Această Lună Nouă ne aduce posibilitatea de a începe să lucrăm pentru materializarea proiectelor legate de idealurile noastre cele mai înalte. Acum avem posibilitatea să ne conştientizăm puterile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Apoi de fiecare dată când Luna Nouă cade în casa a XI a avem posibilitatea să adăugăm viziunii noastre noi valenţe spirituale. Apoi este un moment în care devin vizibile acumulările şi eforturile depuse anterior, putând fiecare dintre noi să sintetizăm toate acestea. În plus, această Lună Nouă are loc în Săptămâna Luminată, ceea ce subtil şi simbolic ne spune că o putere extraordinară coboară de sus şi ne aduce o viziune creativă, curaj şi o minte deschisă spre viitor. Evident tuturor, dar mai ales celor care-şi doresc să se înalţe, să se ocupe de evoluţia spirituală personală dar şi a întregii omeniri. Fiecare dintre noi poate deveni o lentilă clară, care concentrează lumina şi informaţiile înalte, pentru a obţine pacea şi armonia interioară, atât de necesară fiecăruia pentru a-şi înţelege, accepta şi acţiona conform menirii personale.
De aceea această Lună Nouă o consider una dintre cele mai vibrante, mai puternice din acest an, ea ne dă posibilitatea de a ne găsi persoanele prietene, sufletele surori pentru a acţiona pentru realizarea idealurilor comune. Evident că mă refer la atitudinea fiecăruia dintre noi, de fapt la acea forţă interioară care atrage oamenii de care avem nevoie, pentru această etapă a vieţii noastre. Totuşi a visa şi a modela idei nu este de ajuns, acum, şi Uranus evident ne transmite din plin acest lucru, este momentul de a activa, de a împlini prin acţiuni ceea ce trebuie făcut legate de aceste vise. De aceea conjuncţia Mercur Uranus în domiciliul marţian şi inconjuncţia celor două cu Marte evident plin de vervă şi efervescenţă, este foarte importantă, tocmai pentru că ne ajută să avem atitudinea potrivită pentru a utiliza toată experienţa căpătată până acum dar şi realizările şi oportunităţile care apar. Practic această Lună Nouă de vorbeşte de omul în acţiune, dar acţiunea este ca urmare a activităţilor depuse. Dacă am luptat, am muncit şi ne-am urmat idealurile, fără a precupeţi eforturile necesare, implicându-ne pentru a aduce creştere constantă legată de idealurile spirituale, apare mulţumirea, recunoaşterea valorii personale şi susţinere din partea unor persoane numeroase. Dacă am aşteptat doar ca lucrurile să se întâmple, apar frustrările, nemulţumirea şi resentimentele. De fapt cea mai mare cheie a victoriei şi progresului o reprezintă depăşirea fricii, iar cea mai mare frică pe care o are fiecare dintre noi la nivel subtil, este de pierdere a identităţii preţioase ca ego individual. Felul în care ne comportăm acum, adică dacă amplificăm mândria şi posesivitatea excesivă şi exclusivă – în sensul că iată aceasta este valoarea mea, duce, atunci când vine timpul, la descompunere şi moarte – vorbind metaforic, iar vorbind concret aduce o acumulare karmică deosebit de importantă.
Ascendentul acestei Luni Noi în semnul Racului, ne vorbeşte despre trecut, despre rădăcini, despre ceea ce culegem acum ca roade a acţiunilor din trecut. De fapt este o antrenare dificilă, tot ceea ce are loc acum, pentru perfecţionare în vederea manifestării depline a idealurilor personale. Avem multă înţelegere şi înţelepciune, pe care o putem folosi cu multă uşurinţă, dar evident mai este încă multă muncă de depus, multe eforturi intense de susţinut. De aceea cred că va urma o perioadă de antrenamente pentru perfecţionare, de acţiuni, mai ales până la Luna Plină, care vor conduce în final la nişte salturi uriaşe atât personale cât şi universale.
Pluton retrograd pe Descendent, va pune în discuţie toate relaţiile noastre, va forma şi desface grupuri, va realiza transformările necesare pentru a permite să funcţioneze numai constructiv fiecare relaţie. De fapt ne vom schimba viziunea şi implicita relaţiile, vom căpăta acea înţelepciune necesară care să ne ducă exact în locul potrivit cu evoluţia noastră şi cu eforturile susţinute. Cred că în perioada care urmează este important să ne analizăm sentimentele şi să ne punem în valoare sufletul, să căutăm în adâncurile fiinţei noastre răspunsurile şi să acceptăm provocările, depăşindu-le prin iubire.
Dacă omul este o trestie gânditoare, conform dictonului consacrat, omenirea este pe cale să devină o reţea gânditoare, iar acest proces ne obligă mai mult ca niciodată să reflectăm la buna funcţionare a sistemului pe care se bazează: comunicarea.
La fel cum există sisteme precum cel circulator, respirator sau nervos care asigură buna funcţionare a vieţii interne a organismului uman, tot astfel ne putem imagina existenţa unui sistem însărcinat cu buna funcţionare a acestui corp colectiv care este într-o oarecare măsură organismul exterior al omului integrat în societate — un sistem constituit din legi care, în măsura în care sînt cunoscute şi aplicate, asigură echilibrul grupului si, prin extensie, al speciei sau, dimpotrivă, îl destabilizează. Acest sistem este comunicarea. Societatea este constituită din legături de schimb şi din ritualurile care le guvernează.
Pe scurt această Lună Nouă ne spune că dacă avem grijă de legea consecinţelor nu vom injuria voluntar sau involuntar, conştient sau nu, altă persoană. Şi aceasta deoarece nu vom dori să ne aducem injurii nouă înşine. Trebuie să prevedem consecinţele nu numai ale unei acţiuni ci şi ale unei atitudini sau perspective.
Cu cât dorinţa de putere a unui om este mai mare, cu atât slăbiciunea sa iese cu mai multă forţă de sub obloanele personalităţii. Marile dorinţe de putere dezvăluie şi credinţa omului în propria-i slăbiciune, dar şi o concepţie de viaţă eronată, care defineşte puterea dintr-un unghi limitat. În câmpul spiritual al existenţei, care include iubirea, blândeţea, bunătatea sufletească, puterea de a dărui şi de a primi, puterea provine din percepţia slăbiciunii şi a smereniei personale. Cel ce nu suferă să-şi perceapă propria slăbiciune, nu poate iubi şi nu să ştie ce este iubirea. El doreşte dragostea pentru că simte în ea „puterea”, dar se împiedică de îndată ce înţelege că, pentru dragoste trebuie să ai percepţia slăbiciunii. Să fii servitor, înainte de a fi servit. Să te apleci, înainte de a primi plecăciuni. Ori, dorinţa obişnuită de putere vrea numai servitori.