În 17 noiembrie se formează Luna Plină, cu Soarele în semnul Scorpionului şi Luna în Taur, la ora 17.18. Ea ne determină să reflectăm la problemele interioare, să ne analizăm emoţiile, dar şi dorinţele, şi nu pentru că vrem, ci pentru că trebuie. Este ca şi cum am fi deodată năpădiţi de propriile noastre temeri şi frici pe care le vedem în faţa ochilor în cel mai simplu mod, în toate activităţile cotidiene care ne înconjoară. Adică ne ridicăm întrebări, în spatele lor stând îndoielile, ne privim în oglindă şi suntem nemulţumiţi, ne ascultăm gândurile şi nu ni le recunoaştem. De acea spun că pare o nesiguranţă, dar de fapt este o confruntare cu ceea ce de fapt am realizat prin fricile noastre.
Apoi, o consecinţă a acestei stări de fapt, o reprezintă nesiguranţa, neliniştea şi tulburarea care ne diminuează simţul realităţii. Starea psihică este proastă, iar energia fizică este mult mai scăzută decât ar trebui. Practic suntem cumva destul de conştienţi de tot dar în imposibilitatea de a reacţiona concret. Este o limită la care ne aflăm, în care am ajuns deoarece ne-am rătăcit, ne-am rupt de noi înşine. Luna Plină ne arată cât de importantă este unitatea, iar opoziţia dintre Soare şi Lună ne sugerează că suntem în cu totul altă parte decât ar trebui să fim. Pentru a ne reîntregi este nevoie să distrugem tendinţele negative, ceea ce este un act de vitejie în condiţiile dure de acum. De aceea aş putea afirma că mesajul pe care îl aduce această Lună Plină este al echilibrului. Echilibrul interior, dar şi echilibru pierdut căci balansăm pe calea noastră. Avem multă nevoie de fermitate în a ne urma calea şi de credinţa că ea este cea mai potrivită.
Ordinea cosmică şi legile ei vor începe să se facă simţite din ce în ce mai puternic, astfel încât, încet, încet vor apare situaţii transformatoare, pe care ar trebui să le acceptăm ca fiind parte din Calea noastră. Oricât de surprinzătoare ar părea ele, este aproape imposibil să le evităm, căci reprezintă soluţia cea mai potrivită fiecăruia dintre noi.
Apoi este bine să ştim că ceea ce se vede la suprafaţă este o mică parte din ceea ce ar trebui de fapt să vedem, este doar semnalul de a percepe cauzele mai adânci. De aceea semnele nu ar trebui neglijate, oricât de mici sau ne-nsemnate ar părea ele. Ele sunt semnalizatorii discreţi a unor direcţii de urmat. Tendinţa de a trăi la întâmplare, sau de azi pe mâine poate să ne îndrepte atenţia spre altceva, de fapt, pierzând din vedere esenţialul.
Astăzi, fiecare dintre noi poate sta cu sine însuşi şi chiar poate descoperi capacităţile şi aptitudinile care l-ar ajuta să se dezvolte cel mai bine, fiind un moment de naştere a individualităţii. Se mai poate spune că fiecare are karma în aşteptare, şi, această aşteptare, şi, această aşteptare se poate concretiza astăzi prin a înţelege ce avem de făcut pentru a o elibera. Ceea ce vreau să spun este că suntem puţi în situaţia de a alege să ne ocupăm strict de planul material concret, sau să ne eliberăm de presiunea energetică a karmei şi apoi, liberi, să ne orientăm atenţia spre lucruri convenţionale. Germenii spiritualităţii, prezenţi în fiecare dintre noi, vor fi foarte activi acum, şi, fiecare dintre noi va putea instala Legile Lumii Spirituale, în Lumea Materială. Aceasta de fapt este cheia de a ne simţi împliniţi. Altfel cumva suntem ca Penelopa, care ceea ce ţesea ziua deşira noaptea, adică dacă nu vom înţelegem cum să aplicăm Legile spirituale în viaţa concretă, succesul material şi prosperitatea vor înceta să mai apară. Partea noastră instinctivă care se află legată de natura noastră interioară, arhaică, se va opune propriilor schimbări materiale, şi, atunci tot ce facem cu mâna dreaptă va fi distrus de mâna stângă. Odată înţeles acest mecanism şi acceptat, vor apare în viaţa noastră persoanele potrivite cu care vom colabora exact acolo unde ne este locul sau unde suntem extrem de eficienţi şi înzestraţi.
Faptul că imediat după momentul de Lună Nouă, Luna intră în mişcarea de fără direcţie, ne vorbeşte despre întreaga perioadă care va urma, care este dificilă din punct de vedere al acţiunilor concrete, dar foarte propice organizărilor interioare şi a treburilor administrative; ne sugerează că fiecare dintre noi este singur cu el însuşi şi că, în primul rând, trebuie să-şi rezolve karma personală şi abia apoi pe cea de grup, de fapt implicit se întâmplă şi asta.
Înţelepciunea străveche spune că, pentru a schimba vieţile noastre, trebuie să schimbăm modul în care visam că sunt ele. Viaţa este ca un vis. Dacă nu ne place cum arată visul, avem nevoie să visăm ceva mai frumos, mai interesant, mai palpitant, mai vesel, mai plin de armonie sau de vitalitate. Dacă viaţa ne incită la ura, la agresivitate, la mânie, la violenţă ori la suferinţă şi ne aduce în cale evenimente dramatice, n-avem decât să începem prin a modifica totul, visând la… ceea ce ne dorim. Jocul suferinţei lumii ne atrage copleşitor, poate şi pentru ca suferinţa pe care o visăm conţine efecte secundare „benefice”, din care mintea se hrăneşte cu nesaţ. Suferinţa conţine, înainte de toate, sâmburele dulce al „motivaţiei” de a trăi, de a ieşi din ea. Mintea ştie că, după furtuna izbânda Soarelui pare mai glorioasa.
Arhanghelul Gabriel ne poate ajuta, ne poate inspira şi armoniza. Numele arhanghelului Gabriel semnifica „Dumnezeu este puterea mea”
Arhanghelul Gabriel este cel de-al doilea în rang printre arhanghelii care se află înaintea lui Dumnezeu. Arhanghelul Gabriel actioneaza in multe situatii impreuna cu arhanghelul Mihail; ei ghideaza, sustin, inspira si protejeaza fiintele umane.
Arhanghelul Gabriel este considerat a fi Guvernatorul divin al Paradisului (Cartea lui Enoh). Cu ajutorul Arhanghelului Gabriel putem descoperi potenţialul trupului nostru şi a realităţii noastre individuale. El aduce calitati angelice in experienta umana, inspiratie si putere in clipele de grea incercare si ne ajută să avem încredere în puterea noastră şi să o utilizăm pentru a ajunge la Dumnezeu.
A fi fericit inseamna a fi in armonie cu tine insuti, cu toata lumea si cu Dumnezeu Tatal
Arhanghelul Gabriel ne roaga, însoţindu-ne pas cu pas, să căutăm:
– în credinţă – bucuria sufletească
– în bucurie – motivaţia creaţiei
– în creaţie – rostul existenţei
Sa fim recunoascatori lui Dumnezeu, manifestandu-ne pe noi insine in deplina libertate a spiritului, dar cu egal respect fata de toata lumea in care traim (intreaga creatie).
Sa comunicam si sa ne apropiem din ce in ce mai mult, cu daruire si incredere, pentru ca putem cu adevarat sa creem si sa ne bucuram impreuna.