Săptămâna 4 – 10 noiembrie 2012

Săptămâna aceasta este guvernată de Soare care se află în semnul Scorpionului într-o conjuncţie în desfacere cu Saturn, dar ca îţi pune în continuare amprenta asupra optimismului nostru şi al încrederii personale.
Săptămânile guvernate de Soare sunt luminoase, sunt cele mai potrivite pentru a ne manifesta personalitatea şi pentru a ne pune în valoare. Cu Soarele poziţionat în semnul Scorpionului lucrurile se schimbă puţin, numai există atâta încredere şi nici orgoliu, mai degrabă este o perioadă de analiză a posibilităţilor personale de a ne remarca. Este mai accentuat pesimismul poate şi toamna îşi spune cuvântul, ne adâncim mai uşor în propria durere, iar mintea noastră notează toate amănuntele care ne-au dezamăgit în viaţă. Probabil de aceea se spune despre nativii scorpioni că sunt răzbunători…De multe ori parcă atenţia ni se blochează între limitele înguste ale suferinţei noastre.
Din punct de vedere astrologic nu sunt multe aspecte astrologice importante, fiind cumva lăsaţi să reflectăm în linişte la ceea ce avem de făcut în viitor, sau pentru a rezolva corect activităţile în care suntem deja implicaţi.
Este de remarcat faptul că Mercur trece în mişcarea aparent retrogradă de miercuri, ziua pe care o guvernează, de la ora 1.01. El se află nu numai în retrogradare ci şi în exil şi în recepţie mutuală cu Jupiter, cel puţin până în 14 noiembrie. Din acest motiv avem nevoie sporită în toate activităţile comerciale, trebuie să fim precauţi cu aparatura electronică şi atenţi la accidente şi incidente. Dialogurile şi comunicarea este lipsită de substanţă ceea ce permite bârfelor, zvonurilor şi ideilor false să intre uşor în viaţa noastră, panicându-ne, alarmându-ne şi determinându-ne să ne consumăm întreaga energie. Puteţi citi mai multe despre această perioadă într-un articol separat. Cu siguranţă ne simţi în pericol, mai ales pentru că avem impresia că nu putem controla, că nu ştim ce se întâmplă şi prin urmare nu avem cum să anticipăm.
Probabil că o mare parte din tot ceea ce ni se întâmplă se datorează faptului că nu ne aflăm pe calea noastră. Când un grăunte este pus în pământ el încolţeşte, creşte şi dă roade. El spune atunci: ” Mi-am găsit locul!” Locul lui nu era acolo, îngrămădit cu alte grăunţe, într-un loc unde risca să se usuce, sau să-l mănânce şoarecii: locul lui era în pământ.
Majoritatea oamenilor se aseamănă cu grăunţele care aşteaptă în hambar venirea semănatului: ei nu şi-au găsit locul, ei nu sunt pregătiţi să încolţească. Totuşi toţi sunt chemaţi să-şi afle locul, şi nimeni nu poate să-i ia, unei fiinţe omeneşti, locul pe care Dumnezeu i l-a hărăzit.
Acum este o perioadă în care suntem ajutaţi să ne găsim locul, chiar dacă câteodată ni se pare dificil sau imposibil să o facem. Nu ne trebuie numai curaj ci şi multă credinţă.
Mai este un aspect pe care aş vrea să-l menţionez, opoziţia dintre Marte în Săgetător şi Vesta, aspect care pune faţă în faţă acţiunile determinate de vanitate, orgoliu, pasiune nestăvilită şi pe cele făcute cu sufletul, liniştiţi şi cu iubire. De acea provocările sunt pe măsură, căci ne este testată credinţa şi implicit încrederea în resursele noastre. În epoca modernă imaginea reprezentată de Vesta s-a pierdut, aceasta reprezentând femeia înalt spirituală, care avea o cunoaştere şi o atitudine deosebit de elevată. Vesta este asociată cu focul, cu focul spiritual, iar din punct de vedere astronomic, este un asteroid cu o luminozitate deosebită care o face vizibilă cu ochiul liber noaptea. La nivel simbolic ea păzeşte casa sau comunitatea, asigurând unitatea familiei sau statului. Vesta mai semnifică puterea de a ne focusa pe propriile idealuri, motiv pentru care miercuri se poate folosi ziua in acest scop, de a medita asupra lor si de a decide modul cel mai eficient de ale împlini. Apoi este un moment important si din punct de vedere relaţional deoarece Vesta semnifică iubirea cea mai profundă şi adâncă, care prin sex, în sensul înalt al lui, de uniune şi împlinire, este generatoare de energie. Iată că sunt numeroase valenţe ale acestui asteroid luminos, iar întâlnirea prin opoziţie cu Marte, reprezintă o confruntare, o luptă între tot ceea ce este brut, primar, provocator – focul marţian este cel care mistuie şi arde, cu ceea ce este benefic şi spiritual; acest aspect ar trebui să trezească în noi un moment de reflecţie şi decizii legate de toate domeniile sus menţionate.
Pe scurt în săptămâna care urmează trebuie să recunoaştem valoarea muncii, căci toate credinţele şi idealurile noastre au prea puţină valoare dacă nu sunt pus în practică, printr-un efort susţinut, în viaţa de zi cu zi.
Apoi evenimentele care vor avea loc ar trebui să ne facă să renunţăm la fixaţii şi blocaje, limitându-ne acţiunile greşite şi blocând acele relaţii care nu ne mai sunt necesare sau ne sunt defavorabile.
 
Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă, ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:        
– Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie ? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa …
– Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila ? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi. Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.
“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin,
ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!”  Sfântul Ioan Gură de Aur
 

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top