Această Lună Plină este ultima din acest an, ea ar trebui să ne aducă momente de evaluare globală referitoare la tot ceea ce am întreprins și materializat în anul 2021. Aceste momente cred că fiecare ar trebui să și le creeze căci ne vor da posibilitatea de a construi eficient ceea ce va urma. Această evaluare ar trebui să se refere atât la aspecte cantitative cât și calitative, dar mai ales la împlinirea lăuntrică pe care o resimțim, aproape de încheierea acestui an.
Este posibil ca tot ce trăim în această perioadă să reprezinte o schimbare de roluri, de exemplu cei care doar au dăruit să învețe să primească, cei care au ajutat să fie ajutați, cei care și-au făcut dușmani să aibă sentimentul dușmăniei, cei care au provocat suferințe, să treacă prin suferințe, și lista poate continua. Romanii aveau o sărbătoare denumită Saturnaliile, în preajma solstițiului de iarnă, în care timp de câteva zile stăpânii deveneau sclavi iar sclavii stăpâni.
Au loc și multe descărcări karmice, unele legate de atașamentele noastre și de dorința de a controla emoțional pe cei apropiați, Marte în conjuncție cu Nodul Sud ne determină să ne întâlnim cu acele situații prin care să vedem clar că dependențele sunt distrugătoare atât pentru dependenți cât și pentru cei care le generează. O lecție dură și concretă, ea este foarte actuală, chiar dacă noi nu vrem să o privim așa. Poate să fie o simplă curiozitate, pe care o vom depăși prinși de tumultul evenimentelor, dar cu siguranță ea va continua, de aceea este important să înțelegem în profunzime și obiectiv tot ceea se întâmplă.
De aceea multă atenţie la tendinţa de judeca eronat lucrurile, de a le privi superficial sau numai în aparenţă, ceea ce poate crea conflicte sau lipsă de motivaţie în acţiunile noastre.
Luna Plină se formează cu Venus staționar retrogradă în conjuncție cu Pluton, ceea ce cu siguranță aduce o presiune foarte mare mai ales la nivel sentimental dar și material. Este vorba de a administra resursele dar și de dificultăți în implementarea unor proiecte. De fapt toate acestea sunt doar de natură a ne atrage atenția, de a ne avertiza asupra unor aspecte sau de sublinia anumite lucruri.
Axa caselor I-VII pe care se formează Luna Plină, cu Soarele în casa I, ne aduc în atenție relațiile, parteneriatele, colaborările, pentru a analiza, pentru a înțelege și a studia, ce se poate face pentru a le optimiza și armoniza. Probabil că este foarte important ca în viitorul an să fim stabili, mulțumiți și liniștiți în zona relațională. În plus este necesară o analiză asupra rezultatelor financiare obținute prin activitățile profesionale, mai ales pentru a putea aduce plus valoare legată de eficiență și calitatea serviciilor oferite.
Pentru ca planurile de viitor să fie potențiale, realizabile și nu doar vise absurde, este obligatoriu să ne aplecăm privirea cu atenție asupra slăbiciunilor, a greșelilor pe care le-am făcut în trecut, a deciziilor care ne-au dus pe un drum înfundat. Daca ne-a lipsit perseverența în a ne susține un plan, un scop de viață, or curajul, daca n-am fost destul de iscusiți pentru a realiza ceea ce ne-am propus cu un an în urmă, trebuie să observăm de ce n-am reușit. Nu avem nevoie să observăm eșecurile, ori erorile de dragul de a ne lamenta, de a învinovăți pe altcineva – conjuncturile, defectele, greșelile celorlalți – cât pentru a vedea unde am scârțiit noi înșine. Nu de plânsul nostru are nevoie viața, nu de victime are nevoie lumea și nu de fricoși, ci de ființe care știu că esența succesului este: să încerci, să cazi, să te ridici și apoi, cu sânge rece și curaj să nu mai repeți acel lucru care te-a dus în jos.
În orice domeniu și în orice direcție a vieții vrem să reușim, să câștigăm, să obținem mai mult, este obligatoriu să fim prezenți complet în acel mediu.
Când un om se decide să facă ceva bun, el trebuie atunci să facă faţă la tot, dar trebuie să-şi asume pe deplin responsabilitatea pentru ceea ce face. Indiferent ce face, el trebuie mai întâi să ştie pentru ce o face, apoi el trebuie să înceapă să acţioneze fără să aibă deloc dubii sau regrete.