Previziuni pentru 13 mai 2017

ZIUA LUI SATURN

Suntem într-o perioadă în care ne este greu să vedem, poate nici nu vrem, cum putem să facem ordine în viața noastră, cum să înlăturăm zonele creusculare, cum să descoperim ceea ce este adevărat, autentic și să scăăm de ceea ce este fals și obositor. Aici inconjuncția Netun Juiter își spune cuvântul, poate sensul acestei stări de incertitudine sau de confuzie este că acolo unde simțim că numai putem ne este testată credința. Ne este la fel de dificil să vedem care este drumul personal, combinația dintre destin și aspirațiile sufletului, este greu să renunțăm, sau mai exact ni se are că nu avem pentru ce să o facem, important ar fi măcar să încercăm. Aici este vorba, astrologic vorbind despre inconjuncția dintre Nodul Nord și Chiron. Aceste două asecte sunt de durată, ele se combină într-un fel foarte interesant și am vorbit desre ele secific deoarece Soarele le activează forte frumos, ne luminează drumul, ne aduce în cale soluții concrete, situații practice datorită cărora putem merge spre destin și aspirații, putem ridica ceața și înlătura zonele crepusculare. Pentru că este weekend este important să reflectăm la informațiile, propunerile și ideile din aceste zile, căutând să avem curajul de a le folosi. Se pare că manifestările cele mai obişnuite ale acestei perioade tensionate vor ţine de implicarea în situaţii pe care aparent nu le înţelegem, ele venind tocmai pentru a rupe mentalităţile învechite din noi, automatismele. Tema de a abandona lucrurile învechite şi a începe ceva nou, este pentru că nu avem capacitatea de a ne recunoaşte calităţile noastre neexperimentate, aflate în stare latentă, dar tocmai acestea trebuie activate. Credinţa în Dumnezeu  ne poate aduce încrederea în propriile calităţi nelimitate şi nebănuite, mai extinse decât le bănuim.

În tot cazul tot ceea ce gndim, acţionăm, facem sau spunem acum are consecinţe pe termen lung, primele semnale a acestor consecinţe le vom resimţi la sfârşitul lunii august.

Ar trebui să comunicăm celor din jur dorinţele şi nemulţumirile pe care le avem, franc şi sincer, fără resentimente sau remuşcări. Sinceritatea şi modul deschis de abordare ne vor aduce multe rezolvări. Discuţiile deschise, libere, fără ironii sau reproşuri, pot să facă viaţa mai uşoară. situaţii, şi vom avea arta de a ne afla la locul potrivit, acolo unde se întâmplă ceva important.

Vanitatea este de cele mai multe ori ce care provoacă acţiuni necontrolate.

Este bine să plămădim deciziile cu bătaie lungă, reflectând profund, asigurându-ne în acest fel succesul sigur.

Eu cred că este o zi serioasă, în care trebuie să fim atenţi la toate mesajele pe care le primim, pentru că ele sunt de fapt, la nivel subtil, declanşatoarele unor evenimente care vor urma.

Apropierea de Dumnezeu şi deschiderea către interiorul fiinţei noastre poate fi cea mai bună metodă de a rezolva corect situaţiile care apar.

La ora planetară este o reflexie extrem de importantă pentru astăzi, poate ne ajută să facem ceva pentru a ne îndrepta în direcția corectă.

 

ORA PLANETARĂ A LUI SATURN

Viaţa ta este regatul tău, şi nimeni altcineva nu este responsabil pentru ceea ce se întâmplă în acest regat. Bogăţia ta constă în talentele tale, şi dacă ştii să le cultivi şi să ţi le pui în valoare, aceasta îţi va umple inima de bucurii şi viaţa de satisfacţii pe toate planurile. Oare ceea ce arăţi acum celorlalţi este ceea ce ai tu mai de preţ?

 

GRADUL SABIAN AL ZILEI – 23 TAUR

O GIUVAERGERIE PLINĂ CU CELE MAI MINUNATE BIJUTERII

Viaţa este un imens atelier de creaţie, şi unii oameni au talentul de a făuri lucruri minunate din materiale preţioase. Dacă vrei să fii asemenea unui bijutier în viaţă, învaţă să cunoşti calitatea materialului folosit şi să lucrezi cu migală şi măiestrie pentru a-l pune în forme splendide. Însăşi fiinţa ta este ca un giuvaer în curs de şlefuire, şi trebuie să-i acorzi maximum de atenţie ca să-l aduci la strălucirea dorită.

 

GRADUL SABIAN AL LUI SATURN – 26 SĂGETĂTOR

UN PURTATOR DE DRAPEL INTR-O BATALIE

Uneori trebuie sa fii purtatorul unui indemn la actiune, sau al unui simbol capabil sa-i mobilizeze pe ceilalti. Ideal este ca acest simbol sa fie si unul in care crezi din tot sufletul, in caz contrar risti sa fii doar un instrument pus fortat in slujba unei cauze care de fapt nu te atrage prea mult. Cu cat idealul tau este mai inalt, cu atat energia transmisa celorlalti este mai intensa, si efectele actiunii comune sunt mai puternice.

error: Acest continut este protejat !!
Scroll to Top