Acest aspect aduce o combinaţie destul de interesantă, de fiecare dată, Soarele se află în semnul Gemenilor guvernat de Mercur iar Luna se află în semnul Fecioarei guvernat tot de Mercur, este un moment în care putem înţelege exact cele puţin două dintre valenţele mercuriene: agitaţia, mişcarea, informarea şi însuşirea, asimilarea, angajarea şi analiza. Este foarte interesantă acest Prim Pătrar de fiecare dată, el se situează cumva pe la jumătatea anului şi aduce un moment de analiză care nu se referă doar la ciclul lunar ci şi la cel anual. Apoi dacă ne referim la elemente, este un fel de analiză între elementul aer şi pământ, evident separate prin OM. Este un moment în care fiecare dintre noi poate percepe la nivel subtil rolul lui pe Pământ din punct de vedere Spiritual. Foarte interesant că Mercur guvernatorul Soarelui şi Lunii se află într-un semn de apă, Racul. Apa, uneşte toate celulele vii într-o acţiune sănătoasă, ea simbolizează curgerea constantă a energiilor vitale – este apa cardinală, este fluiditatea unei conştiinţe ce este stimulată de schimbare – Fecioara. Marele ciclu al apei în cadrul biosferei Pământului, este însăşi esenţa proceselor universale legate de Mama Natură şi Geea. De aceea cred că este un moment important în care au loc schimbări importante, în fiecare an, dar în mod special acum, legate de Pământ.

Poate că este interesant să înţelegem următoarele, prin analogie atât la propriu cât şi la figurat:

Când studiezi structura unui copac, poţi spune că prin analogie rădăcinile, trunchiul şi crengile corespund personalităţii, în timp ce frun­zele, florile şi fructele corespund individualităţii. Personalitatea reprezintă latura terestră, materia­lă, care joacă rolul de suport, de recipient, de conductor, în timp ce individualitatea reprezintă elementul spiritual, viaţa sau spiritul ce constituie baza tuturor manifestărilor. Deci, şi una şi cea­laltă sunt indispensabile. Pe măsură ce arborele creşte, rădăcinile i se afundă din ce în ce mai adânc în pământ, trun­chiul i se îngroaşe, ramurile se dezvoltă, el se înalţă şi se lărgeşte, devenind mare şi puternic. Rădăcinile, trunchiul şi ramurile îndeplinesc me­reu aceeaşi funcţie: ele servesc doar ca suport frunzelor, florilor şi fructelor, rezistând tot timpul anului, în timp ce frunzele, florile şi fructele apar şi se duc. La fel, personalitatea – adică corpul nostru psihic, astral şi mental – este mereu aici, ca suport permanent, în vreme ce individualita­tea, inspiraţia, bucuria, fericirea ce vin din corpul cauzal, budic şi atmic apar şi dispar…dar nu se pierd, el perpetuează Viaţa, poartă Sămânţa Divină.

În acest context moartea este cu totul şi cu totul altceva, la fel cum renunţarea sau pierderile reprezintă ceva mult mai subtil, decât raportarea la materie. lisus a spus: „Daca nu muriţi, nu veţi trăi”. Da, trebuie să murim ca să putem trăi: să murim în faţa naturii noastre inferioare, renăscând în faţa naturii superioare, asemenea grăunţei ce moare în pământ, ca să poată încolţi mai târziu. Dacă nu moare, adică dacă ar sta Ia nesfârşit într-un grânar, grăunţa noastră nu va rodi, căci stagnarea este o altă formă de moarte. Iar noi vom păţi la fel, dacă vom rămâne cu vechile men­talităţi: nu vom fi niciodată vii. Trebuie să murim în faţa vechilor forme, preluând altele noi, mi­nunate, şi astfel vom supravieţui!

Doar nu vă puteţi închipui că Hristos ne-a dorit moartea?

Nu, „Dacă nu muriţi” înseamnă dacă nu schim­baţi formele, vechile obiceiuri, felul de a gândi. Nu, acela care a rostit cuvintele: „Eu sunt învie­rea şi viaţa”, nu ne dorea moartea, El vroia să devenim vii , asemenea lui. De aceea, nu ne mai rămâne decât un singur drum : să murim pentru natura inferioară şi să ne naştem pentru natura divină.

 

Mi se pare că ceea ce a spus Osho este extrem de semnificativ pentru această perioadă:

Fiinţa umană geme în tenebre. O văd ca pe o locuinţă în care nu mai străluceşte nici cea mai mică lumină, ca o casă pierdută în ceaţă. Ceva s-a stins în ea. Totuşi focul poate renaşte din cenuşă.

Precum un vapor pierdut, omul şi-a pierdut destinaţia şi nu mai ştie ce să facă. Totuşi cunoaşterea, sufocată, poate fi reanimată în sufletul său.

Nu trebuie să disperaţi. Cu cât noaptea este mai profundă, zorii sunt mai aproape. Lumea va cunoaşte o renaştere spirituală, un nou tip de om se va dezvolta, iar noi asistăm acum la renaşterea lui. Această renaştere spirituală nu se va produce decât prin noi înşine. Nimeni nu mai poate sta deoparte, căci trebuie să ne renaştem prin noi înşine, renaşterea trebuie să se producă în fiecare din noi.

Soarele inimii nu va răsări decât dacă ne umplem de lumină şi această responsabilitate ne revine nouă înşine. Suntem cu toţii elementele edificiului de mâine, suntem razele astrului care se va manifesta. Fiecare om este un creator. Dar a vorbi despre viitor este o greşeală. Prezentul este acela care trebuie reînviat, iar ceea ce trebuie să readucem la viaţă este propria noastră fiinţă. Cum să creăm o umanitate, dacă nu ieşim mai întâi din starea noastră nesigură? Individul este baza societăţii, prin el se operează orice evoluţie şi orice revoluţie. Iată de ce vă lansez o chemare. Treziţi-vă vă rog. De ce nu îndrăzniţi să mărturisiţi că viaţa voastră este monotonă, absurdă, plictisitoare, nu mai are savoare şi aceasta nu este de mirare. Orice bucurie profundă este interzisă inimii destabilizate şi îngrijorate.

De unde vine acest sentiment al efemerului şi al tristeţii, în timp ce viaţa este o sursă infinită de plenitudine? Sunteţi pierduţi, dezorientaţi. A vegeta, a exista fizic şi atâta tot nu înseamnă a trăi, ci a aştepta moartea. Cum să te mai simţi atunci în largul tău? Cum să te mai bucuri de existenţă?

Repet – este posibil să scăpaţi de coşmarul pe care îl luaţi drept realitate. Drumul este aici, în faţa voastră, el nu s-a şters niciodată. El duce de la opacitate la lumină, el este etern. Voi sunteţi aceia care îi întoarceţi spatele.

Acest drum se numeşte dharma, religia autentică. El este focul care reînvie vatra, farul din vârful stâncii agresate de furtună. Mahavira, maestru jain, a spus că adevărata religie este ancora, destinul, refugiul, singura scăpare, oaza omului prins în zbuciumul lumii, al bolii şi al morţii.