Previziuni pentru 17 aprilie 2014

Astăzi suntem sub efectul astrologic al opoziţiei dintre Junona şi Ceres. Aşa încât posesivitatea care este o faţetă evidentă şi clară a Junonei, dependenţa emoţională de ceva sau cineva, capacitatea de a combina într-un fel subtil dar şi obscur evenimentele, cu orice preţ, pentru a nu pierde – aici este de ajuns să privim doar la sfera politică pentru a înţelege mai bine cum a acţionat – adică în spatele oricărei acţiuni evidente se ascunde o încrengătură de intrigi şi răzbunări demne de întâmplările relatate despre ea în legendele Olimpului.

O scurtă retrospectivă legată de evenimentele din viaţa fiecăruia dintre noi, este foarte folositoare astăzi, pentru că acum avem posibilitatea de a repara, de a transforma ura, răutatea, invidia, dependenţa emoţională în ceva extrem de frumos în acest fel deblocând multe dintre acţiunile şi activităţile noastre.

O să dau doar scurte repere la care ar trebui să ne gândim:

– la începutul lunii septembrie anul trecut, eram avertizaţi că dacă nu ne exercităm capacitatea de înţelegere va trebui să traversăm momente dificile, pentru că este o mare deosebire între a cunoaşte şi a înţelege, iar cei care au căzut în capcana sentimentului că ştiu şi cunosc totul au avut de suferit dacă nu a şi înţeles cu adevărat ceea ce trebuia. La acel moment  eram avertizaţi ca aveam de făcut transformări importante asupra modului de a înţelege şi vedea cu ochii

– trebuie privite şi analizate condiţiile şi evenimentele care au avut loc de atunci până acum, ele au tras  semnale de alarmă evidente pentru fiecare dintre noi că avem de reparat anumite erori de gândire şi comportament, revenind în prezent discuţii, care dacă nu au fost corect înţelese şi rezolvate duc la tensiunile din aceste zile, şi măcar, acum, în ceasul al 12 lea, le putem atenua şi rezolva.

– de aceea sentimentul de responsabilitate, este absolut necesar, tocmai pentru a nu declanşa situaţii dure, care se vor materializa la sfârşitul lunii iulie. Atunci abia se va închide tot acest ciclu de transformări, care pot avea consecinţe destul de grave, dacă nu avem responsabilitatea de a vedea corect ceea ce se întâmplă şi de a repara greşelile făcute în tot acest interval. Doar că atunci nu vom mai avea puterea de a decide ci se va decide din exteriorul nostru, de către altcineva ceea ce vom fi obligaţi să facem, de multe ori cu preţul unor pierderi extraordinar de mari – cu siguranţă avem abilitatea şi inventivitatea de a repara cu îndemânare stricăciunile. Ceea ce trebuie să ne dezvoltăm acum este responsabilitatea, asumându-ne obligaţii care poate par de multe ori să ne depăşească puterile.

 

ORA PLANETARĂ A LUI JUPITER

Ar fi bine să încercăm să ne păstrăm calmul şi să nu răspundem la provocări, să ne menţinem sentimentul de iubire, viu, orice s-ar întâmpla. În perioada care va urma ne va fi cel mai puternic testată încrederea în oameni şi iubire. Nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de imagini negative sau de suspiciune.

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 28 BERBEC

UN PUBLIC NUMEROS, DEZAMĂGIT

Acţionezi adesea numai pentru a împlini aşteptările publicului, ale celor din jurul tău? Această motivaţie te poate face să devii doar o reflectare a ideilor şi dorinţelor celorlalţi, neglijându-ţi astfel adevărata înclinaţie şi menire. Indiferent de impresia pe care o produci altora, de opiniile lor şi de aprecierile sau criticile pe care le primeşti, tu poţi să simţi cel mai clar dacă faci bine sau rău. Ceilalţi uită repede, dar tu îţi aminteşti mereu lucrurile pe care trebuie să le faci mai bine.

 

GRADUL SABIAN AL LUI JUPITER – 14 RAC

UN OM FOARTE BĂTRÂN, CONFRUNTAT CU UN VAST SPAŢIU ÎNTUNECAT SPRE NORD-EST

Cu toată experienţa dobândită, poţi să simţi că eşti copleşit de problemele iscate în jurul tău, din planul societăţii în care trăieşti, şi atunci trebuie să găseşti soluţii noi pentru a nu fi afectat de ele şi a găsi pacea pentru tine şi familia ta. Este un moment în care trebuie să ştii să trăieşti pe picioarele tale şi să iei decizii proprii, bazate mai mult pe înţelepciunea şi experienţa ta de viata decât pe normele şi tendinţele sociale.

 

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top