În teoria astrologică, Venus împreună cu Jupiter în semnul Leului, ar trebui să genereze efuziuni sentimentale, deschidere necondiţionată spre Iubire, dar mai ales spre dragoste.

Teoretic pare a fi aşa, dar, practic, din punctul meu de vedere, este o perioadă de acordaj relaţional, în ideea ca relaţia să devină exact ceea ce ar trebui să fie, eliberare karmică şi împlinirea sufletească.

Ascendentul momentului de conjuncţie din 1 iulie, este în semnul Fecioarei, semn care ne spune că fiecare trebuie să-şi regăsească rolul potrivit în cadrul relaţiei, rol prin care se pune în ”serviciul” celuilalt cu tot ceea ce are mai valoros, constant, ca un fel de activitate cotidiană, generând în acest fel un mod de a trăi.

Conjuncţia se formează în casa a XII a, casă care ne determină să ne concentrăm atenţia pentru a încheia datoriile karmice relaţionale; asta nu înseamnă închiderea unor relaţii ci a unor atitudini, a unor concepte vechi, care au generat şi în trecutul sufletului răni profunde, întâlniri necesare, evenimente dureroase. Guvernatorul casei a XII a, Soarele, se află în semnul Racului, semnul Rădăcinii trăirilor emoţionale, care hrănesc sentimentele în mod automat şi în prezent. Este momentul să înţelegem că acest mecanism este generat de lipsa noastră de curaj de a le înţelege şi a ne confrunta cu ele, că acceptarea este cel mai bun leac, căci în acest fel se încheie ciclicitatea şi repetivitatea.

Poziţionat în casa a X a, el ne sugerează că metoda de a fi noi înşine, de a străluci, este de a rezolva comportamentul relaţional repetitiv. De a ne exprima emoţiile, de a acţiona pentru a ne rezolva conflictele interioare care se răsfrâng asupra relaţiei.

Neptun este în conjuncţie cu Descendentul, reprezentantul astrologic al relaţiei, al vieţii exterioare, al colaborării. De aceea se poate spune că este necesar pentru a ne transforma să facem pace cu celălalt, cu reflexia noastră în exterior – oglinda cum i se mai spune – să înţelegem că primi ceea ce ceilalţi percep că le transmitem, fiind un efect de bumerang pe care ne este greu să-l înţelegem/controlăm.

Pe scurt, în această perioadă de mari schimbări, despre care tot am spus că au loc, un element esenţial care ar trebui subliniat îl constituie relaţiile noastre. Ele ar trebui să se schimbe, să capete o nouă valenţă şi un nou înţeles. În primul rând ar trebui să plecăm de la ideea că Iubirea este o alegere, Iubirea nu poate şterge trecutul dar poate schimba viitorul.

Cred că una dintre marile probleme în relaţiile noastre, este aceea că rezervorul nostru de Iubire pare a fi gol. Cum a ajuns aşa? De ce a ajuns aşa? Nici măcar nu ne oprim să înţelegem acest fapt sau să ne întrebăm dacă avem ceva de făcut.

În această epocă modernă, în care timpul pare a fi principalul nostru inamic, Iubirea nu este înţeleasă aşa cum ar trebui ea să fie. Mulţi dintre noi nu fac diferenţa între a fi îndrăgostit şi nevoia acută de a fi iubit. Iar la baza acestei probleme se află cu siguranţă lipsa de comunicare şi lipsa de încredere în afecţiune.

Primul lucru pe care cred că fiecare ar trebui să-l facă este de a comunica, dar pentru aceasta este nevoie de a înţelege limbajul principal al iubirii celuilalt – acest fapt este necesar indiferent de natura relaţiilor noastre.

Iubirea ne ajută să ne simţim importanţi, să ne simţim siguri şi valoroşi, ea ne ajută să ne dezvoltăm liber întregul potenţial, de aceea se spune că iubirea ne eliberează.

În contextul unei relaţii de cuplu când nu ne simţim iubiţi, se accentuează ne-nţelegerile, pentru că ne vedem ca o ameninţare la adresa propriei fericiri. În acest fel relaţia devine un câmp de luptă, în loc să fie un paradis.

Doi oameni diferiţi pot trăi în armonie dacă descoperă cum să scoată la lumină ceea ce este mai bun în celălalt – aici este nevoie de afecţiune şi prietenie. De cele mai multe ori neglijăm sau nu vrem să vedem lumina din sufletul celui de lângă noi. De aceea poate acum, în această perioadă, ar trebui să ne gândim şi să acceptăm modul de manifestare al nevoii de afecţiune al persoanei, persoanelor, dragi nouă.

 

Atunci când acceptăm să fim „văzuţi”, până în străfunduri, de celălalt, de semenul nostru, noi nu putem împiedica un proces de transformare lăuntrică. Fie ne împărtăşim o experienţă ori o trăire, stând în faţa prietenilor, pentru a celebra un eveniment deosebit, fie ne exprimăm bucuria nestăvilită, ori tristeţea copleşitoare, în faţa unei fiinţe dragi, noi acceptăm să fim văzuţi îndeaproape şi trataţi de o manieră extrem de apropiată, intimă. Nu numai că ne dezgolim sufletele; dar îi îngăduim, totodată, persoanei respective, să împartă cu noi un spaţiu lăuntric unic, pentru înfăptuirea acestui act de mare putere. A ne bucura de martori ai fiinţei noastre înseamnă a accepta să fim văzuţi, exact aşa cum suntem, în clipa respectivă.

Prietenii şi fiinţele dragi ne pot fi, cu uşurinţă, martori ai fiinţei; cu condiţia să fim suficient de curajoşi, încât să le dăm voie. Următoarea ta aniversare poate fi ocazia perfectă, pentru a experimenta acest act sacru: Invită-ţi prietenii şi fiinţele dragi, la sărbătorirea zilei tale unice! Pe parcursul celebrării, stai în faţa lor şi mulţumeşte-le pentru prezenţă, în această zi specială şi, implicit, în viaţa ta! Percepe recunoştinţa, preţuirea, atenţia, afecţiunea, căldura şi sprijinul ce se revarsă dinspre ei; remarcând, totodată, sentimentul de siguranţă care te cuprinde, atunci când te afli în preajma lor! Dacă te simţi inspirat, împărtăşeşte-ţi gândurile cele mai intime, cu privire la însemnătatea zilei şi la existenţa ta! Te vor surprinde, poate, sentimentele de pace şi de confirmare, ce izvorăsc dinlăuntrul tău, atunci când te simţi în siguranţă, pentru a pătrunde adânc în sufletul tău şi a te destăinui şi dărui celor în care ai încredere.

Oricine a zărit vreodată iubirea, admiraţia, acceptarea sau aprecierea reflectate în privirea unui prieten sau a fiinţei iubite, cunoaşte puterea transformatoare a acelei experienţe. Atunci când îţi dezgoleşti sufletul în faţa celuilalt, tu îi oferi darul fiinţei tale şi îi arăţi preţuirea – îi demonstrezi că are valoare, în viaţa ta. Prin acceptul de a fi „văzut”, până în străfunduri, tu le permiţi, de fapt, celorlalţi, să pătrundă în spaţiul tău intim; păşind, totodată, în lăcaşul sacru pe care ei l-au făurit pentru tine şi creând un potir al confirmării, susţinerii, dragostei şi bunăvoinţei, ce va rămâne cu tine, de-a pururi.