Pentru vechile civilizaţii ale Terrei, astrologia a fost deopotrivă o cale de “a naviga” în Timp şi Spaţiu folosind geografia celestă, dar şi o mare ştiinţă a ritmurilor, fiecare activitate umană desfăşurându-se la un anumit timp şi numai la acela. Oamenii ştiau să folosească energiile primite de ei din Marele Univers prin intermediul planetelor şi al Semnelor zodiacale, adevăraţi “transformatori de fază” ai energiilor venite de la Dumnezeu-Tatăl. Aceste “căi de mii de ani”, cum le numeşte Eminescu, sunt astăzi (tot aşa cum erau şi atunci) modulate de mai multe zone energetice, dintre care cele mai apropiate de noi sunt constelaţiile cu stelele lor fixe şi planetele sistemului nostru solar.
Se pare că scufundarea finală a Atlantidei a dus cu ea cunoaşterile sacre ale civilizaţiilor din vechimea timpurilor, actuala omenire începându-şi existenţa pe un nivel de conştiinţă mult mai scăzut, având însă de învăţat o lecţie de viaţă cu mult superioară: iubirea. Din această perspectivă – a sufletului şi a inimii – urmărim să repunem în discuţie subiectul aparent arhi-cunoscut al Semnelor zodiacale.
Ce se ştie din timpurile foarte vechi
Asemănările nu sunt întâmplătoare iar simbolurile nu sunt deloc gratuite. Foarte multe dintre calităţile pe care le conferă sau le aduce în viaţa noastră influxul astral al Semnului zodiacal Leu au o foarte mare legătură cu caracteristicile constelaţiei cu acelaşi nume. Înainte de a descoperi aceste analogii, să citim în “Marea Evanghelie a lui Ioan” revelată lui Jakob Lorber de către Domnul, volumul III (traducere şi adaptare text Gregorian Bivolaru, Editura Shambala, Bucureşti, 2003):
Capitolul 105:
“1. După zodia Balanţei a început o perioadă de relativă inactivitate. Cirezile au intrat într-o relativă acalmie, ceea ce înseamnă că păşteau în continuare pe păşuni, dar nu se mai zbenguiau la fel ca în timpul primăverii, şi nici pomii fructiferi nu mai erau ca în primăvară. Ogoarele erau şi ele înţelenite şi, în consecinţă, şi pentru oameni se întrevedea o perioadă de oarecare odihnă. Şi sigur că ei s-ar fi dedat şi mai mult leneviei dacă Domnul Cerurilor şi al Pământului nu i-ar fi scos întrucâtva din vegetarea aceea a lor cu ajutorul unor insecte foarte agasante, a căror patrie era tocmai Egiptul.
2. Căci, chiar de la începutul acestei perioade, au început să se arate pretutindeni scorpionii, care s-au înmulţit apoi foarte repede până pe la mijlocul ciclului respectiv, precum muştele într-o sală de mese. După cum se ştie însă, înţepătura scorpionului este nu numai foarte dureroasă ci şi extrem de periculoasă, dacă după înţepătură u intervii imediat cu antidotul.
3. Dar fiindcă vechii egipteni au sesizat destul de repede caracterul deopotrivă nociv şi supărător al micii vietăţi, ei au început pe dată să se gândească la diferite metode pentru a-i veni de hac. Au fost testate diferite metode menite să izgonească insectele, dar nici una nu a dat vreun rezultat, până când s-a descoperit în sfârşit scoarţa unui arbust care creştea pe lângă Nil şi care, pusă la fiert, emana nişte aburi care reuşeau să izgonească măcar din încăperi insectele înţepătoare. Totodată, scoarţa umezită a arbustului amintit era aşternută pe podea şi pe paturi, iar ea reuşea să izgonească acele insecte, putând uneori chiar să le omoare.
4. După numele arbustului aceluia, a cărui scoarţă izgonea şi chiar omora insectele, a fost denumită apoi şi insecta în sine, care, până atunci, nici nu avusese vreun nume, şi căreia i s-a spus, prin urmare; SCORO (“scoarţă”), PI sau PE (“a bea”) ON (“el”).
