Luna Nouă din semnul Gemenilor – 25 mai 2017

Luna Nouă coincide cu o mare sărbătoare și anume ziua Înălțării la Cer a Domnului Iisus. În plus ea are o încărcătură specială, căci ne aduce o mobilitate deosebită. Pentru a o putea folosi este nevoie să ne vindecăm de tot ceea ce ne aduce suferință din trecut, o putem face simplu prin iertare, prin detașare dar mai ales prin manifestarea unei înțelepciuni și înțelegeri profunde.

Conjuncția Soare Lună se formează în casa a V a momentului, ea ne indică o perioadă relativ ușoară, în care creativitatea ar trebui să se plaseze în prim plan. Această conjuncție are adunată în ea o energie extraordinară de vindecare prin credință, prin înțelegerea noțiunilor superioare legate de viață și prin multă bunăvoință față de ceea ce ne înconjură.  Bunăvoința este o pornire a inimii, este atenția pe care o acordăm celuilalt, ea ne determină să păstrăm între noi ceea ce ne definește ca oameni. Confucius spunea că bunăvoința este virtutea omeniei. Dar nu este suficient să avem bunăvoință, trebuie să o exprimăm prin acte concrete și potrivite, spunând și făcând tot ceea ce este potrivit în orice situație de viață, zi de zi. Și această bunăvoință va atrage în viața fiecăruia dintre noi relațiile potrivite, în acest fel participăm implicit, profund și eficace la restabilirea și menținerea armoniei universale. Mi se pare că avem această șansă unică de a ne vindeca și de a fi vindecători, ambele componente trebuind aplicate. Avem la dispoziție energia de a ne descoperi aspirațiile dar și de a cere răspunsuri acolo unde ne lipsesc informații sau avem neclarități. Însăși simpla retragere, rugăciunea de mulțumire și cerea sprijinului, ne va oferi răspunsurile căutate sau ajutor. Totul este să fim consecvenți, să nu ne pierdem încrederea/credința în ceea ce facem, și să ne urmăm calea personală. În acest fel ne împlinim și Destinul și ne dezvoltăm calitățile spirituale.

Ascendentul din gradul aries al Capricornului ne spune că vom reuși, chiar dacă asta presupune un efort, să ne individualizăm, să ne îndreptăm gândirea spre cer, să facem pași deciși pe calea evoluției personale. Vor apare numeroase provocări, ele se datorează fricilor care ne conduc. Acestea trebuie descoperite, recunoscute și în acest fel eliberate. În acest fel, curajos, ne vot transforma viața și ne vom implica doar în acele acțiuni care au legătură cu verticala personală, cu creșterea spirituală. Din această perspectivă următoarea săptămână este cea mai provocatoare. Mâine Luna va forma opoziție cu Lilith, iar pe 2 iunie Soarele, apoi pe 5 iunie avem cuadratura lui Mercur, guvernatorul Lunii Noi, cu Nodurile lunare, aceste aspecte ne vor forța să înțelegem, să conștientizăm, să fim raționali și profunzi în atitudine. Mercur este în inconjunție cu Lilith, ceea ce aș putea spune că ne ajută mult, căci ne este mai ușor să descoperim ce se ascunde în spatele fricilor, sau cine. Acest aspect vine să diminueze forța tensiunilor legate de valoarea noastră și de felul în care ne poziționăm social.

Căutaţi să vedeţi dincolo de aparenţe, pătrundeţi în adâncul lucrurilor, nu vă mulţumiţi doar cu ce vi se dă sau vi se spune. Veţi găsi că tot ce scrie în cărţi şi tot ce vă spun alţii sunt doar repere pe calea către ceea ce vă spune, mult mai simplu, sufletul vostru.

În plan sentimental ne simţim destul de nesiguri sau chiar nemulţumiţi mai ales din cauza gândurilor negre sau a frustrărilor pe care le avem. Este o tensiune interioară, un fel de încrâncenare care ne face cam arţăgoşi şi puţini cam duri, mai duri ca deobicei în manifestări.

Celor din jurul nostru le va părea straniu comportamentul, dar nu uitaţi că şi ei simt la nivel subtil acelaşi lucru.

Relaţiile pasionale se schimbă cu perioade de izolare și de singurătate. Pasiunea arzătoare este amplificată de respingere și de negare; forța de viață se lovește de apatie. Dorim să ne iubim corpul şi nu  putem. Este o senzaţie contradictorie de iubire şi nemulţumire care ne împiedică să iubim.

 

 

 

Existența fiecărui om se desfășoară ca o notă muzicală, al cărei rol este esențial în interiorul partiturii cosmice.

Perfecțiunea, frumusețea, ordinea, acuratețea și toate virtuțile partiturii se desfășoară undeva, pe frecvențe accesibile conștiințelor înalte, dar invizibile celor care cred că tot ceea se întâmplă în viață este controlat prin forța omenească.

Noi suntem notele care se întâlnesc pentru a întregi simfonia, pentru a face cântecul perfect și potrivit, exact așa cum se desfășoară el.

Daca am putea să privim viețile noastre ca pe exprimări muzicale în interiorul unei partituri universale, am reuși să ne ridicam conștiința la un nivel înalt al iubirii necondiționate. Aceasta ar însemna – în același timp – cunoașterea unei profunde stări de acceptare, din care va răsări spontan și fără nici un fel de efort imaginea unei vieți în care facem doar ceea ce „trebuie” să facem.

Mergem unde trebuie să mergem. Ne aflăm întotdeauna în locul în care „trebuie” să fim. Și aceasta doar pentru că facem parte din melodia cosmică și ne mișcăm în armonie cu toate ritmurile ei.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top