuncţia Mercur retrograd Soare, un septil, susţinut şi de Fortuna care se află alături de Saturn. Acest aspect poate că este minor, dar cu siguranţă subliniază momentul de hiatus în care ne aflăm, şi că numai decizia de a ne abandona limitele şi de a ieşi din cochilie, ne va elibera de labirintul sau pânza de păianjen în care ne aflăm. Fortuna alături de Saturn în semnul Săgetătorului ne transmite că cel mai bine ne simţim şi cel mai mult evoluăm dacă ne înţelegem blocajele şi mergem mai departe. Probabil că multe din relaţiile noastre se vor clarifica, sau vor urma o altă turnură decât credeam noi, dar cu siguranţă fiecare se va alătura persoanelor potrivite, forţat sau liber ales.
Atunci când Dumnezeu se hotărî să-l facă pe tată, începu cu o structură mai degrabă înaltă şi robustă.
Atunci, un înger care era prin preajmă îl întrebă: „Dar ce fel de tată mai e şi ăsta? Dacă pe copii îi vei face mici de statură, de ce l-ai făcut pe tată atât de mare? Nu se va putea juca cu bilele fără să se pună în genunchi, nu va putea să-şi învelească copilul fără să se aplece şi nici măcar să-l sărute fără să se aplece foarte tare!”
Dumnezeu zâmbi şi răspunse: „E adevărat, dar dacă îl fac mic ca pe un copil, copiii nu vor mai avea spre cine să-şi ridice privirea.”
Când făcu apoi mâinile tatălui, Dumnezeu le modelă destul de mari şi puternice.
Îngerul clătină din cap şi spuse: „Dar … mâini mari ca acestea nu vor putea închide şi deschide ace de siguranţă, nici să încheie sau să descheie năsturaşi şi nici să împletească codiţe sau să scoată o aşchie din deget.”
Dumnezeu zâmbi şi spuse: „Ştiu, dar sunt destul de mari pentru a ţine tot ce se găseşte în buzunarele unui copil şi destul de mici pentru a cuprinde în palme feţişoara lui.”
Dumnezeu tocmai făcea cele mai mari picioare care se pomeniră vreodată, când îngerul izbucni: ”Nu e bine! Crezi că aceste două prăjini ar putea sări din pat dimineaţa devreme când plânge bebeluşul? Sau să treacă printr-o ceată de copii fără să strivească vreo doi, cel puţin?”
Dumnezeu zâmbi şi spuse: „Nu te nelinişti, vor fi foarte bune. Vei vedea: vor folosi să-l salte pe genunchi pe un copil care vrea să se joace de-a căluţu’ sau să alunge şobolanii dintr-o casă de ţară sau să se încalţe cu pantofi care i-ar fi pe măsura nimănui altcuiva.”
Dumnezeu lucră toată noaptea dând tatălui puţine cuvinte, dar un glas puternic şi autoritar, ochi care vedeau totul şi rămâneau totuşi calmi şi înţelegători. La sfârşit, după ce rămase puţin pe gânduri, adăugă un ultim lucru: lacrimile. Se întoarse apoi spre înger şi-l întrebă: „Acum eşti convins că un tată poate iubi ca o mamă?” (Erma Bombeck)