6. La prima apariţie a scorpionului în perioada aceasta de inactivitate a omului, Soarele s-a oprit în dreptul unei alte constelaţii din marele cerc, iar aceasta a fost denumită după insecta cea nesuferită, care tocmai atunci se înmulţise foarte tare, agasând oamenii şi animalele. Acestui simbol i s-a arătat până acum mai puţină veneraţie, în afară de faptul că numele respectiv era oarecum apreciat ca reţetă eficientă pentru combaterea insectei agasante.”
Ce ne rămâne nouă de înţeles
Dintre toate Semnele zodiacale, Scorpionul este singurul care cunoaşte o dublă reprezentare simbolică: şarpe şi acvilă. Şarpele reprezintă natura umană grosieră, ataşată şi dependentă de plăceri pe care nu le poate controla; acvila este simbolul transcenderii acestor dorinţe dar şi al eliberării spiritului de sub tirania şi limitările materiei. În această dublă simbolistică avem, de altfel, cheia existenţei: energia care ne poate crea cele mai mari probleme şi neîmpliniri (atunci când este lăsată să se manifeste haotic) ne poate conduce către cele mai profunde realizări (atunci când este cultivată şi rafinată sistematic). De multe ori, în anumite reprezentări zodiacale care nu au cunoscut o prea mare popularitate, Semnul zodiacal Scorpion mai este reprezentat printr-un şarpe cu aripi (dragon), simbol rezultat probabil din combinarea celor două (şarpele şi acvila), dar a cărui semnificaţie rămâne aceeaşi: transcenderea naturii umane grosiere si elevarea ei prin controlul Spiritului asupra Materiei, rafinarea şi înţelegerea superioară care ne eliberează din inerţie şi ignoranţă, făcându-ne să renaştem într-o nouă dimensiune existenţială – cea divină.
Din multe motive, Semnul zodiacal Scorpion constituie, pentru cei interesaţi la modul sincer de metafizica existenţei umane, un real mister, el fiind asociat cu cele mai puternice şi magice mistere din viaţa noastră; sexul (o problemă de viaţă şi de moarte); moartea şi regenerarea; puterea; schimbarea.
Se vorbeşte în astrologia medievală despre “omul melothesic”, sintagmă prin care se face referire la relaţia dintre microcosmosul fiinţei umane şi Macrocosm. Conform acestei concepţii, fiinţa umană nu este o creaţie întâmplătoare în Univers. Între ea şi restul lumii există în permanenţă schimburi de energii şi procese permanente de rezonanţă, fapt care şi explică de ce o greşeală comportamentală repetată ani de zile sfârşeşte prin a deveni o problemă gravă de sănătate ce se manifestă direct în sau pe corpul nostru fizic. Dacă privim cu atenţie acest om melothesic, constatăm că cele 12 zodii au o proiecţie bine definită asupra fiinţei noastre, Semnului zodiacal Scorpion revenindu-i zona organelor genitale şi a organelor de eliminare. Asta arată că una dintre energiile caracteristice lui este şi energia descendentă, cea care are ca rol eliminarea din corpul fizic a tuturor reziduurilor rămase după transformarea hranei fizice în constituenţi energetici.
Romanii ne-au lăsat moştenire valorosul dicton: “Mens sana in corpore sano” (“minte sănătoasă în corp sănătos”). Nu ei au descoperit asta dar sigur ei au preţuit foarte mult acest lucru, corpul sănătos fiind acela care nu are reziduuri sau toxine. Din punct de vedere medical, un corp care asimilează corect este acela care şi elimină corect. Organismul care nu elimină este un organism care nici nu asimilează.
