Această conjuncție anuală mi s-a părut în ultimii ani cel puțin interesant de urmărit. În semnul Berbecului unde se petrece din 2011, de atunci încă acest aspect provocându-ne să ne dezvăluim calitățile, să ne explorăm, să privim obiectiv atât la noi cât și la ceilalți. Să nu uităm că Venus în semnul Berbecului se află în exil, deci cumva suntem detașați de sentimentele noastre și mai puțin subiectivi, dar pot spune că prima conjuncție a fost extrem de blândă și armonioasă. Abia din 2013 se poate spune că ne-am detașat de explozivitatea acestei conjuncții care ne-a obligat să ne reconsiderăm atitudinea față de noi înșine. Din 2013 am început să înțelegem care este rolul nostru în viața noastră, să ne concentrăm atenția asupra ceea ce părea a fi important, chiar dacă ne mai lăsam conduși încă de emoții. În 2014, cred că ne-am aflat cumva la o răscruce, căci aveam anumite relevări, o înțelegere profundă dar doar intuitivă fără a fi dublată de credința a ceea ce simțeam că avem de făcut. Atunci unii s-au întors spre trecut alții au ales schimbarea și au mers cu credință spre viitor prin prezent, oricum alegerea a fost destul de impulsivă sau dură. În 2015 s-au concretizat într-un fel sau altul alegerile făcute în 2014 și au fost înțelese sau folosite relevările din 2014. 2016 a fost un an de luptă într-un fel, căci în acest an am înțeles puterea pe care am dobândit-o și cred că am învățat să o folosim, poate cam brusc sau poate cam forțat, dar sigur am descoperit că nu suntem singuri pe acest drum și că puterea grupului ne ajută să mergem mai departe. În 2017 ne confruntăm cu situațiile tangibile acțiunilor avute din 2011, asta înseamnă că într-un fel sau altul trebuia să acționăm conform lecțiilor și schimbărilor petrecute, că rezultatele obiective trebuiau folosite, că simțul responsabilității pe care l-am dobândit ca urmare a eforturilor constante, trebuia să ne evidențieze, să ne ajute să știm ce anume vrem și ce anume avem nevoie în continuare.

De atunci și până astăzi, așa cum se vede din scurtul istoric, pare că am parcurs o cale lungă, mai ales dacă privim în urmă, că acei care au căutat să se cunoască au făcut pași uriași înainte, au înțeles altfel relațiile cu cei din jur și privesc acum viața și ceea ce se întâmplă mult mai lipsiți de prejudecăți. Poate că seamănă cu un necrolog, dar nu este așa căci reprezintă o subliniere și o conștientizare a transformărilor uriașe generate de această perioadă, căci această conjuncție este ultima din semnul Berbecului, următoarea având loc în domiciliul venusian al Taurului, în 18 mai 2019 (conjuncție care va fi extrem de activă și care ne va releva efortul acțiunilor de până atunci).

Revenind la 29 martie 2018, conjuncția Uranus Venus, are loc în casa a treia și ne sugerează să ne acordăm timp pentru a scrie și analiza lecțiile de până acum al perioadei 2011 – 2018, ca apoi să ne facem un plan de acțiune conform căruia să ne punem în practică tot ceea ce am descoperit că suntem, să ne asumăm responsabilitatea de a porni pe o cale nouă (pentru unii schimbată radical, pentru alții schimbată doar direcția, iar pentru alții de nuanțat calea). Uranus este destul de vehement în această conjuncție, el are nevoia de libertate și de eliberare cu orice preț, așa că tendința spre haos și anarhie poate fi destul de evidentă. Ceea ce avem de făcut este să nu ne lăsăm purtați de val ci să ne ordonăm toate activitățile, să revizuim acele situații sau acțiuni unde suntem prea îngăduitori atât cu cei din jur cât și cu noi înșine, dar mai ales să înțelegem importanța lecțiilor care vin și să le dăm un sens constructiv.

Poate că la acest aspect ar trebui să ne gândim că viaţa înseamnă transformarea răului în bine. Nu are importanţă cum; cu gândul, cu cuvântul, sau cu fapta, important este să se întâmple. Treburile ne făcute creează un sentiment de vinovăţie. La omul echilibrat sentimentul de vinovăţie se exprimă prin simţul răspunderii, iar simţul răspunderii înseamnă conştiinţă iar conştiinţa împinge la acţiune – de aceea am sugerat să acţionăm. Sentimentul negativ de vinovăţie apasă şi se numeşte datorie. Datoria obligă iar ne îndeplinită amplifică automat sentimentul de vinovăţie. Datoria obligă şi totuşi despre ea se vorbeşte cel mai mult, dar despre simţul responsabilităţii mai deloc. Răspunderea este ceva ce fiecare îşi asumă, iar dacă cineva nu este capabil să o ducă la bun sfârşit, în jur se creează o bucurie răutăcioasă. Doar că, răspunderea privează pe invidioşi sau pe oricare din jur de capacitatea de a porunci. Atenţie, când ”setea” de câştig creşte, simţul răspunderii se transformă în simţul datoriei.