Ca orice Semn de Apă, Semnul zodiacal Scorpion generează nevoia de securitate emoţională şi de siguranţă. Ca orice Semn fix, Semnul zodiacal Scorpion este caracterizat de excese de orice fel, pentru că modul vibratoriu fix este în rezonanţă cu energia acumulării, indicând dorinţe foarte puternice, intense, uneori greu de conştientizat sau la fel de greu de acceptat. Luând în consideraţie şi dimensiunea metafizică a fiinţei, tipul de energie specifică este cea a siguranţei în plan fizic, material, motiv pentru care nativii caracterizaţi de ea investesc o energie teribilă, de-a lungul întregii lor vieţi, în acumulări de orice fel, dar mai ales materiale şi financiare, care depăşesc cu mult nivelul bunăstării. Aceştia sunt oamenii cu avere impresionantă, cu mulţi bani strânşi, cu multe obiecte de uz casnic sau vestimentar, cu cel puţin două maşini şi mereu mânaţi către împliniri sociale care să-i scoată cât mai mult în evidenţă. În clipa în care se confruntă cu afecţiuni severe ale sănătăţii, cu diferenţe mari de opinie în relaţiile cu ceilalţi, cu schimbarea unei reşedinţe, a unei profesii sau a unui regim politic, ei nu fac faţă! Chiar şi atunci când înţeleg că schimbarea care li se cere este în binele lor direct, chiar şi atunci când înţeleg tipul de schimbare care li se cere, ei nu o fac sau nici măcar nu o acceptă.
“Ceea ce nu ne doboară ne face mai puternici” – spune un mare înţelept şi eliberat spiritual. Şi ce altceva decât puterea ne asigură supremaţia în această lume fizică? Întreaga istorie umană este fundamentată pe luptele pentru putere. Cea mai puternică şi, de altfel, specifică lumii materiale în care trăim, a ajuns să fie astăzi ignorată pentru că, ascunsă în basme şi apelată mereu în producţiile artistice, ea s-a “demonetizat”: lupta dintre Bine şi Rău. Răul este întotdeauna puternic pe moment iar Binele în timp. Cei care nu au răbdare, nu cred în forţa Binelui. Cei care vor totul sfârşesc prin a pactiza, conştient sau nu, cu Răul. Dintre toate energiile demoniace care ne înlănţuie şi ne înrobesc, ego-ul este cea mai prezentă în viaţa noastră actuală. Ego-ul creează sentimentul că suntem fiinţe muritoare, trecătoare, biete efemeride apărute haotic în Creaţia Divină, precum şi sentimentul separării unuia de celalalt. Ego-ul ne înlănţuie de iluziile acestei lumi şi el ne determină să ne identificăm cu ele – cu diplomele pe care le luăm, cu cunoaşterea pe care o dobândim, cu bunurile pe care le avem şi cu funcţiile cu care suntem investiţi. Ego-ul este cel ce vrea totul. Ego-ul este cel care se teme cu adevărat de schimbare şi de aceea vrea să fie puternic – pentru a evita schimbarea, pentru a evita trezirea spirituală. Lui îi este o teribilă frică de moarte, deoarece moartea îl separă de tot ceea ce el acumulează.
Unde este frica, acolo este şi ego-ul. Unde este acceptarea Voinţei Divine, acolo este şi adevărata putere, pentru că totul se petrece în conformitate cu planurile divine. Ceea ce, din punct de vedere omenesc, este greu, dificil, inacceptabil în destinul nostru sau al altora, din punct de vedere divin este necesar. Totul se află în permanentă transformare. Existenţa noastră este o permanentă chestiune de viaţă şi de moarte. În corpul nostru fizic, există zilnic procese de transformare, de sublimare şi de eliminare. Dar dacă nimeni nu ne învaţă despre ele şi dacă pe noi nu ne interesează să ne descoperim cu adevărat, rămânem atunci la discreţia ego-ului şi devenim fiinţe care îşi pierd Centrul real, care este cel Divin.
Florin Onitza, marele astrolog român, spune: “Singura permanenţă a Universului este nepermanenţa.” Asta înseamnă că viaţa există pretutindeni şi moartea nicăieri. Iar Pascal afirmă: “Dumnezeu este o sferă cu centrul pretutindeni şi cu marginile nicăieri.” Noi, oamenii, suntem în fiecare clipă una cu inima divină. Dacă am conştientizat asta, suntem deja puternici, în siguranţă, capabili de alchimia interioară care transcende ego-ul.
